Întrebare
Ce este doctrina nașterii veșnice și este ea biblică?
Răspuns
Doctrina nașterii veșnice își are originea în primele etape ale Bisericii creștine. Această doctrină, alături de procesiunea veșnică a Duhului Sfânt, constituie fundamentul doctrinei complete a Sfintei Treimi. Această doctrină a fost codificată în Crezul de la Niceea, care este acceptat universal ca o declarație de credință exactă atât în Biserica Romano-Catolică, cât și în bisericile protestante. Mai mult, această doctrină a fost inclusă și în mărturisirile de credință ale Reformei, precum Mărturisirea de credință belgiană (articolele X și XI) și Mărturisirea de credință de la Westminster (capitolul II.3). Aceste două mărturisiri reprezintă standardul doctrinar pentru multe biserici reformate și prezbiteriene din întreaga lume.
Când discutăm despre Trinitate, ne confruntăm imediat cu faptul că este o doctrină învăluită în mister. Ca ființe finite, create, nu vom putea niciodată să înțelegem pe deplin doctrina Trinității; aceasta depășește pur și simplu capacitatea noastră de a o înțelege pe deplin. Toate analogiile umane folosite pentru a explica Trinitatea se destramă la un anumit nivel. Așadar, avem nevoie de umilință atunci când încercăm să explicăm aceste lucruri. Nu ar trebui să încercăm să mergem mai departe decât ne permit Scripturile. Fiecare erezie privind Trinitatea a apărut din încercarea de a explica inexplicabilul.
Acestea fiind spuse, să trecem în revistă ceea ce se crede în mod obișnuit în cercurile evanghelice cu privire la doctrina Trinității. Doctrina Trinității face patru afirmații de bază:
1. Există un singur Dumnezeu adevărat și viu.
2. Acest singur Dumnezeu există veșnic în trei Persoane — Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt.
3. Aceste trei Persoane sunt complet egale în atribute, fiecare împărtășind aceeași natură divină.
4. Deși fiecare Persoană este pe deplin și complet Dumnezeu, Persoanele nu sunt identice.
Aceste patru afirmații sunt acceptate universal de toți creștinii mărturisitori, fie ei romano-catolici sau protestanți. Fiecare dintre aceste patru afirmații poate fi susținută cu Scriptura. Dacă le acceptăm ca fiind adevărate, atunci ar trebui să putem compara doctrina nașterii veșnice cu acestea și să vedem dacă se susține.
Doctrina nașterii veșnice ne învață, în esență, că Dumnezeu Tatăl Îl generează sau Îl zămislește pe Dumnezeu Fiul în mod veșnic și din necesitate, astfel încât substanța (esența divină) a lui Dumnezeu nu este împărțită. Cu alte cuvinte, există o comunicare a întregii substanțe indivizibile a Dumnezeirii, astfel încât Dumnezeu Fiul este reprezentarea exactă (sau chipul expres) al lui Dumnezeu Tatăl. Continuă să existe o singură esență divină care există veșnic în două Persoane prin nașterea veșnică. Teologul reformat Louis Berkhof prezintă doctrina nașterii veșnice în felul următor:
Este acel act veșnic și necesar al primei Persoane din Trinitate, prin care El, în cadrul Ființei divine, este temelia unei a doua subzistențe personale asemenea celei proprii și pune această a doua Persoană în posesia întregii esențe divine, fără nicio divizare, înstrăinare sau schimbare (Systematic Theology, Eerdmans, 1938, p. 94).
Așadar, vedem că nașterea veșnică este un act săvârșit de Prima Persoană a Sfintei Treimi. Mai mult, acest act al Primei Persoane este săvârșit în mod necesar și veșnic. În cele din urmă, rezultatul acestui act este nașterea celei de-a doua Persoane a Sfintei Treimi, în așa fel încât întreaga esență divină este comunicată de la Tatăl către Fiul.
Datorită acestui act de naștere veșnică, termenii relaționali Tată și Fiu sunt folosiți pentru a identifica Prima și a Doua Persoană a Trinității. Tatăl Îl naște veșnic pe Fiul, iar Fiul (care nu are început sau sfârșit) este născut veșnic de Tatăl. Acest lucru este similar cu nașterea umană (care, observăm, nu este nici veșnică, nici necesară) în sensul că și tații umani „nasc” sau „zămislesc” fii umani după chipul lor.
