Care este istorisirea Vechiului Testament?


Întrebare: Care este istorisirea Vechiului Testament?

Răspuns:
Chiar la început, Dumnezeu era deja prezent. Pentru buna Sa plăcere, Dumnezeu a creat timpul și universul prin puterea cuvântului Său, transformând nimicul în ceva. În a șasea zi a creației, Dumnezeu a făcut ceva unic: omenirea – un bărbat și o femeie – creați după chipul Său. Când i-a creat pe primii doi oameni ca bărbat și femeie, Dumnezeu a instituit legământul căsniciei (Genesa 1-2).

Dumnezeu i-a pus pe bărbat și pe nevasta sa în Grădina Eden, un mediu perfect, și le-a dat responsabilitatea să îngrijească grădina. Dumnezeu le-a permis să mănânce din toate fructele din grădină, cu excepția unuia: pomul cunoștinței binelui și răului le era interzis. Aveau de făcut alegerea de a asculta sau de a nu asculta, însă Dumnezeu i-a avertizat că rezultatul neascultării va fi moartea (Genesa 2.15-17).

Între timp, un înger măreț numit Lucifer s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu în cer. Împreună cu o treime din oștirea cerească, au fost aruncați din cer. Lucifer a venit în grădina unde se aflau omul și nevasta lui. Acolo a luat chipul unui șarpe și a ispitit-o pe Eva, prima femeie, să nu-L asculte pe Dumnezeu și să mănânce din fructul interzis. I-a spus că nu va muri și că fructul era de fapt bun pentru ea. Eva a crezut minciunile și a mâncat din fruct. Apoi i-a dat fructul soțului ei, Adam, și a mâncat și el. Imediat, cuplul a știut că au făcut rău. S-au simțit rușinați și vulnerabili și expuși. Când Dumnezeu a venit să-i caute, ei s-au ascuns (Isaia 14.12-15, Genesa 3).

Bineînțeles, Dumnezeu i-a găsit. Judecata a fost împărțită. Pământul a fost blestemat din pricina omului: nu-și va mai da roadele cu ușurință; în schimb, omul trebuie să trudească să obțină recoltă. Femeia a fost blestemată cu durere în timpul nașterii de copii. Șarpele a fost blestemat să se târască în țărână de atunci încolo. Și apoi Dumnezeu a făcut o promisiune: într-o zi, Cineva Se va naște dintr-o femeie și va lupta cu Șarpele. Acesta va zdrobi capul Șarpelui, chiar dacă va fi rănit în acest proces. Apoi Dumnezeu a înjunghiat un animal și a făcut rost de veșminte de piele pentru cuplul de păcătoși, înainte de a-i izgoni din Eden (Genesa 3.15-19, 21).

Lupta între bine și rău a continuat în familia primului cuplu. Unul dintre fiii lor, Cain, l-a ucis pe fratele lui, Abel, și a fost blestemat pentru fapta sa. Un alt copil s-a născut primei femei. Numele lui era Set (Genesa 4.8, 25).

Cu câteva generații mai târziu, lumea a fost umplută de stricăciune. Violența și nesocotirea lui Dumnezeu erau larg răspândite. Dumnezeu a hotărât să nimicească stricăciunea omului și să înceapă din nou. Unui om numit Noe, unul dintre descendenții lui Set, i s-a acordat har (binecuvântarea lui Dumnezeu pentru cei care nu merită). Dumnezeu i-a descoperit lui Noe că va trimite un mare potop să distrugă pământul, și i-a dat lui Noe instrucțiuni cum să construiască o corabie, pentru a supraviețui potopului. Noe a construit corabia, și când timpul a venit, Dumnezeu a făcut ca animale din toate soiurile să intre în corabie. Aceste animale, împreună cu Noe și familia lui, au fost cruțați. Potopul a distrus orice altă vietate de pe pământ (Genesa 6-8).

