Întrebare
Ce înseamnă că nu trebuie să iubim lumea?
Răspuns
1 Ioan 2.15-16 spune: „Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume: pofta firii pamântești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții, nu este de la Tatăl, ci din lume.” Și totuși, Ioan 3.16 începe cu cuvintele: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea...” Așadar Dumnezeu iubește lumea, dar noi nu trebuie să o iubim? De ce există această contradicție aparentă?
În Biblie, termenul lume se poate referi la pământ și la universul fizic (Evrei 1.2, Ioan 13.1), dar cel mai adesea se referă la sistemul umanist care e în contradicție cu Dumnezeu (Matei 18.7, Ioan 15.19, 1 Ioan 4.5). Când Biblia spune că Dumnezeu iubește lumea, se referă la ființele umane care trăiesc în ea (1 Ioan 4.9). Și ca copii ai Săi, trebuie să-i iubim pe ceilalți oameni (Romani 13.8, 1 Ioan 4.7, 1 Petru 1.22). Pilda Samariteanului milostiv arată clar că nu putem selecta pe cine să iubim (Luca 10.30-37).
Când ni se spune să nu iubim lumea, Biblia se referă la sistemul de valori corupt al lumii. Satan este dumnezeul acestei lumi și are propriul lui sistem de valori opus celui al lui Dumnezeu (2 Corinteni 4.4). 1 Ioan 2.16 detaliază exact ceea ce promovează Satan: pofta firii pamântești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții. Orice păcat imaginabil poate fi sumarizat în aceste trei rele; invidia, curvia, mândria, minciuna, egoismul și multe altele pornesc din aceste rădăcini.
Lumea e ceea ce părăsim când venim la Cristos. Isaia 55.7 spune că venirea la Dumnezeu implică o abandonare a propriilor moduri de gândire. John Bunyan, în cartea lui Călătoria pelerinului, ilustrează poziția pelerinului și spune despre el că avea „ochii ațintiți spre cer”, ținea în mână „cea mai bună carte” și stătea cu „lumea în spate” (p. 34).
Lumea adesea aplaudă păcatul. Divertismentul din mijloacele media ne încurajează să-i invidiem pe păcătoși și să ne comparăm în mod nebunesc cu „oamenii frumoși” (vezi Proverbe 23.17). Adesea popularitatea „stelelor” se datorează capacității lor de a trezi în noi nemulțumire față de viața noastră. Creatorii de reclame se folosesc de tendința noastră naturală de a iubi această lume și majoritatea campaniilor de marketing fac apel într-un fel sau altul la pofta firii pamântești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții.
A iubi lumea înseamnă a fi devotat comorilor, filosofiilor și priorităților lumii. Dumnezeu le spune copiilor Lui să-și stabilească prioritățile potrivit cu sistemul Lui de valori etern. Trebuie să „căutăm mai întâi” Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui (Matei 6.33). Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni (Matei 6.24) și nu putem fi devotați și lui Dumnezeu și lumii în același timp.
Când intrăm în familia lui Dumnezeu prin credința în Cristos, Dumnezeu ne dă capacitatea de a ieși din sistemul de viețuire corupt al lumii (2 Corinteni 5.17). Devenim cetățeni ai unei alte Împărății (Filipeni 1.27, 3.20). Dorințele noastre se îndreaptă către cer și începem să adunăm comori eterne (Luca 12.33, 1 Timotei 6.18-19). Ne dăm seama că ceea ce e cu adevărat important e veșnic, nu temporar, și încetăm să iubim lumea.
A continua să iubim lumea așa cum fac necredincioșii va afecta creșterea noastră spirituală și ne va face neroditori pentru Împărăția lui Dumnezeu (Matei 3.8, Luca 6.43-45. Ioan 15.1-8). În Ioan 12.25, Isus a dus lucrurile și mai departe când a spus: „Cine își iubește viața o va pierde și cine își urăște viața în lumea aceasta o va păstra pentru viața veșnică.” A nu iubi lumea are impact și asupra vieții noastre. Isus a spus că dacă iubim orice altceva mai mult decât pe El, nu suntem vrednici de El (Matei 10.37-38).
În general, termenul lume în Biblie se referă la sistemul malefic controlat de Satan care ne îndepărtează de la a ne închina lui Dumnezeu. Jean Calvin a spus: „Inima omenească este o fabrică de idoli.” Putem face idoli din orice. Orice dorință aprinsă din inima noastră care nu e pusă acolo de Dumnezeu pentru gloria Lui poate deveni un idol (1 Corinteni 10.31). A iubi lumea este idolatrie (1 Corinteni 10.7, 14). Așadar, cu toate că ni se poruncește să-i iubim pe oamenii din lume, trebuie să fim atenți la orice lucru care intră în competiție cu Dumnezeu pentru cea mai înaltă afecțiune a noastră.
English
Ce înseamnă că nu trebuie să iubim lumea?