Întrebare
De ce atât de mulți oameni se luptă cu lipsa de credință?
Răspuns
Apostolul Pavel îi îndeamnă pe creștini să "[umble] prin credință, nu prin vedere" (2 Corinteni 5:7). Ceea ce vedem aici este un contrast între adevăr și percepție - ceea ce știm și credem a fi adevărat și ceea ce percepem a fi adevărat. Aici își găsește temeiul lupta creștinilor cu lipsa credinței. Principalul motiv pentru care atât de mulți creștini se luptă cu o lipsă de credință este că ne urmăm percepțiile despre ceea ce este adevărat, mai degrabă decât ceea ce știm că este adevărat prin credință.
Poate că, înainte de a merge mai departe, ar fi util să găsim o definiție funcțională a credinței. Credința, contrar opiniei populare, nu este "credință fără dovezi". Aceasta este definiția pe care mulți sceptici o dau credinței. Această definiție reduce credința la un simplu fideism - adică "cred în ciuda a ceea ce îmi spun dovezile". Scepticii au dreptate să respingă acest concept de credință, iar creștinii ar trebui să-l respingă și ei. Credința nu este credință fără dovezi sau credință în ciuda dovezilor; mai degrabă, credința este o încredere deplină în cineva sau ceva. Această încredere pe care o avem în cineva se construiește în timp, pe măsură ce el își dovedește credincioșia de nenumărate ori.
Creștinismul este o religie bazată pe credință. Se bazează pe credința în Dumnezeu și în Fiul Său, Isus Hristos. Dumnezeu ne-a oferit Cuvântul Său, Sfânta Scriptură, ca mărturie a credincioșiei Sale față de poporul Său de-a lungul istoriei. În esența sa, creștinismul este credința în Persoana și lucrarea lui Isus Hristos. Isus Hristos a pretins că este Mesia cel promis și Fiul lui Dumnezeu. Viața Sa a fost una de neprihănire perfectă în conformitate cu Legea revelată a lui Dumnezeu, moartea Sa a fost o jertfă ispășitoare pentru păcatele poporului Său și a înviat la trei zile după moartea Sa. Atunci când ne punem credința și încrederea doar în Hristos pentru mântuirea noastră, Dumnezeu ia păcatul nostru și îl pune pe crucea lui Hristos și ne acordă, prin har, neprihănirea perfectă a lui Hristos. Acesta este, pe scurt, mesajul creștin. Ca creștini, suntem chemați să credem acest mesaj și să trăim în lumina lui.
În ciuda acestui fapt, creștinii încă se luptă să creadă în relatarea biblică, deoarece aceasta nu se potrivește cu percepția noastră asupra realității. Putem crede că Isus a fost o Persoană reală, putem crede că a murit răstignit de mâna romanilor, putem crede chiar că a dus o viață perfectă în conformitate cu Legea lui Dumnezeu, dar nu "vedem" cum credința în Hristos ne face neprihăniți în fața lui Dumnezeu. Nu-L putem "vedea" pe Isus ispășind păcatele noastre. Nu putem "vedea" sau "percepe" niciunul dintre marile adevăruri ale creștinismului și, prin urmare, ne luptăm cu lipsa de credință. Ca urmare a acestei lipse de percepție, viața noastră adesea nu reflectă faptul că credem cu adevărat ceea ce pretindem a crede.
Există multe motive pentru acest fenomen în rândul creștinilor. Principalul motiv pentru care ne luptăm cu credința este că nu Îl cunoaștem cu adevărat pe Dumnezeul în care mărturisim că avem credință. În viața noastră de zi cu zi, nu avem încredere în străini. Cu cât cunoaștem mai îndeaproape pe cineva și cu cât am avut mai mult timp să îl vedem "în acțiune", cu atât este mai probabil să credem ceea ce spune. Dar, dacă Dumnezeu este în esență un străin pentru noi, este mai puțin probabil să credem ceea ce a spus El în Cuvântul Său. Singurul remediu pentru acest lucru este să petrecem mai mult timp în Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a-L cunoaște.
Lumea, carnea și Diavolul ne distrag adesea atenția. Prin "lume" se înțelege "înțelepciunea" acceptată a lumii necredincioase și a culturii în care ne aflăm. Pentru aceia dintre noi care trăiesc în Europa și America de Nord, această viziune dominantă asupra lumii este naturalismul, materialismul, scepticismul și ateismul. "Carnea" se referă la natura noastră păcătoasă care încă se agață de creștini și cu care ne luptăm zilnic. "Diavolul" se referă la Satan și la hoarda sa de duhuri rele care ne stârnesc și ne ademenesc prin lume și prin simțurile noastre. Toate aceste lucruri ne chinuie și ne fac să ne luptăm cu credința.
Acesta este motivul pentru care creștinilor trebuie să li se reamintească în mod constant ce a făcut Hristos pentru noi și care ar trebui să fie răspunsul nostru. Apostolul Pavel spune: "Credința vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos." (Romani 10:17) Credința noastră este zidită pe măsură ce Evanghelia ne este predicată în mod continuu. Bisericile noastre trebuie să fie construite pe predicarea solidă a Cuvântului și pe respectarea regulată a rânduielilor. În schimb, prea multe biserici își cheltuiesc timpul, energia și resursele pe crearea de "programe" care nu hrănesc oile și nici nu fac o distincție clară între evlavie și neevlavie.
Ia în considerare exemplul israeliților din Vechiul Testament. Dumnezeu a făcut minuni mari în salvarea poporului Său ales din robia din Egipt - cele zece urgii, stâlpul de nor și foc și trecerea Mării Roșii. Dumnezeu Își aduce poporul la poalele Muntelui Sinai, le dă Legea și face un legământ cu ei. Imediat ce face acest lucru, poporul începe să se plângă și să-și piardă credința. Cu Moise plecat pe munte, poporul îl convinge pe Aaron, fratele lui Moise, să construiască un idol (împotriva interdicției clare a lui Dumnezeu) la care să se închine (Exodul 32:1-6). Ei nu mai mergeau prin credință, ci prin vedere. În ciuda tuturor miracolelor clare pe care Dumnezeu le-a făcut în răscumpărarea lor, ei și-au pierdut credința și au început să meargă după percepția lor.
Acesta este motivul pentru care, înainte de a intra în Țara Promisă, Dumnezeu a instruit noua generație de israeliți să își amintească continuu de ceea ce Dumnezeu a făcut pentru ei: "Și poruncile acestea, pe care ți le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipărești în mintea copiilor tăi și să vorbești de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei scula." (Deuteronomul 6:6-7) Dumnezeu știe că duhul este dispus, dar carnea este slabă (Marcu 14:38) și, de aceea, El îi poruncește poporului Său să își amintească în permanență aceste lucruri.
În concluzie, trebuie să luăm aminte la exemplul ucenicului Toma. Când Toma a auzit relatările despre înviere, nu a vrut să le creadă până când nu L-a văzut pe Isus cu ochii săi. Isus S-a adaptat la lipsa de credință a lui Toma făcându-Și apariția în fața lui și permițându-i să-L vadă și să-L atingă. Toma răspunde prin închinare, iar Isus îi spune: "Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, și au crezut." (Ioan 20:29) Mulți sceptici din zilele noastre se fac ecoul sentimentului lui Toma: "Dacă nu-L văd pe Isus față în față, nu voi crede!" Nu trebuie să ne comportăm la fel ca necredincioșii. Trebuie să avem mereu în minte îndemnul lui Pavel de a umbla mai degrabă prin credință decât prin vedere. În cartea Evrei aflăm că, fără credință, este imposibil să fim plăcuți lui Dumnezeu (Evrei 11:6), deoarece credința înseamnă să credem în Cuvântul lui Dumnezeu și să acționăm pe baza acestuia, nu să răspundem la percepțiile noastre.
English
De ce atât de mulți oameni se luptă cu lipsa de credință?
