Întrebare
Ce este legea naturală?
Răspuns
Când Thomas Jefferson a scris „Considerăm aceste adevăruri ca fiind evidente...”, se referea la legea naturală. Legea naturală este standardul universal care reflectă în mod direct natura umană; legea naturală poate fi determinată prin analizarea atentă a condiției umane, indiferent de influențele culturale. Jefferson considera că egalitatea dintre oameni, viața, libertatea și căutarea fericirii (scopul și mijloacele de trai) decurg direct din natura umanității.
Conceptul de lege naturală a evoluat și va continua să o facă. Platon a făcut aluzie la aceasta când a scris despre formele supreme și perfecte pe care natura încearcă să le reflecte. Aristotel credea că există o lege comună care se aplică întregii naturi, iar guvernele ar face bine să încerce să o respecte, chiar dacă ar trebui să recurgă la a nu guverna deloc. Stoicii îi învățau pe oameni că universul este guvernat de o lege divină sau eternă, iar „legea naturală” era îndrumarea omenirii pentru a trăi în conformitate cu acea lege divină.
Cicero credea că legea naturală provine direct de la Dumnezeu. El a definit-o ca fiind „siguranța cetățenilor, conservarea statelor și liniștea și fericirea vieții umane”. Legea naturală susținea sănătatea și bunăstarea societății, deoarece numai într-o societate sănătoasă și pașnică indivizii puteau atinge „fericirea” – mulțumirea și scopul. Definițiile lui Cicero au influențat sistemul juridic al Imperiului Roman și Revoluția Americană, cu convingerea că chiar și monarhia Marii Britanii era supusă oricărei legi care aducea beneficii regatului în ansamblu. Interpretarea lui Thomas Hobbes nu era atât de civică. El credea că legea naturală era mai individuală și se baza pe supraviețuirea și prosperitatea personală. Scopul principal al societății este de a evita războiul, spunea Hobbes, deoarece războiul le dăunează indivizilor.
Dacă este dezvoltată corespunzător, legea civilă (cunoscută și sub numele de „lege pozitivă”) derivă din legea naturală. În cazul în care legea naturală este vagă (cetățenii ar trebui să fie în siguranță), guvernele trebuie să elaboreze standarde mai specifice (infractorii violenți vor fi urmăriți penal). Într-o lume ideală, toată lumea ar fi guvernată intern de legea naturală. Guvernul ar fi practic inutil, iar întreaga omemire s-ar supune de bunăvoie standardelor universale.
Problema, evident, este că omenirea nu este capabilă să cadă de acord asupra definiției legii naturale și nu are nicio speranță de a se pune de acord asupra modului în care ar trebui aplicată. Hobbes spunea că împlinirea legii naturale era protecția individului, Cicero spunea că era sprijinul statului, iar Jefferson spunea că era viața și libertatea – în ciuda faptului că el însuși deținea sclavi.
În realitate, legea naturală este dată de Cel care a creat natura, iar majoritatea filozofilor au căutat definiția acesteia la Dumnezeu. Biblia susține ideea legii naturale, dar nu în modul în care cred majoritatea.
Pavel a vorbit despre legea naturală în Romani 2:14-15: „Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, își sunt singuri lege; și ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturisește cugetul lor și gândurile lor, care sau se învinovățesc sau se dezvinovățesc între ele.” Dumnezeu a făcut Legea Sa evidentă în inima întregii omeniri. Dar, deoarece trăim într-o lume căzută, cu o natură păcătoasă, suntem incapabili să cunoaștem pe deplin Legea lui Dumnezeu și nu o putem urma (Romani 7:14-25). De aceea, Dumnezeu ne-a dat legea Sa revelată, inspirându-i pe profeți și pe scriitorii Bibliei să explice cum să trăim conform legii naturale pe care o întrezărim, dar pe care nu o putem înțelege cu adevărat.
Legea naturală pe care Dumnezeu a dat-o omenirii este destul de similară cu ceea ce majoritatea culturilor ar include în obiceiurile lor: procrearea (Geneza 1:28) și respectarea vieții (Geneza 9:5-6). Dar noi suntem mai mult decât forme de viață biologice. Ca „creații noi”, făcute după chipul lui Dumnezeu, înțelegem că Legea lui Dumnezeu nu este viața, libertatea sau căutarea fericirii. Și nu este nici siguranța cetățenilor, nici perseverarea statelor, nici pacea. Este aceasta: iubiți-L pe Dumnezeu, iubiți-i pe ceilalți (Matei 22:37-40). Dacă această iubire implică vătămarea personală (Matei 5:27-30), dispariția păcii (Matei 5:39-42), disensiuni în familie (Matei 19:29) sau chiar pierderea vieții (Matei 10:39), trebuie să o acceptăm. Natura noastră spirituală este mai mare decât natura noastră fizică, iar legea noastră spirituală naturală prevalează chiar și asupra vieții fizice.
English
Ce este legea naturală?