După potop, Noe și familia lui au început să repopuleze pământul. Când descendenții lor au început să zidească un monument pentru ei înșiși, sfidându-L pe Dumnezeu, Dumnezeu le-a încurcat limbile. Locuitorii pământului s-au separat potrivit cu grupul lor lingvistic și s-au răspândit pe fața pământului (Genesa 11.1-8).

A venit timpul ca Dumnezeu să-Și înceapă planul de a-L prezenta lumii pe Zdrobitorul șarpelui. Primul pas a fost să întemeieze un popor pus deoparte pentru El. A ales un om numit Avraam și pe nevasta lui, Sara, pentru a începe un neam nou de oameni. Dumnezeu l-a chemat pe Avraam să plece din casa lui și l-a condus în țara Canaan. Dumnezeu i-a promis lui Avraam urmași fără număr care vor avea în posesie și în stăpânire Canaanul. Dumnezeu a promis, de asemenea, să binecuvânteze sămânța lui Avraam și, prin acea sămânță, să binecuvânteze toate națiunile pământului. Problema era că Avraam și Sara erau în vârstă, și Sara era stearpă. Însă Avraam a crezut promisiunea lui Dumnezeu, și Dumnezeu a socotit credința lui Avraam ca neprihănire (Genesa 12.1-4, 15.6).

La timpul potrivit, Dumnezeu i-a binecuvântat pe Avraam și Sara cu un fiu, Isaac. Dumnezeu i-a repetat lui Isaac promisiunea numeroșilor urmași. Isaaac a avut gemeni, Esau și Iacov. Dumnezeu l-a ales pe Iacov să moștenească binecuvântarea promisă și a schimbat numele lui în Israel. Iacov/Israel a avut doisprezece fii, care au devenit capii a douăsprezece seminții ale lui Israel (Genesa 21.1-6, 25.19-26, 28.10-15, 35.23-26).

Datorită unei secete severe, Iacov și-a mutat întreaga familie din Canaan în Egipt. Înainte să moară, Iacov le-a dat binecuvântări profetice tuturor fiilor săi. Lui Iuda i-a promis că între descendenții lui Se va afla un Împărat – Unul care va fi cinstit de toate națiunile pământului. Familia lui Iacov a crescut în Egipt, și au rămas acolo pentru următorii 400 de ani. Apoi, împăratul Egiptului, temându-se că copiii lui Israel vor deveni prea numeroși de controlat, i-a supus sclaviei. Dumnezeu a ridicat un profet pe nume Moise, din seminția lui Levi, să scoată Israelul din Egipt și să-l aducă înapoi în țara care îi fusese promisă lui Avraam (Genesa 46, 49, Exodul 1.8-14, 3.7-10).

Exodul din Egipt a fost însoțit de mari miracole, inclusiv despărțirea Mării Roșii. Odată ieșiți în siguranță din Egipt, copiii lui Israel au campat la Muntele Sinai, unde Dumnezeu i-a dat lui Moise Legea. Această Lege, sumarizată în Cele Zece Porunci, a fost temelia unui legământ pe care Dumnezeu l-a făcut cu Israelul: dacă vor ține poruncile Lui, vor fi binecuvântați, însă dacă le vor încălca, vor suferi blesteme. Israelul a fost de acord să urmeze Legea lui Dumnezeu (Exodul 7-11, 14.21-22, 19-20).

Pe lângă stabilirea unui cod moral, Legea a definit rolul unui preot și a prescris aducerea de jertfe ca ispășire pentru păcat. Ispășirea putea fi făcută numai prin vărsarea sângelui unei jertfe fără cusur. Legea detalia, de asemenea, construirea unui cort sfânt, în care prezența lui Dumnezeu urma să locuiască și unde Se va întâlni cu poporul Lui (Leviticul 1, Exodul 25.8-9).

După ce a primit Legea, Moise i-a condus pe israeliți până la granița Țării Promise. Însă oamenii, temându-se de locuitorii războinici ai Canaanului și îndoindu-se de promisiunile lui Dumnezeu, au refuzat să intre. Drept pedeapsă, Dumnezeu i-a întors în pustietate, unde au fost forțați să rătăcească timp de 40 de ani. În harul Lui, Dumnezeu a asigurat mâncare și apă pentru toată mulțimea lor (Numeri 14.1-4, 34-35, Exodul 16.35).

