settings icon
share icon
Întrebare

Ce spune Biblia referitor la îngrijirea părinților în vârstă?

Răspuns


Biblia are multe de zis despre părinții în vârstă și despre alți membri din familie care nu se pot îngriji de ei înșiși. Biserica Primară creștină a funcționat ca agenție de servicii sociale pentru credincioși. Ei se îngrijeau de cei săraci, bolnavi, de văduve și de orfanii care nu aveau pe nimeni altcineva care să le poarte de grijă. Creștinii care aveau membri în familie care erau în nevoi trebuiau să le îndeplinească acele nevoi. Din nefericire, purtarea de grijă de părinții noștri în vârstă nu mai e o obligație pe care majoritatea dintre noi sunt dispuși să o accepte.

Cei în vârstă pot fi socotiți poveri, în loc de binecuvântări. Uneori, când părinții noștri sunt în nevoia de a li se purta de grijă, uităm repede sacrificiile pe care le-au făcut pentru noi. În loc să-i luăm în casa noastră – atunci când acest lucru e sigur și realizabil – îi punem în case de bătrâni, uneori împotriva voinței lor. E posibil să nu apreciem înțelepciunea pe care au dobândit-o prin viața lungă și discredităm sfatul lor ca fiind „depășit”.

Când îi cinstim pe părinți și le purtăm de grijă, Îl slujim, de asemenea, pe Dumnezeu. Biblia spune: „Cinstește pe văduvele care sunt cu adevărat văduve. Dacă o văduvă are copii sau nepoți de la copii, aceștia să se deprindă să fie evlavioși întâi față de cei din casa lor și să răsplătească ostenelile părinților, căci lucrul acesta este plăcut înaintea lui Dumnezeu. … Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, și mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credință și este mai rău decât un necredincios.” (1 Timotei 5.3-4, 8)

Nu toți bătrânii au nevoie sau vor îngrijire constantă în casa copiilor lor. Pot prefera să trăiască într-o casă de bătrâni sau pot fi capabili să se descurce singuri. Indiferent de circumstanțe, avem obligații față de părinții noștri. Dacă au nevoie de asistență financiară, trebuie să-i ajutăm. Dacă sunt bolnavi, trebuie să le purtăm de grijă. Dacă au nevoie de un loc unde să stea, trebuie să le oferim casa noastră. Dacă au nevoie de ajutor cu lucrul din casă și/sau din curte, trebuie să ne implicăm. Și dacă sunt în îngrijirea unei case de bătrâni, trebuie să evaluăm condițiile de trai, să ne asigurăm că părinților noștri li se poartă de grijă în mod adecvat și iubitor.

Nu trebuie niciodată să permitem grijilor lumii să umbrească lucrurile care sunt de cea mai mare importanță – slujirea lui Dumnezeu prin slujirea oamenilor, mai ales a celor din familia noastră. Biblia spune: „«Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta» – este cea dintâi poruncă însoțită de o făgăduință – «ca să fii fericit și să trăiești multă vreme pe pământ.»” (Efeseni 6.2-3)

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

Ce spune Biblia referitor la îngrijirea părinților în vârstă?
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries