Întrebare
Ce spune Biblia despre ipocrizie?
Răspuns
În esență, „ipocrizia” se referă la faptul de a pretinde că crezi ceva, dar a acționa într-un mod diferit. Cuvântul biblic e derivat din termenul grecesc pentru „actor” – literalmente „cineva care poartă mască” – cu alte cuvinte, cineva care pretinde că e ceea ce nu este.
Biblia numește ipocrizia păcat. Ipocrizia poate lua două forme: aceea de a pretinde că crezi în ceva și apoi a acționa într-o manieră contrară acelei convingeri, și aceea de a-i privi de sus pe alții, când noi înșine suntem cu probleme.
Profetul Isaia condamnă ipocrizia din zilele lui: „Domnul zice: «Când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinstește cu gura și cu buzele, dar inima lui este departe de Mine și frica pe care o are de Mine nu este decât o învățătură de datină omenească.»” (Isaia 29.13) Secole mai târziu, Isus a citat acest verset, îndreptând aceeași condamnare spre liderii religioși din vremea Sa (Matei 15.8-9). Ioan Botezătorul a numit mulțimile nesincere care veneau să primească botezul lui „pui de năpârci” și i-a avertizat pe ipocriți să „facă roade vrednice de pocăința lor” (vezi Luca 3.7-9). Isus a avut o atitudine la fel de fermă împotriva evlaviei prefăcute – El i-a numit pe ipocriți „lupi în haine de oi” (Matei 7.15), „morminte văruite” (Matei 23.27), „șerpi” și „pui de năpârci” (Matei 23.33).
Nu putem spune că Îl iubim pe Dumnezeu dacă nu îi iubim pe frații noștri (1 Ioan 2.9). Dragostea trebuie să fie „fără prefăcătorie” (Romani 12.9). Un ipocrit poate arăta neprihănit pe dinafară, dar este numai de fațadă. Adevărata neprihănire vine din transformarea lăuntrică produsă de Duhul Sfânt, nu dintr-o conformare exterioară la un set de reguli (Matei 23.5, 2 Corinteni 3.8).
Isus S-a adresat celeilalte forme de ipocrizie în Predica de pe munte: „De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău și nu te uiți cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău? Sau cum poți zice fratelui tău: «Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău» și, când colo, tu ai o bârnă într-al tău? Fățarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, și atunci vei vedea deslușit să scoți paiul din ochiul fratelui tău.” (Matei 7.3-5) Isus nu ne învață să nu avem discernământ sau să nu-i ajutăm pe alții să-și învingă păcatul, ci, în schimb, ne spune să nu fim atât de plini de mândrie și convinși de propria bunătate, încât să-i criticăm pe alții dintr-o poziție de autoneprihănire. Trebuie să facem o introspecție mai întâi și să corectăm propriile noastre erori, înainte să umblăm după „petele” altora (cf. Romani 2.1).
În timpul lucrării pământești a lui Isus, a avut multe confruntări cu liderii religioși ai vremii Sale, fariseii. Acești oameni erau foarte versați în Scripturi și zeloși cu privire la respectarea fiecărei litere de Lege (Faptele Apostolilor 26.5). Totuși, ținându-se de litera Legii, au căutat în mod activ portițe care le permiteau să încalce spiritul Legii. De asemenea, dădeau dovadă de lipsa compasiunii față de semenii lor și adesea își prezentau exagerat așa-zisa spiritualitate, pentru a obține laude (Matei 23.5-7, Luca 18.11). Isus a denunțat comportamentul lor în termeni fermi, arătând că „dreptatea, mila și credincioșia” sunt mai importante decât urmărirea unei perfecțiuni bazate pe standarde imperfecte (Matei 23.23). Isus a arătat clar că problema nu ținea de Lege, ci felul în care o implementaseră fariseii (Matei 23.2-3). În zilele noastre, cuvântul fariseu a devenit sinonim cu ipocrit.
Trebuie observat că ipocrizia nu e același lucru cu a lua poziție împotriva păcatului. De exemplu, nu e ipocrizie să-i învățăm pe oameni că a te îmbăta e un păcat, dacă s-a întâmplat să ne îmbătăm. Creștinii nu vor fi perfecți; încă vom păcătui. Nu e un lucru ipocrit să eșuezi în a trăi potrivit cu standardele biblice, dar e ipocrizie să spunem că credem în Dumnezeu și vrem să Îl ascultăm și apoi să nu încercăm să facem acest lucru. Ar fi ipocrizie să vorbești împotriva beției și în același timp să te îmbeți în fiecare weekend. Ar fi, de asemenea, o ipocrizie să acționezi ca și când, fiindcă îmbătarea nu este un păcat cu care ne luptăm, avem mai puțină nevoie de harul lui Dumnezeu decât cei pentru care este.
Copii ai lui Dumnezeu fiind, suntem chemați să ne dăm silințele să trăim în sfințenie (1 Petru 1.16). Trebuie să „ne fie groază de rău” și să „ne lipim tare de bine” (Romani 12.9). Nu trebuie să sugerăm niciodată acceptarea păcatului, mai ales în viața noastră. Tot ceea ce facem trebuie să fie în acord cu ceea ce credem și cu cine suntem în Cristos. Jucarea unui rol e potrivită pe scenă, nu în viața reală. „”
English
Ce spune Biblia despre ipocrizie?
