Întrebare
Ce sunt internalismul și externalismul?
Răspuns
Internalismul și externalismul sunt puncte de vedere opuse privind justificarea epistemologică: întrebarea dacă credința într-o idee este susținută în mod rezonabil. În linii mari, internalismul sugerează că aspectele minții – proprietățile gânditorului însuși – sunt inseparabile de justificare și sunt, în ultimă instanță, singura măsură rezonabilă a acesteia. Externalismul este convingerea că motivele independente de minte nu numai că există, dar sunt singurele justificări valabile în ultimă instanță.
În aceste discuții, justificarea înseamnă ceva complet diferit de conceptul de justificare în mântuire. Studiul filozofic al „modului în care cunoaștem” se numește epistemologie. Discuțiile epistemologice se împart adesea în trei concepte principale: adevăr, credință și justificare. Ceea ce este adevărat corespunde realității. Ceea ce se crede poate fi sau nu adevărat. A avea o credință poate fi sau nu justificat, independent de faptul că este sau nu adevărată. Principalele utilizări ale internalismului și ale externalismului se referă la conceptul de justificare epistemologică.
Conform internalismului, o credință este justificată numai atunci când o persoană are un sentiment intern al acelei justificări. Cu alte cuvinte, credințele sunt rezonabile numai atunci când o persoană înțelege motivele poziției sale și este conștientă de propriul proces de gândire. Internalismul sugerează că credințele unei persoane nu pot fi justificate dacă motivele și motivațiile credinței nu au fost luate în considerare. De asemenea, această viziune subliniază că justificat și adevărat au semnificații filozofice separate; prin urmare, dacă experiențele sau raționamentul unei persoane sunt denaturate într-un mod care depășește controlul acesteia, acest lucru nu face ca acele convingeri părtinitoare în mod inconștient să fie nejustificate.
Conform externalismului, natura reflexivă a procesului cognitiv al unei persoane este irelevantă pentru a stabili dacă o credință este justificată. Schemele de justificare externaliste, precum fiabilismul, indică faptul că, dacă cineva folosește metode fiabile, concluzia sa este justificată, chiar dacă persoana în sine nu știe dacă procesul său este fiabil. În esență, acest lucru sugerează că va exista întotdeauna un anumit nivel de ignoranță cu privire la justificarea propriilor noastre convingeri, fiindcă ceea ce determină justificarea se află în afara propriilor noastre procese de gândire. Această poziție poate fi criticată pentru că face ca justificarea să fie aproape sinonimă cu adevărul, ceea ce scurtcircuitează motivul pentru care justificarea este considerată o categorie separată.
Ca concepte pur filozofice, nici internalismul, nici externalismul nu sunt în mod explicit biblice sau nebiblice. Există idei scripturale care sugerează o viziune internalistă, indicând că procesele de gândire ale unei persoane sunt esențiale pentru deciziile etice (Romani 14:5, 23). Există, de asemenea, pasaje care sugerează că abordările personale pot fi defectuoase și că concluziile umane sunt failibile (Proverbele 14:12). Dezbaterea asupra detaliilor filozofice precum acestea reflectă obscuritatea lor: există scenarii din lumea reală care dau greutate ambelor concepte.
English
Ce sunt internalismul și externalismul?