Doctrina nașterii veșnice este uneori atacată pe baza faptului că ideea de a zămisli implică o creație în timp sau că sugerează o dependență ontologică. Ca răspuns, observăm că toate analogiile umane privind Trinitatea se destramă în cele din urmă, așa că nu putem duce analogiile noastre prea departe. De asemenea, calificativele „veșnic” și „necesar” ar trebui să înlăture orice îngrijorare cu privire la o relație temporală sau subordonată între Tatăl și Fiul. Calificativul „veșnic” scoate această relație din constrângerile timpului și spațiului; nu a existat un început și nu va exista un sfârșit pentru nașterea Fiului din Tatăl. Calificativul „necesar” înlătură orice dependență ontologică între Tatăl și Fiul; Fiul trebuie să fie născut din Tatăl, iar Tatăl trebuie să-L nască pe Fiul.
Termenii „Tată” și „Fiu” fac mai mult decât să analogizeze relația dintre Prima și a Doua Persoană a Trinității; ei ajută, de asemenea, la explicarea unui adevăr teologic. Aici este descrisă o ordine ierarhică și funcțională – una care definește activitatea Tatălui și a Fiului în economia creației și a mântuirii. Tatăl aduce prin cuvântul rostit universul în existență, iar Fiul este Agentul acelei creații. Tatăl îi alege pe cei rânduiți pentru mântuire, iar Fiul asigură ispășirea necesară. Tatăl Îl trimite pe Fiul, și nu invers. Această ierarhie a rolului și a funcției nu diminuează în niciun fel egalitatea ontologică dintre Tatăl și Fiul; amândoi sunt în esență Dumnezeu, împărtășind în mod egal întreaga esență divină. Așadar, termenii Tată și Fiu, departe de a fi un simplu antropomorfism, ajung la esența definirii acestei relații necesare și veșnice. Ca atare, doctrina nașterii veșnice este în mod clar în concordanță cu cele patru afirmații ale noastre privind Trinitatea, menționate mai sus.
Este această doctrină susținută de Scriptură? Ia în considerare următoarele versete:
„La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.” (Ioan 1:1)
„Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl.” (Ioan 1:14)
„Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.” (Ioan 1:18)
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (Ioan 3:16)
Căci, după cum Tatăl are viața în Sine, tot așa a dat și Fiului să aibă viața în Sine.” (Ioan 5:26)
„Credeți-Mă că Eu sunt în Tatăl, și Tatăl este în Mine; credeți cel puțin pentru lucrările acestea.” (Ioan 14:11)
„Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine, și Eu în Tine; ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.” (Ioan 17:21)
„El, care este oglindirea slavei Lui și întipărirea Ființei Lui și care ține toate lucrurile cu cuvântul puterii Lui, a făcut curățarea păcatelor și a șezut la dreapta Măririi în locurile preaînalte.” (Evrei 1:3)
Ideea principală a acestor versete, în ceea ce privește Trinitatea, este aceea de a sugera că relația dintre Tatăl și Fiul a existat din veșnicie și se bazează pe egalitatea ontologică. De asemenea, merită luate în considerare cuvintele Crezului de la Niceea și ale Mărturisirii de credință de la Westminster, în ceea ce privește nașterea veșnică:
Și întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. (Crezul de la Niceea)
În unitatea Dumnezeirii există trei Persoane de aceeași substanță, putere și veșnicie: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt. Tatăl nu este din nimeni, nici născut, nici ieșit; Fiul este născut veșnic din Tatăl; Duhul Sfânt iese veșnic din Tatăl și din Fiul. (WCF, II.3)
Pe baza Scripturii și a mărturiei crezurilor și a mărturisirilor, putem fi siguri că doctrina nașterii veșnice este biblică.
Nu ar trebui să ne așteptăm ca fiecare credincios să aibă o înțelegere pe deplin matură a acestei doctrine. Doctrina Trinității – inclusiv doctrina nașterii veșnice – este piatra de temelie a teologiei credinței drepte și ar trebui afirmată de fiecare credincios adevărat, dar nu este o cerință pentru o mărturisire adevărată a credinței. Cu alte cuvinte, mântuirea este prin har, doar credința în Isus Hristos (Efeseni 2:8). Pe măsură ce cineva studiază credința creștină, va ajunge la o înțelegere mai matură a acestei doctrine.
English
Ce este doctrina nașterii veșnice și este ea biblică?
