Care e importanța mormântului gol?


Întrebare: Care e importanța mormântului gol?

Răspuns:
Începând cu perioada apostolică cea mai timpurie, realitatea mormântului gol – adevărul biblic că mormântul lui Isus din Nazaret a fost găsit gol de către ucenicii Lui – a fost central în propovăduirea creștină. Toate cele patru Evanghelii descriu, în diverse măsuri, împrejurările care au însoțit descoperirea mormântului gol (Matei 28.1-6, Marcu 16.1-7, Luca 24.1-12, Ioan 20.1-12). Dar există oare motive întemeiate să credem că aceste afirmații sunt veridice din punct de vedere istoric? Ar putea un cercetător cu mintea deschisă ajunge la concluzia că, după toate probabilitățile, mormântul lui Isus a fost găsit gol în acea primă dimineață de Paște? Există câteva argumente care i-au convins pe mulți istorici că mormântul în care a fost îngropat Isus a fost într-adevăr găsit gol în duminica de după răstignirea Sa.

În primul rând, locația mormântului lui Isus ar fi fost cunoscută atât, creștinilor, cât și necreștinilor. Deși e adevărat că majoritatea victimelor răstignirii erau fie aruncate într-un cimitir rezervat infractorilor de rând, fie pur și simplu lăsate pe cruce ca hrană pentru păsări și alți necrofagi, în cazul lui Isus lucrurile au stat diferit. Consemnările istorice arată că Isus a fost îngropat în mormântul lui Iosif din Arimateea, un membru al Sanhedrinului, grupul care a orchestrat execuția lui Isus. Mulți sceptici erudiți nou-testamentari au fost convinși că îngroparea lui Isus de către Iosif din Arimateea e puțin probabil să fi fost o fabricație creștină. Având în vedere ostilitatea de înțeles a primilor creștini vizavi de Sanhedrin, pe care îl considerau în cea mai mare măsură responsabil de de moartea Domnului lor, e puțin probabil ca urmașii lui Isus să fi inventat o tradiție despre un membru din Sanhedrin care își folosește propriul mormânt pentru a-I asigura lui Isus o înmormântare cum se cuvine.

Mai mult, descoperirile arheologice recente au demonstrat că felul de mormânt descris în relatările despre îngropare din Evanghelii (o acrosolia sau mormânt săpat în piatră) era larg folosit de cei bogați și de alți oameni cu influență. O astfel de descriere se potrivește de minune cu ceea ce știm despre Iosif din Arimateea. Pe lângă aceasta, Arimateea era un orășel de mică importanță, lipsit de orice fel de simbolistică biblică, și nu exista nicio tradiție de îngropare concurentă. Orice îndoială serioasă referitoare la faptul că Isus a fost îngropat în mormântul lui Iosif e eliminată.

Semnificația acestor lucruri nu trebuie subestimată, de vreme ce Sanhedrinul prin urmare trebuie să fi știut locația mormântului lui Iosif și, în acest fel, unde a fost îngropat Isus. Și dacă locația mormântului lui Isus le era cunoscută autorităților iudaice, ar fi fost aproape imposibil ca mișcarea creștină să prindă rădăcini în Ierusalim, exact orașul unde se știa că a fost îngropat Isus. Nu ar fi dat orice lider religios evreu o tură la mormântul lui Iosif să verifice afirmațiile? Oare Sanhedrinul nu ar fi avut toate motivele să furnizeze trupul lui Isus (dacă era la dispoziție) și să termine cu zvonurile despre Isus cel înviat o dată pentru totdeauna? Faptul că creștinismul a început să numere convertiți în Ierusalim ne spune că niciun cadavru nu a fost scos la iveală, cu toate că conducerea religioasă iudaică ar fi fost cu totul motivată să facă acest lucru. Dacă trupul crucificat al lui Isus ar fi fost arătat, mișcarea creștină, care pune accentul pe învierea lui Isus, ar fi primit o lovitură fatală.

În al doilea rând, mormântul gol e implicit în formularea orală timpurie citată de apostolul Pavel în 1 Corinteni 15. În timp ce toate cele patru Evanghelii atestă faptul că mormântul lui Isus este gol, cel mai timpuriu indiciu privitor la mormântul gol vine de la apostolul Pavel. Scriindu-i Bisericii din Corint aproximativ în anul 55 d.Cr., Pavel citează o formulare orală (sau crez) pe care cei mai mulți erudiți cred că a primit-o de la apostolii Petru și Iacov la doar cinci ani după răstignirea lui Isus (Galateni 1.18-19) Pavel afirmă: „V-am învățat înainte de toate, așa cum am primit și eu, că Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, că a fost îngropat și a înviat a treia zi, după Scripturi, că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece." (1 Corinteni 15.3-5) Când Pavel scrie „... a fost îngropat și a înviat...", implicația clară e (dat fiind contextul fariseic din care provenea Pavel) că mormântul în care a fost îngropat Isus era gol. Pentru un fariseu ca Pavel, ceea ce e depus la înmormântare iese afară la înviere. Având în vedere că sursa lui Pavel pentru acest crez au constituit-o cel mai probabil apostolii din Ierusalim și tangența lor cu evenimentele în discuție, citarea de către Pavel a acestei formulări orale ne oferă o dovadă clară că mormântul lui Isus a fost găsit gol și că acest fapt era larg cunoscut în comunitatea creștină primară. Obiecția adesea repetată că Pavel nu știa despre un mormânt gol primește răspuns când vedem că în alt loc Pavel a vorbit despre faptul că învierea lui Isus a fost de natură trupească (Romani 8.11, Filipeni 3.21). Pentru Pavel, o înviere care nu lasă în urmă un mormânt gol ar fi fost o contradicție în termeni.