La finalul celor 40 de ani, Moise a murit. Una dintre cele din urmă profeții ale lui au privit venirea unui alt Profet, care va fi asemenea lui Moise și de care oamenii trebuie să asculte. Succesorul lui Moise, Iosua, a fost folosit de Dumnezeu să conducă poporul lui Israel în Țara Promisă. Ei au mers cu promisiunea lui Dumnezeu că niciunul dintre dușmanii lor nu va putea sta împotriva lor. Dumnezeu Și-a arătat puterea la Ierihon, primul oraș pe care l-au întâlnit, făcând ca zidurile cetății să se prăbușească în întregime. În harul și îndurarea Sa, Dumnezeu a cruțat o prostituată care a avut credință, pe nume Rahav, de distrugerea Ierihonului (Deuteronomul 18.15, Iosua 6).

În următorii ani, Iosua și israeliții au reușit să-i izgonească pe majoritatea canaaniților, și țara a fost împărțită între cele douăsprezece seminții. Totuși, cucerirea țării era incompletă. Datorită lipsei de credință și a simplei neascultări, nu au reușit să termine treaba, și grupuri de canaaniți au rămas. Aceste influențe păgâne au avut efect asupra israeliților, care au început să adopte închinarea la idoli, încălcând în mod direct Legea lui Dumnezeu (Iosua 15.63, 16.10, 18.1).

După moartea lui Iosua, israeliții au experimentat o vreme tumultuoasă. Națiunea decădea în idolatrie, și Dumnezeu aducea judecata sub forma supunerii lor ca sclavi unor dușmani. Poporul lui Dumnezeu se pocăia și striga după ajutorul Domnului. Dumnezeu le ridica atunci un judecător care să distrugă idolii, să adune oamenii și să-i înfrângă pe dușmani. Pacea dura o vreme, dar, după moartea judecătorului, poporul cădea în mod invariabil înapoi în idolatrie, și ciclul se repeta (Judecătorii 17.6).

Ultimul judecător a fost Samuel, care a fost, de asemenea, profet. În timpul lui, Israelul a cerut un împărat care să domnească peste ei, pentru a fi ca celelalte națiuni. Dumnezeu le-a îndeplinit cererea, și Samuel l-a uns pe Saul ca primul împărat al lui Israel. Totuși, Saul a fost o dezamăgire. Nu L-a ascultat pe Dumnezeu, și a fost înlăturat de la putere. Dumnezeu l-a ales pe David, din seminția lui Iuda, pentru a-i urma lui Saul ca împărat. Dumnezeu i-a promis lui David că va avea un urmaș care va domni pe tron pentru totdeauna (1 Samuel 8.5, 15.1, 26, 1 Cronici 17.11-14).

Solomon, fiul lui David, a domnit în Ierusalim după moartea lui David. În timpul domniei fiului lui Solomon, a izbucnit un război civil și împărăția a fost divizată: împărăția din nord a fost numită Israel, iar împărăția din sud a fost numită Iuda. Dinastia davidică a domnit în Iuda (1 Împărați 2.1, 12).

Împărăția lui Israel a avut o serie neîntreruptă de împărați răi. Niciunul dintre ei nu L-a căutat pe Domnul, nici nu a căutat să conducă națiunea potrivit cu Legea lui Dumnezeu. Dumnezeu a trimis profeți care să-i avertizeze, inclusiv pe făptuitorii de minuni Ilie și Elisei, dar împărații au continuat în stricăciunea lor. În cele din urmă, Dumnezeu a adus națiunea Asiriei asupra lui Israel, ca judecată. Asirienii i-au deportat pe majoritatea israeliților, și acesta a fost sfârșitul împărăției de nord (1 Împărați 17.1, 2 Împărați 2, 17).

