Întrebare
Ce este ipoteza cadrului?
Răspuns
Relatarea creației din Geneza 1 Îl revelează pe Creator, care dă dovadă de putere în crearea universului, de înțelepciune în organizarea vieții pe pământ și de iubire în grija față de oamenii pe care i-a creat. În timp ce multe interpretări ale relatării creației sunt literale, altele, precum ipoteza cadrului, sunt simbolice. În consecință, ipoteza cadrului sugerează că Geneza 1 nu este o relatare cronologică a creației, ci mai degrabă o descriere poetică atent structurată, menită să transmită adevăruri teologice, mai degrabă decât detalii științifice.
În mod deosebit, ipoteza cadrului respinge interpretarea conform căreia termenul „zi” din relatarea creației descrie o durată specifică de timp (Geneza 1:5, 6, 13, 19, 23, 31). Acest lucru o diferențiază de alte perspective, precum creaționismul pământului tânăr, care interpretează „o zi” ca o perioadă de 24 de ore, și creaționismul pământului vechi, care consideră că termenul simbolizează epoci mai lungi, care se întind pe miliarde de ani. Interpretarea cadrului se bazează pe modul în care anumite evenimente din zilele 1-3 corespund cu acțiunile din zilele 4-6. Susținătorii perspectivei cadrului propun că descrierile corespunzătoare servesc unui scop literar, mai degrabă decât unul istoric sau științific, subliniind principiile teologice reflectate în organizarea creației.
În ipoteza cadrului, zilele 1-3 sunt descrise ca „formare”, reflectând creația de către Dumnezeu a tărâmurilor pământului. Zilele 4-6 sunt descrise ca „umplere”, referindu-se la entitățile create de Dumnezeu pentru a locui în acele tărâmuri. De exemplu, crearea cerului de către Dumnezeu este un act de „formare”, întrucât El a creat atmosfera deasupra uscatului și a mării. Crearea păsărilor este un act de „umplere”, întrucât acestea sunt formele de viață care umplu tărâmul cerului. Susținătorii ipotezei cadrului subliniază semnificația acestui model în relatarea creației.
Mai precis, formarea luminii în ziua a 1-a (Geneza 1:3-5) reprezintă pregătirea pentru umplerea cu soarele, luna și stelele în ziua a 4-a (Geneza 1:14-19). Formarea mării și a cerului în Ziua a 2-a (Geneza 1:6-8) reprezintă pregătirea pentru umplerea cu păsări și pești în Ziua a 5-a (Geneza 1:20-23). Formarea uscatului și a vegetației în Ziua a 3-a (Geneza 1:11-13) reprezintă pregătirea pentru umplerea cu animale și oameni în Ziua a 6-a (Geneza 1:24-31). În cele din urmă, întrucât Dumnezeu S-a odihnit în Ziua a 7-a, nu au avut loc acte de formare sau de umplere.
Există trei critici principale aduse ipotezei cadrului. În primul rând, corespondența dintre formare și umplere este inconsistentă. De exemplu, relația dintre lumina pe care Dumnezeu a creat-o în ziua a 1-a și stelele, luna și soarele pe care El le-a creat în ziua a 4-a nu se aliniază pe deplin cu ipoteza, deoarece aceste corpuri cerești nu „umplu” „forma” luminii. O altă critică este că ziua a treia include atât acte de formare, cât și de umplere, întrucât Dumnezeu creează uscatul și vegetația care crește pe acesta.
În al doilea rând, mulți cercetători subliniază că există indicii clare care sugerează că termenul „zi” din pasaj nu are o semnificație simbolică, întrucât fiecare zi este descrisă ca fiind „seară și dimineață” (Geneza 1:5, 8, 13, 19, 23 și 31). Mai mult, cuvântul „zi” este descris în raport cu soarele (Geneza 1:14), ceea ce indică o interpretare mai literală. În plus, în scrierile lui Moise, ori de câte ori cuvântul „zi” este folosit împreună cu un adjectiv numeric, cum ar fi în expresia „prima zi”, acesta se referă în mod consecvent la o perioadă literală de 24 de ore. În cele din urmă, stabilirea fiecărei a șaptea zile ca zi de odihnă sugerează că primii destinatari ai Genezei au interpretat termenul „zi” din relatarea creației ca o perioadă literală de 24 de ore.
A treia critică adusă ipotezei cadrului se bazează pe interpretarea pasajului ca poezie ebraică. Geneza 1 nu prezintă caracteristica principală a poeziei ebraice, și anume paralelismul, așa cum se găsește în Psalmi și Proverbe. De exemplu, Psalmul 19:1 conține două propoziții care se potrivesc într-o echivalență unu la unu: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu, și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui.” Așa-numitele acte de „formare” și „umplere” din Geneza 1 nu prezintă acest tip de paralelism sinonim. Alte tipuri comune de paralelism literar în poezia ebraică sunt paralelismul antitetic (de exemplu, Psalmul 1:6), paralelismul sintetic (de exemplu, Psalmul 93:5), paralelismul emblematic (de exemplu, Psalmul 42:1) și paralelismul climatic (de exemplu, Psalmul 29:1). Niciunul dintre acestea nu apare în relatarea creației. Mai mult, susținători proeminenți ai ipotezei cadrului, precum Meredith Kline, interpretează Geneza 2 ca fiind istorică, chiar dacă nu există nicio schimbare de gen literar între capitolele 1 și 2.
În concluzie, ipoteza cadrului nu găsește susținere în relatarea creației. De asemenea, ea contrazice modul în care vechii israeliți interpretaseră pasajul (Exodul 20:11) și este incompatibilă cu învățătura lui Isus privind Geneza 1 (de exemplu, Matei 19:4-5; Marcu 10:6). Mai mult, unii dintre principalii susținători ai ipotezei cadrului, precum Kline, și-au exprimat deschiderea față de evoluția darwinistă. Acest lucru ridică întrebarea dacă interpretarea lor a relatării creației reprezintă o acomodare la acea teorie seculară.
English
Ce este ipoteza cadrului?
