Întrebare
De ce mai păcătuim după mântuire?
Răspuns
Salvarea începe în momentul în care primim, prin credință, oferta de iertare a lui Dumnezeu prin moartea și învierea Fiului Său, Isus (Efeseni 2:8-9; Ioan 1:12). Isus a numit-o "nașterea din nou" (Ioan 3:3). Pocăindu-ne și renunțând la viața noastră veche, primim viața nouă pe care Isus a cumpărat-o pentru noi cu sângele Său (2 Corinteni 5:17, 21). Suntem spălați, iar Dumnezeu alege să nu-Și mai aducă aminte de păcatele noastre (Psalmul 103:12). Dar curând observăm că înclinația noastră spre păcat încă face parte din noi. Cum se poate acest lucru, din moment ce suntem făpturi noi în Hristos? Păcătuim în continuare pentru că noi, deși iertați, suntem încă ființe umane căzute.
Mântuirea rupe puterea pe care păcatul a avut-o cândva asupra noastră. Am fost sclavii păcatului și i-am slujit de bunăvoie (Romani 6:20-23, 7:14-15). În timp ce eram sclavi ai păcatului, era imposibil să Îi fim plăcuți lui Dumnezeu (Romani 8:8). Indiferent de cât de des am întors foaia, ne-am îndreptat, am mers la biserică sau am săvârșit fapte drepte, sufletul nostru era încă robul nelegiuirii și stăteam ca condamnați în fața lui Dumnezeu.
Prin predarea vieții noastre domniei lui Isus, am devenit fii și fiice ale lui Dumnezeu (Efeseni 1:5; Romani 8:15). Dar, la fel cum copiii uneori nu-și ascultă părinții în timp ce cresc, copiii lui Dumnezeu uneori nu-L ascultă pe El. Ne răzvrătim, ne supărăm sau ne îndoim pentru o vreme; diferența este că nu mai putem duce un stil de viață păcătos, deoarece natura noastră s-a schimbat (2 Corinteni 5:17; 1 Ioan 3:4-10). Un pește poate tânji să trăiască pe plajă, dar odată ce a eșuat pe nisip, nu vrea altceva decât să se întoarcă în apă, pentru că natura sa nu este creată pentru uscat. Un pește a fost creat pentru apă. La fel este și cu noi. Natura celor locuiți de Duhul Sfânt este de a trăi în neprihănire. Putem eșua uneori în păcat, dar nu putem supraviețui acolo. Noua natură prosperă în neprihănire și ascultare de Dumnezeu. Gradul în care permitem accesul Duhului Sfânt în fiecare domeniu al vieții noastre este gradul în care trăim așa cum a vrut Dumnezeu să trăim.
Părinții buni nu își lasă copilul mic să se joace pe autostradă. Ei pot începe cu un avertisment sever, dar dacă copilul persistă în a se îndrepta spre drum, părinții buni vin după el, iar disciplinarea va fi memorabilă și eficientă. La fel se întâmplă și atunci când noi, copiii lui Dumnezeu, ne înțepenim gâtul și ne îndreptăm spre rău. Tatăl nostru vine după noi. Dumnezeu nu ne permite să scăpăm cu păcatul pentru că El este un Tată bun. Evrei 12:5-11 spune că disciplinarea lui Dumnezeu în viața noastră este un mod prin care ne putem da seama că Îi aparținem lui Isus.
Spre lauda slavei lui Dumnezeu, după ce suntem mântuiți, Dumnezeu tratează păcatul nostru altfel decât o făcea înainte să fim mântuiți. 1 Ioan 1:9 ne spune că ne putem mărturisi păcatul și putem fi iertați. Mărturisirea înseamnă că suntem cu umilință de acord cu Dumnezeu cu privire la cât de grav este păcatul. Recunoaștem că am greșit și Îi cerem iertare. Conștientizarea păcatului nostru și mărturisirea acestuia ar trebui să fie o practică regulată. Prima dintre cele 95 de teze ale lui Martin Luther spune: "Când Domnul și Stăpânul nostru Isus Hristos a spus «Pocăiți-vă», a intenționat ca întreaga viață a credincioșilor să fie pocăința." Dumnezeu ne poate ierta și Își poate menține dreptatea pentru că păcatul nostru a fost deja plătit de Isus. Nu este nevoie să ne pedepsească pentru că El L-a pedepsit deja pe Fiul Său (Coloseni 2:14).
Pe măsură ce "[creștem] în harul și în cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos" (2 Petru 3:18), biruim păcatele care ne pândesc (Evrei 12:1). Petru enumeră pașii pe care îi putem face în dezvoltarea noii noastre naturi și încheie cu promisiunea că, dacă facem aceste lucruri, "nu ne vom poticni niciodată" (2 Petru 1:3-10). Sfințenia noastră este scopul, dar Ioan recunoaște că încă păcătuim: "Copilașilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiți. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihănit." (1 Ioan 2:1)
Dorința lui Dumnezeu pentru noi este să nu păcătuim, iar într-o zi sfințirea noastră va fi completă (1 Ioan 3:2). Dar, până atunci, încă locuim într-un trup căzut, într-o lume căzută, și ne luptăm cu firea și uneori pierdem lupta. Dar nu vom fi pierduți; Isus Însuși mijlocește pentru noi ca Mare Preot al nostru (Romani 8:34).
English
De ce mai păcătuim după mântuire?