În al treilea rând, se pare că a existat o atestare puternică din partea dușmană privitoare la un mormânt gol. Primul loc din care provine e de pe paginile Evangheliei după Matei, unde Matei relatează că a existat o recunoaștere a mormântului gol chiar de către liderii evrei (Matei 28.13-15). Ei pretindeau că ucenicii au venit și au furat trupul lui Isus. Dată fiind apropierea în timp a scrierii lui Matei de evenimentul în cauză, o astfel de afirmație ar fi fost ușor de contestat dacă nu ar fi fost adevărată. Pentru că dacă Matei mințea, raportul lui privitor la răspunsul iudeilor vizavi de proclamarea despre mormântul gol ar fi putut fi discreditat cu ușurință, de vreme ce mulți dintre cei contemporani evenimentelor în discuție ar fi fost încă în viață când Evanghelia după Matei a fost pusă pentru prima dată în circulație. Dar de ce i-ar acuza ei pe ucenici de furarea trupului lui Isus, dacă mormântul încă ar fi conținut cadavrul lui Isus? Contraacuzația făcută de evrei presupune faptul că mormântul era gol.

Faptul că evreii i-au acuzat pe ucenici de furarea trupului lui Isus e coroborat de apologetul creștin Iustin Martirul, la mijlocul secolului II (Dialogue with Trypho, 108 [Dialogul cu iudeul Trifon, n.tr.]) și din nou în jurul anului 200 d.Cr., de către părintele Bisericii Tertulian (De spectaculis, 30). Atât Iustin, cât și Tertulian interacționau cu evreii implicați în dezbateri din zilele lor și erau în poziția de a ști ceea ce aveau de spus oponenții lor. Ei nu se bazau pur și simplu pe Evanghelia după Matei pentru informații, întrucât atât Iustin, cât și Tertulian menționează detalii specifice care nu se găsesc în Evanghelia după Matei. De altfel, fiecare dintre acești trei autori citează detalii care nu sunt menționate de ceilalți. Pe baza acestor considerații, se pare că exista o recunoaștere timpurie din partea evreilor privitoare la un mormânt gol.

În al patrulea rând, toate cele patru evanghelii raportează faptul că mormântul lui Isus a fost descoperit de femei. Acest aspect e în mod special semnificativ având în vedere natura patriarhală a secolului I în Palestina. Deși e adevărat că, în cazuri foarte limitate, femeilor li se permitea să depună mărturie în curțile de judecată, e valabil și că, în societatea evreiască a secolului I, mărturia unei femei era de mult mai mică valoare decât cea a unui bărbat. Dacă inventezi o poveste în încercarea de a-i convinge pe alții că Isus a înviat, nu vei folosi niciodată femeile ca martori primari. Orice poveste inventată ar fi inclus ucenici bărbați ca Petru, Ioan sau Andrei ca descoperitori ai mormântului gol, de vreme ce mărturia bărbaților ar fi conferit credibilitatea foarte necesară povestirii.

Și totuși, Evangheliile relatează că, în timp ce ucenicii bărbați ai lui Isus tremurau de frică, stând ascunși de autorități, femeile au fost cele dintâi martore ale mormântului gol. Pur și simplu nu ar fi existat niciun motiv ca Biserica Primară să născocească un astfel de scenariu dacă nu ar fi fost adevărat. De ce i-ar portretiza primii creștini pe cei din conducerea lor ca pe niște lași, iar pe femei să le plaseze în rolul de martori primari? Despre una dintre aceste femei martore desemnate (Maria Magdalena) se spune că a fost posedată de șapte draci în viața ei de mai înainte, acest lucru făcând-o o martoră demnă de și mai puțină încredere în ochii multora. Și totuși, în ciuda acestor handicapuri evidente, primii creștini au insistat că primii martori la mormântul gol au fost, într-adevăr, femeile. Cea mai probabilă explicație pentru această insistență este că aceste femei au fost martorii inițiali ai mormântului gol și că primii creștini nu au vrut să mintă în această privință, în ciuda naturii potențial jenante a situației.

Toate aceste patru argumente sunt de folos în a furniza o dovadă cumulativă că mormântul lui Isus Cristos a fost gol de primul Paște. Grăitoare în mod special e concluzia istoricului Michael Grant, el însuși un sceptic cu privire la învierea lui Isus: „... dacă aplicăm același criteriu ca la oricare altă sursă de literatură antică, atunci dovada e fermă și plauzibilă suficient încât să facă necesară concluzia că mormântul a fost într-adevăr găsit gol."

Bineînțeles, istorisirea are de-a face cu mai mult decât cu un mormânt gol. Motivul pentru care mormântul a fost găsit gol este că Omul care a fost îngropat acolo a înviat din morți. Isus nu numai că va elibera mormântul, ci avea să li se arate la numeroși oameni în mod individual (Luca 24.34) și în grupuri (Matei 28.9, Ioan 20.26-30, 21.1-14, Fapte 1.3-6, 1 Corinteni 15.3-7). Și învierea Lui din morți avea să fie dovada sigură că este cine a spus că este (Matei 12.38-40, 16.1-4) – Fiul înviat al lui Dumnezeu, singura noastră speranță de mântuire.

English


Înapoi la pagina de început în limba Română
Care e importanța mormântului gol?

Află cum să ...

petrece veșnicia cu Dumnezeu



primi iertare de la Dumnezeu