Întrebare
Când ne mărturisim păcatele lui Dumnezeu, cât de în amănunt trebuie să fim?
Răspuns
Mărturisirea păcatelor către Dumnezeu este poruncită în Scriptură și face parte din viața creștină (Iacov 5:16; 1 Ioan 1:9). Dar când ne mărturisim păcatele, cât de specifici trebuie să fim? Nu știe Dumnezeu deja toate detaliile?
Este adevărat că Dumnezeu cunoaște toate detaliile păcatului nostru. "Știi când umblu și când mă culc, și cunoști toate căile mele. Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, și Tu, Doamne, îl și cunoști în totul." (Psalmul 139:3-4) Dumnezeu știe absolut totul despre noi, inclusiv detaliile păcatelor noastre și tot ceea ce am făcut. Așadar, atunci când Îi mărturisim păcatele noastre, de fapt nu Îi spunem nimic din ceea ce nu știe deja.
Chiar având în vedere omnisciența lui Dumnezeu, o mărturisire detaliată a păcatului către Dumnezeu este adecvată. Nu vrem să fim ca Adam, ascunzându-se printre copacii din grădină, sperând să nu fie descoperit (Geneza 3:8). Vrem mai degrabă să fim ca David, când a spus: "«Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!» Și Tu ai iertat vina păcatului meu." (Psalmul 32:5)
Când Dumnezeu a vorbit cu perechea vinovată din Eden, El l-a întrebat pe Adam: "Nu cumva ai mâncat din pomul din care îți poruncisem să nu mănânci?" (Geneza 3:11) și a întrebat-o pe Eva: "Ce ai făcut?" (versetul 13) Ambele întrebări cereau un răspuns specific. Generalitățile nu ar fi suficiente. Nici simplificările excesive sau generalitățile radicale nu ar trebui să fie suficiente în rugăciunile noastre de mărturisire.
Ori de câte ori vorbim singuri cu Dumnezeu în rugăciunea privată, comunicarea trebuie să fie detaliată și intimă. Împărtășim din viața noastră cu Cineva căruia Îi pasă de noi mai mult decât îi pasă oricui altcuiva. Atunci când ne mărturisim păcatele, în detaliu, ne recunoaștem aprecierea pentru amploarea iertării Sale. Discutăm cu singura Persoană care nu numai că ne cunoaște luptele, eșecurile și intențiile din viață, dar care are puterea divină de a ne transforma, pentru a deveni mai asemănători cu El.
Atunci când Îi recunoaștem lui Dumnezeu detaliile păcatului nostru, Îi arătăm că nu avem nimic de ascuns. Recunoaștem cu umilință că "totul este gol și descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face" (Evrei 4:13). În mărturisirea noastră, ne îndreptăm privirea către Cel care are puterea de a ne ierta complet păcatele și de a ne face întregi și acceptabili în ochii Lui.
Nu trebuie să ne temem de judecata lui Dumnezeu. Când ne mărturisim păcatele, știm că Hristos a plătit deja pentru ele în întregime. El promite iertarea Sa și puterea de a rupe controlul păcatului asupra noastră. Mărturisirea detaliilor păcatului nostru lui Dumnezeu face parte din a lepăda "orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne", astfel încât să putem să "alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte" (Evrei 12:1).
Într-o ședință de consiliere, consilierul se va aștepta ca clientul său să fie cât mai deschis și onest posibil, pentru a permite procesul de vindecare. Lipsa de onestitate nu va face decât să împiedice procesul. Isus, Sfătuitorul minunat (Isaia 9:6), merită aceeași onestitate și deschidere. El este gata să asculte și să îndrume. La urma urmei, Domnul nostru a fost făcut "să Se asemene fraților Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce privește legăturile cu Dumnezeu, un Mare Preot milos și vrednic de încredere, ca să facă ispășire pentru păcatele norodului. Și, prin faptul că El Însuși a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiți" (Evrei 2:17-18).
În loc să ne rugăm în mod generic, spunând lucruri precum "Dacă am comis un păcat astăzi, Te rog să mă ierți", ar trebui să ne angajăm într-o adevărată cercetare a sufletului și să ne confruntăm cu ceea ce am făcut. Rugăciunile de natură personală nu se dau înapoi de la o mărturisire detaliată a păcatului. O inimă plină de remușcări și pocăită nu se va teme de dezvăluirea păcatului înaintea lui Dumnezeu: "Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu disprețuiești o inimă zdrobită și mâhnită." (Psalmul 51:17) Și ne amintim că "Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă și mântuiește pe cei cu duhul zdrobit" (Psalmul 34:18).
Putem merge la Dumnezeu cu tot ceea ce ne frământă, mărturisindu-ne sincer păcatul, și apoi să cunoaștem puterea eliberatoare a iertării Sale. Fiind de acord cu Dumnezeu, vom găsi ușurare de sentimentele de vinovăție și ne vom întări umblarea ca credincioși în Hristos.
English
Când ne mărturisim păcatele lui Dumnezeu, cât de în amănunt trebuie să fim?
