Întrebare
Cum conlucrează mila și dreptatea lui Dumnezeu în mântuire?
Răspuns
Dreptatea și mila lui Dumnezeu sunt aparent incompatibile. La urma urmei, dreptatea implică aplicarea unei pedepse meritate pentru o faptă greșită, iar mila se referă la iertarea și compasiunea pentru un infractor. Cu toate acestea, aceste două atribute ale lui Dumnezeu formează de fapt o unitate în cadrul caracterului Său.
Biblia conține multe referiri la mila lui Dumnezeu. Peste 290 de versete din Vechiul Testament și 70 din Noul Testament conțin afirmații directe despre îndurarea lui Dumnezeu față de poporul Său.
Dumnezeu a fost milostiv cu ninivitenii care s-au pocăit la propovăduirea lui Iona, care L-a descris pe Dumnezeu ca fiind "un Dumnezeu milos și plin de îndurare, îndelung răbdător și bogat în bunătate și [care Se căiește] de rău" (Iona 4:2). David a spus că Dumnezeu este "milostiv și plin de îndurare, îndelung răbdător și plin de bunătate. Domnul este bun față de toți, și îndurările Lui se întind peste toate lucrările Lui" (Psalmul 145:8-9).
Dar Biblia vorbește, de asemenea, despre dreptatea lui Dumnezeu și despre mânia Sa față de păcat. De fapt, dreptatea desăvârșită a lui Dumnezeu este o caracteristică definitorie: "Nu este alt Dumnezeu decât Mine, Eu sunt singurul Dumnezeu drept și mântuitor, alt Dumnezeu în afară de Mine nu este." (Isaia 45:21) "El este Stânca; lucrările Lui sunt desăvârșite, căci toate căile Lui sunt drepte; El este un Dumnezeu credincios și fără nedreptate, El este drept și curat." (Deuteronomul 32:4).
În Noul Testament, Pavel detaliază de ce vine judecata lui Dumnezeu: "De aceea omorâți mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăția, patima, pofta rea și lăcomia, care este o închinare la idoli! Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării." (Coloseni 3:5-6)
Așadar, Biblia prezintă faptul că Dumnezeu este milostiv, dar arată, de asemenea, că El este drept și că într-o zi va face dreptate cu privire la păcatul lumii.
În orice altă religie din lume care susține ideea unei divinități supreme, mila acelei divinități este întotdeauna exercitată în detrimentul justiției. De exemplu, în islam, Allah îi poate acorda milă unui individ, dar acest lucru se face prin anularea pedepselor impuse de orice lege care a fost încălcată. Cu alte cuvinte, pedeapsa care i se cuvenea călcătorului de lege este înlăturată pentru ca mila să poată fi extinsă. Allah al islamului și orice altă zeitate din religiile necreștine pun deoparte cerințele legii morale pentru a fi milostivi. Milostivirea este văzută ca fiind în contradicție cu dreptatea. Într-un fel, în aceste religii, nelegiuirea poate într-adevăr fi profitabilă.
Dacă un judecător uman ar acționa într-un astfel de mod, majoritatea oamenilor ar depune o plângere majoră. Este responsabilitatea unui judecător să se asigure că legea este respectată și că se face dreptate. Un judecător care ignoră legea își trădează funcția.
Creștinismul este unic prin faptul că mila lui Dumnezeu este arătată prin dreptatea Sa. Dreptatea nu este lăsată deoparte pentru a face loc milei. Doctrina creștină a substituției penale afirmă că păcatul și fărădelegea au fost pedepsite la crucea lui Hristos și numai pentru că pedeapsa pentru păcatul a fost satisfăcută prin jertfa lui Hristos, Dumnezeu Își extinde mila față de păcătoșii care nu merită și care privesc la El pentru mântuire.
Întrucât Hristos a murit pentru păcătoși, El a demonstrat, de asemenea, neprihănirea lui Dumnezeu; moartea Sa pe cruce a demonstrat dreptatea lui Dumnezeu. Este exact ceea ce spune apostolul Pavel: "Și sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credința în sângele Lui, o jertfă de ispășire, ca să-Și arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu; pentru ca, în vremea de acum, să-Și arate neprihănirea Lui în așa fel, încât să fie neprihănit, și totuși să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus. (Romani 3:24-26, sublinierea noastră).
Cu alte cuvinte, tot păcatul de la Adam până în timpul lui Hristos a fost sub îngăduința și îndurarea lui Dumnezeu. În mila Sa, Dumnezeu a ales să nu pedepsească păcatul, ceea ce ar fi necesitat o eternitate în iad pentru toți păcătoșii, deși ar fi fost perfect corect să facă acest lucru. Adam și Eva nu au fost distruși imediat când au mâncat fructul oprit. În schimb, Dumnezeu a plănuit venirea unui Răscumpărător (Geneza 3:15). În dragostea Sa, Dumnezeu Și-a trimis propriul Fiu (Ioan 3:16). Hristos a plătit pentru fiecare păcat comis vreodată; astfel, Dumnezeu a fost drept în pedepsirea păcatului și El poate, de asemenea, să-i justifice pe păcătoșii care Îl primesc pe Hristos prin credință (Romani 3:26). Dreptatea lui Dumnezeu și mila Sa au fost demonstrate prin moartea lui Hristos pe cruce. La cruce, dreptatea lui Dumnezeu a fost aplicată în întregime (asupra lui Hristos), iar mila lui Dumnezeu a fost extinsă în întregime (asupra tuturor celor care cred). Astfel, mila perfectă a lui Dumnezeu a fost exercitată prin dreptatea Sa perfectă.
Rezultatul final este că toți cei care se încred în Domnul Isus sunt salvați de mânia lui Dumnezeu și, în schimb, experimentează harul și mila Sa (Romani 8:1). După cum spune Pavel: "Deci cu atât mai mult acum, când suntem socotiți neprihăniți prin sângele Lui, vom fi mântuiți prin El de mânia lui Dumnezeu." (Romani 5:9)
English
Cum conlucrează mila și dreptatea lui Dumnezeu în mântuire?
