E greşit să fii mânios pe Dumnezeu?





Întrebare: E greşit să fii mânios pe Dumnezeu?

Răspuns:
De-a lungul timpului, mulţi oameni, atât credincioşi, cât şi necredincioşi, s-au luptat cu sentimente de mânie îndreptate împotriva lui Dumnezeu. Atunci când ceva tragic se întâmplă în viaţa noastră, Îi punem lui Dumnezeu întrebarea: „De ce?”, pentru că acesta este răspunsul nostru natural. Totuşi, ceea ce Îl întrebăm cu adevărat nu e atât „De ce, Doamne?”, cât „De ce mie, Doamne?” Acest răspuns indică două greşeli în gândire. Mai întâi, ca şi credincioşi, operăm sub impresia că viaţa ar trebui să fie uşoară şi că Dumnezeu ar trebui să nu lase să aibă loc tragedii în viaţa noastră. Când nu face acest lucru, ne mâniem pe El. În al doilea rând, când nu înţelegem importanţa suveranităţii lui Dumnezeu, pierdem încrederea în capacitatea Lui de a controla împrejurările, pe ceilalţi oameni şi felul în care aceştia ne afectează. Apoi ne mâniem pe Dumnezeu pentru că pare să fi pierdut controlul Universului, în special controlul vieţii noastre. Când ne pierdem credinţa în suveranitatea lui Dumnezeu, acest lucru se întâmplă pentru că trupul nostru omenesc fragil se luptă cu frustrarea şi cu faptul că nu avem control asupra evenimentelor. Când se întâmplă lucruri bune, adesea le atribuim propriilor noastre realizări şi succesului nostru. Totuşi, când se petrec lucruri rele, ne grăbim să-L învinuim pe Dumnezeu şi ne mâniem pe El pentru că nu le-a împiedicat să se petreacă, lucru care indică prima greşeală din gândirea noastră – aceea că merităm să fim imuni faţă de circumstanţele neplăcute.

Tragediile fac clar teribilul adevăr că nu suntem în controlul lucrurilor. Fiecare dintre noi crede într-un moment sau altul că poate controla urmările împrejurărilor, dar, în realitate, Dumnezeu este Cel care Se ocupă şi e responsabil de toată Creaţia Sa. Tot ceea ce se întâmplă e fie cauzat, fie îngăduit de Dumnezeu. Nicio vrabie nu cade la pământ şi niciun fir de păr din cap nu cade fără ca Dumnezeu să ştie despre acestea (Matei 10.29-31). Putem să ne plângem, putem să ne mâniem şi să-L învinuim pe Dumnezeu pentru ceea ce se întâmplă. Totuşi, dacă ne vom încrede în El şi Îi vom încredinţa Lui amărăciunea şi durerea noastră, recunoscând păcatul plin de aroganţă de a încerca să forţăm voia noastră peste voia Lui, El poate să ne dea şi ne va da pacea Lui şi putere să trecem prin orice situaţie dificilă (1 Corinteni 10.13). Mulţi dintre cei care cred în Domnul Isus Cristos pot depune mărturie pentru acest fapt. Putem fi mânioşi pe Dumnezeu pentru multe motive, aşa că toţi trebuie să acceptăm la un moment dat că există lucruri pe care nu le putem controla şi nici măcar înţelege cu mintea noastră finită.

Înţelegerea suveranităţii lui Dumnezeu în toate împrejurările trebuie să fie însoţită de înţelegerea celorlalte atribute ale Lui: dragostea, mila, bunătatea, facerea de bine, neprihănirea, dreptatea şi sfinţenia. Atunci când ne vedem greutăţile prin adevărul Cuvântului lui Dumnezeu – care ne spune că Dumnezeul nostru iubitor şi sfânt face ca toate lucrurile să lucreze împreună pentru binele nostru (Romani 8.28) şi că are un plan şi un scop care sunt perfecte şi nu pot fi dejucate (Isaia 14.24, 46.9-10) – începem să ne vedem problemele într-o lumină diferită. De asemenea, ştim din Scriptură că viaţa aceasta nu va fi niciodată una de continuă bucurie şi fericire. Mai degrabă, Iov ne aminteşte că „omul se naşte ca să sufere, după cum scânteia se naşte ca să zboare” (Iov 5.7) şi că viaţa este scurtă şi „plină de necazuri” (Iov 14.1). Simplul fapt că venim la Cristos să primim mântuirea din păcat nu înseamnă că ni se garantează o viaţă lipsită de probleme. De fapt, Isus a spus: „În lume veţi avea necazuri”, dar că „a biruit lumea” (Ioan 16.33), făcând posibil să avem pace interioară, în ciuda furtunilor care urlă în jurul nostru (Ioan 14.27).

