Cum pui în balanță lăsarea și unirea alături de cinstirea părinților?


Întrebare: Cum pui în balanță lăsarea și unirea alături de cinstirea părinților?

Răspuns:
Atât părinții creștini, cât și copiii lor căsătoriți pot găsi uneori cu dificultate echilibrul între conceptul de „lăsare și unire” și cinstirea părinților. Iată câteva pasaje biblice pertinente:

„De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de (uni cu) nevasta sa, și se vor face un singur trup.” (Genesa 2.24)

„Copii, ascultați în Domnul de părinții voștri, căci este drept.” (Efeseni 6.1)

„Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău.” (Exodul 20.12)

În afirmația din Genesa 2.24 se întâlnesc trei aspecte: 1. Lăsarea – Care indică faptul că într-o familie sunt două feluri de relații. Relația părinte-copil e cea temporară și va avea loc o „lăsare”. Relația soț-soție e cea permanentă – „ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă” (Matei 19.6). Problemele se ivesc în viața de familie atunci când aceste două roluri sunt inversate și relația părinte-copil e tratată ca relație primară. Când un copil adult se căsătorește și relația părinte-copil rămâne primară, unirea nou-formată este amenințată.

2. Unirea – cuvântul ebraic tradus cu „unire” se referă la (1) urmarea strânsă a altuia și (2) a fi lipit de ceva sau cineva. Așadar, după ce are loc căsătoria, bărbatul trebuie să meargă strâns alături de soție (curtarea nu trebuie să se oprească odată cu jurămintele de căsătorie) și trebuie să fie „lipit de ea ca și cu lipici”. Această unire indică o astfel de apropiere, încât nu trebuie să existe o relație mai strânsă decât cea între doi soți cu niciun alt prieten de dinainte sau vreun părinte.

3. Şi vor deveni un singur trup – Căsătoria ia două persoane și creează o nouă entitate singulară. Trebuie să aibă loc o astfel de împărtășire și unitate în fiecare aspect (fizic, emoțional, intelectual, financiar, social), încât unirea care rezultă poate fi descrisă ca „un singur trup”. Din nou, când rezultă o mai mare împărtășire și un suport emoțional mai puternic dintr-o relație părinte-copil care continuă decât din relația soț-soție, unitatea din cadrul căsătoriei e amenințată și rezultă un dezechilibru nebiblic.

În timp ce avem în vedere aceste trei aspecte din cartea Genesa 2.24, sunt și avertizări din partea Scripturii să ne cinstim părinții, care includ tratarea lor cu o atitudine plină de respect (Proverbele 30.11, 17), ascultarea de ei atunci când cerințele lor corespund legilor lui Dumnezeu („în Domnul”, Efeseni 6.1) și îngrijirea lor atunci când îmbătrânesc (Marcu 7.10-12, 1 Timotei 5.4-8).

Când amestecul unui părinte împiedică „lăsarea” pentru că tratează relația părinte-copil ca fiind primară (pretinzând ascultare, dependență sau unitate emoțională mai presus de dorințele, depinderea și unitatea cu partenerul de căsătorie), trebuie respins cu respect și dorințele partenerului de căsătorie trebuie onorate. Totuși, când există nevoi din partea unui părinte cu vârsta înaintată (fie fizice, fie emoționale, presupunând că „nevoia” emoțională nu trece peste principiul „lăsării”), acele nevoi trebuie îndeplinite, chiar dacă unuia dintre soți nu-i „place de” părintele socru. Dragostea biblică față de părintele înaintat în vârstă are la bază alegerea de a acționa în dragoste chiar și atunci când nu-ți vine să faci acest lucru.

Echilibrul între mandatul scriptural de a „lăsa” și de a te „uni” e similar cu echilibrul între porunca de a asculta de autorități (Romani 13) și încălcarea apostolică a acelui principiu atunci când autoritatea cere o acționare contrară mandatului din partea lui Dumnezeu. În Fapte 4.5-20, apostolii resping cererea autorităților iudaice de a înceta să predice Evanghelia în favoarea poruncii lui Dumnezeu, însă apostolii au făcut acest lucru cu respect. În mod similar, Domnul Isus spune că trebuie să-i cinstim pe părinți, dar că relația părinte-copil e secundară relației cu Cristos (Luca 14.26). Atunci când părinții încalcă principiile din Genesa 2.24, trebuie, cu respect, să nu ascultăm de părinți. Totuși, dorințele partenerului de căsătorie trebuie lăsate la o parte dacă acesta nu e dispus să cheltuiască timpul, energia și finanțele necesare îndeplinirii nevoilor unui părinte înaintat în vârstă; fără să uităm că trebuie să facem distincția între nevoile reale fizice și emoționale și pretențiile unui părinte dominant.

English
Înapoi la pagina de început în limba Română
Cum pui în balanță lăsarea și unirea alături de cinstirea părinților?