Întrebare
Ce este monismul?
Răspuns
Monismul este o viziune filozofică asupra lumii în care întreaga realitate poate fi redusă la un singur "lucru" sau "substanță". Această viziune se opune dualismului (în care întreaga realitate este reductibilă la două substanțe, de exemplu binele și răul; lumina și întunericul; forma și materia; corpul și sufletul) și pluralismului (întreaga realitate este compusă din mai multe substanțe). În toate aceste viziuni filozofice, acest articol utilizează cuvântul "substanță" în sens tehnic pentru a desemna "esența" sau "miezul lucrurilor"; cu alte cuvinte, ceva la care aderă proprietăți.
Mulți dintre filozofii timpurii, presocratici, au încercat să înțeleagă natura de bază a realității care îi înconjura. Ei doreau să determine la ce poate fi redus totul. Pentru Thales (624-546 î.Hr.), primul principiu al oricărui lucru - cel din care derivă totul - era apa. Pentru Anaximene (585-528 î.Hr.), acesta era aerul. Doi moniști mai cunoscuți, Heraclit (535-475 î.Hr.) și Parmenide (fl. începutul secolului al V-lea î.Hr.), au încercat să întemeieze realitatea în devenire (flux) și, respectiv, în ființă (permanență). Heraclit a observat că totul în jurul său se afla într-un flux constant (sau schimbare); prin urmare, toată realitatea era în devenire - lucruri care treceau de la o formă la alta. Exemplul său clasic a fost observația conform căreia cineva nu poate intra de două ori în același râu, deoarece apa este în continuă mișcare. Parmenide, urmând calea opusă lui Heraclit, a afirmat că realitatea supremă nu poate rezida decât în ceea ce este neschimbător; pentru el, aceasta era ființa absolută.
Trecând de la o analiză metafizică la o perspectivă mai spirituală, monismul este viziunea asupra lumii care stă la baza celor care susțin o formă de panteism. Panteismul este viziunea asupra lumii conform căreia Dumnezeu (nu neapărat Dumnezeul creștin) este sursa supremă a ființei și că întreaga realitate este o manifestare a acestui Dumnezeu. Panteismul nu vede nicio distincție reală între Dumnezeu și univers. Plotin (204-270 AD), părintele neoplatonismului, a fost un panteist popular. Metafizica sa susținea că ființa supremă rezidă în Unul. Dintr-o serie de emanații necesare, din Unul, rezultă Mintea Divină (Nous). Următorul nivel de emanații are ca rezultat sufletul lumii (Psyche) și, în final, lumea materială (Cosmos). Un alt panteist filozofic celebru a fost filozoful raționalist din secolul al XVII-lea Baruch Spinoza.
Monismul poate fi văzut și în domeniul științific, la cei care aderă la un materialism naturalist. Conform acestui punct de vedere, întreaga realitate este limitată la lumea materială. Nu există duh, suflet sau Dumnezeu. Doar acele lucruri care pot fi percepute de cele cinci simțuri sunt reale. Aceasta este poziția implicită a multor atei (cel puțin a celor care sunt consecvenți cu viziunea lor asupra lumii). Se poate vedea ce se întâmplă dacă se duce acest punct de vedere la concluzia sa logică. Dacă totul este în esență materie guvernată de legi fizice, atunci lucruri precum iubirea, moralitatea, dreptatea etc. dispar. Ce înseamnă aceste lucruri într-o lume pur materială? Ele sunt în esență încercări slabe de a construi un sens într-un univers rece și determinist.
Toate aceste filozofii - fie ele moniste, dualiste sau pluraliste - încearcă să rezolve problema universaliilor (sau problema unuia și a multora). Problema universaliilor poate fi ilustrată simplu. Să luăm exemplul unui scaun. Cu toții putem conceptualiza un scaun în mintea noastră și putem aplica acest concept la diferite cazuri de "scaun". Toate aceste instanțe particulare ale conceptului de "scaun" pot fi diferite - de exemplu, un scaun simplu din lemn în comparație cu un scaun de birou luxos, cu perne moi și un mecanism de ridicare - dar toate împărtășesc caracteristicile esențiale ale ceea ce constituie "calitatea de scaun". Întrebarea care se pune este ce este mai real: conceptul de "scaun" sau scaunele particulare pe care le vedem în lume?
Cum rezolvăm această problemă? Răspunsul creștin clasic la această problemă este rezolvarea ei în Trinitatea ontologică. Dumnezeu este Cel care există în ultimă instanță. El este singura Ființă care este independentă și autoexistentă (termenul tehnic pentru această trăsătură este aseitate). Toate celelalte lucruri existente - universul - își derivă existența din Dumnezeu, care a creat toate lucrurile ex nihilo (din nimic). Prin urmare, realitatea nu este monistă în sens strict, deoarece, după actul creației, a existat o distincție Creator/creatură între Dumnezeu și lumea creată de El. Pe de altă parte, realitatea nu este dualistă (sau pluralistă) în sens strict, deoarece universul nu este o realitate veșnic autoexistentă precum Dumnezeu; existența sa este derivată. Cu alte cuvinte, există distincție, dar nu independență. Prin urmare, fiindcă Dumnezeu este o Trinitate (o esență divină care subzistă în trei Persoane divine), vedem această trăsătură de unitate în diversitate în întreaga creație. Realitatea reflectă natura esențială a lui Dumnezeu, care este El Însuși o unitate în diversitate.
English
Ce este monismul?