Împărăția lui Iuda a avut partea ei de împărați răi, dar lanțul era întrerupt din când în când de către câte un împărat care Îl iubea cu adevărat pe Domnul și căuta să guverneze potrivit cu Legea Lui. Dumnezeu a fost credincios promisiunilor lui și i-a binecuvântat pe oameni când au urmat poruncile Lui. Națiunea a fost păstrată în timpul invaziei asirienilor și a rezistat la multe alte amenințări. În acest timp, profetul Isaia a predicat împotriva păcatelor lui Iuda și a prevestit invazia babiloniană. Isaia a prevestit, de asemenea, venirea Robului Domnului – El va suferi pentru păcatele poporului și va fi glorificat și va sta pe tronul lui David. Profetul Mica a prevestit că Cel promis Se va naște în Betleem (Isaia 37, 53.5, Mica 5.2).

În cele din urmă, națiunea lui Iuda a căzut și ea în idolatrie crasă. Dumnezeu a adus națiunea Babilonului împotriva lui Iuda, ca judecată. Profetul Ieremia a experimentat căderea Ierusalimului și a prevestit că prizonierii evrei din Babilon se vor întoarce în Țara Promisă după 70 de ani. Ieremia a profețit, de asemenea, despre un legământ viitor în care Legea urma să nu fie scrisă pe table de piatră, ci pe inima oamenilor lui Dumnezeu. Acest nou legământ va avea ca rezultat iertarea păcatelor (2 Împărați 25.8-10, Ieremia 29.10, 31.31-34).

Robia Babiloniană a durat 70 de ani. Profeții Daniel și Ezechiel și-au desfășurat lucrarea în acest timp. Daniel a prevestit ridicarea și prăbușirea multor națiuni. De asemenea, a prevestit venirea lui Mesia, Cel ales, care va fi omorât pentru binele altora (Daniel 2.36-45, 9.26).

După căderea Babilonului în mâinile perșilor, evreii au fost eliberați să se întoarcă în Iuda. Mulți iudei s-au întors să reconstruiască Ierusalimul și Templul. Neemia și Ezra au condus aceste eforturi, cu încurajări din partea profeților Hagai și Zaharia. Una dintre profețiile lui Zaharia include descrierea unui Împărat din viitor, care va intra în Ierusalim umil, călare pe un măgar (Neemia 6.15-16, Ezra 6.14-15, Zaharia 9.9).

Totuși, nu toți evreii s-au întors în Iuda. Mulți au ales să rămână în Persia, unde Dumnezeu continua să le poarte de grijă. O evreică pe nume Estera a fost ridicată la rangul de împărăteasă a Persiei și a avut un rol esențial în salvarea vieții tuturor evreilor din împărăție (Estera 8.1).

Maleahi a scris ultima carte din Vechiul Testament. El a profețit că Domnul va veni în Templul Său, dar, înainte de sosirea Sa, un alt mesager va pregăti calea pentru Domnul. Acest mesager se va asemăna cu profetul Ilie de demult. După profeția lui Maleahi, au trecut alți 400 de ani până când Dumnezeu i-a vorbit în mod direct omului (Maleahi 3.1, 4.5).

Vechiul Testament este istorisirea planului lui Dumnezeu de a împlini răscumpărarea omului. La încheierea Vechiului Testament, Dumnezeu are un popor ales unic care înțelege importanța jertfelor de sânge, care crede promisiunile făcute lui Avraam și David și care așteaptă un Răscumpărător. Pe scurt, sunt pregătiți să-L primească pe Zdrobitorul șarpelui, din Genesa, pe Profetul asemenea lui Moise, pe Robul care suferă al lui Isaia, pe Fiul lui David, pe Mesia al lui Daniel, și pe Împăratul umil al lui Zaharia – toate întâlnindu-se într-o singură Persoană, Isus Cristos.

English


Înapoi la pagina de început în limba Română
Care este istorisirea Vechiului Testament?

Află cum să ...

petreci veșnicia cu Dumnezeu



primești iertare de la Dumnezeu