Un lucru e sigur: mânia nepotrivită este păcat (Galateni 5.20, Efeseni 4.26-27, 31, Coloseni 3.8). Mânia nedumnezeiască urmăreşte apărarea de sine, îi dă celui rău teren în viaţa noastră şi ne poate distruge bucuria şi pacea, dacă nu renunţăm la ea. Dacă vom menţine această mânie, lucrul acesta va da voie ca amărăciunea şi resentimentul să încolţească în inima noastră. Trebuie să o mărturisim Domnului şi apoi, prin iertarea Lui, vom putea abandona acele sentimente în mâna Lui. Trebuie să mergem deseori în rugăciune înaintea Domnului, atunci când suntem cuprinşi de mâhnire, mânie şi durere. În 2 Samuel 12.15-23, Biblia ne spune că David s-a înfăţişat la tronul harului, mijlocind pentru copilaşul lui bolnav, postind, plângând şi rugându-se ca acesta să supravieţuiască. Când copilaşul a murit, David s-a sculat şi s-a închinat înaintea Domnului şi le-a spus servitorilor săi că ştie unde se află copilul şi că, într-o zi, va fi împreună cu el în prezenţa lui Dumnezeu. David a strigat la Dumnezeu în timpul bolii copilului şi apoi s-a plecat înaintea Lui în rugăciune. Aceasta este o mărturie extraordinară. Dumnezeu ne cunoaşte inima şi nu are niciun rost să încercăm să ascundem cum ne simţim cu adevărat, aşa că unul dintre cele mai bune moduri de a face faţă durerii este să vorbim cu El despre aceasta. Dacă vom face lucrul acesta în umilinţă, vărsându-ne inima înaintea Lui, El va lucra prin noi şi, în acest proces, ne va face mai mult asemenea Lui.

Factorul decisiv este: ne putem încrede în Dumnezeu pe deplin, cu viaţa noastră şi cu viaţa celor dragi ai noştri? Bineînţeles că putem! Dumnezeul nostru este milos, plin de har şi dragoste şi, ca ucenici ai lui Cristos, ne putem încrede în El în toate aspectele. Atunci când au loc tragedii în viaţa noastră, ştim că Dumnezeu le poate folosi ca să ne aducă mai aproape de El şi să ne întărească credinţa, făcându-ne maturi şi desăvârşiţi (Psalmul 34.18, Iacov 1.2-4). Apoi, putem fi o mărturie care să le aducă altora mângâiere (2 Corinteni 1.3-5). Totuşi, lucrul acesta este mai uşor de spus decât de făcut. Cere o predare zilnică a voinţei noastre voinţei Lui, un studiu constant al atributelor Sale, aşa cum se găsesc în Cuvântul lui Dumnezeu, multă rugăciune şi apoi aplicarea lucrurilor pe care le-am învăţat la situaţia noastră. Făcând asta, credinţa noastră va creşte şi se va maturiza din ce în ce mai mult, făcând să ne fie mai uşor să ne încredem în El că ne va trece cu bine prin următoarea restrişte care cu siguranţă că va avea loc.

Astfel, ca să răspundem direct la întrebare, da, e rău să fii mânios pe Dumnezeu. Mânia îndreptată împotriva lui Dumnezeu este refuzul nostru de a ne încrede în Dumnezeu atunci când nu înţelegem ce face. În esenţă înseamnă să-I spui lui Dumnezeu că a făcut ceva rău, ceea ce nu a făcut niciodată. Ne înţelege Dumnezeu atunci când suntem mânioşi, frustraţi sau dezamăgiţi de El? Da, ne cunoaşte inima şi ştie cât de dificilă şi de dureroasă poate fi viaţa în această lume. Ne îndreptăţeşte acest lucru să ne mâniem pe Dumnezeu? În niciun caz. În loc să ne mâniem pe El, ar trebui să ne vărsăm inima în rugăciune înaintea Lui şi apoi să ne încredem că El este în control şi că planul Lui este perfect.



Înapoi la pagina de început în limba Română



E greşit să fii mânios pe Dumnezeu?