Întrebare
Ce spune Biblia despre individualism?
Răspuns
Individualismul este o abordare a luării deciziilor care presupune că beneficiile pentru o persoană individuală ar trebui să aibă prioritate față de beneficiile pentru un grup mai larg. Cu alte cuvinte, individualismul spune că nevoile fiecărei persoane sunt mai importante decât nevoile culturii sau ale grupului mai larg. Ca orice filozofie umană, individualismul poate fi folosit în mod benefic sau ca pretext pentru abuz. Așa cum era de așteptat, Biblia condamnă o abordare extremă a individualismului. Scriptura sugerează că fiecare persoană are obligația morală de a-i considera pe ceilalți mai importanți decât pe sine. În același timp, Scriptura vorbește cu putere despre valoarea individului. În anumite privințe, individualismul are merite biblice, de obicei în circumstanțe limitate, legate de spiritualitate.
Biblia conține exemple de gândire individualistă. Acest lucru se vede cel mai adesea atunci când cineva alege să facă ceea ce este moral sau corect, indiferent dacă cultura mai largă aprobă sau nu acel lucru (Iosua 24:15; Faptele Apostolilor 5:29). Isus a indicat că urmarea Lui i-ar putea ofensa pe alții (Matei 10:34-38) – și acest lucru este valabil mai ales atunci când creștinul refuză să se bucure de ceva ce cultura generală consideră acceptabil (Ioan 15:19). Hristos a vorbit, de asemenea, în mod pozitiv despre dreptul unei persoane de a decide cum să-și folosească propria proprietate și propriile abilități (Matei 21:33-41; 25:14-30).
În astfel de circumstanțe, dorințele „majorității” sunt secundare în raport cu interesele unei singure persoane sau familii. În sensul strict, aceasta este o formă de individualism: alegerea a ceea ce este mai bun pentru acea persoană, indiferent dacă este compatibil cu „binele mai mare”.
Reține totuși că exemplele biblice restrâng contextul individualismului legitim la cazuri de dreptate spirituală. Când o cultură fără Dumnezeu susține că ascultarea de Dumnezeu este dăunătoare pentru „majoritate”, un creștin este totuși obligat să aleagă ceea ce este corect (Faptele Apostolilor 5:29). Cei care au bogăție sau talente trebuie să le folosească cu înțelepciune, în conformitate cu bunul simț, nu în mod nechibzuit (Luca 12:41-42). A acționa individualist, împotriva „binelui suprem”, se aliniază cu Scriptura numai atunci când un credincios are motive să creadă că ceea ce i se cere să facă nu este de fapt „suprem” sau „bun” conform unei viziuni pământești evlavioase. Forma de individualism din Scriptură se concentrează pe nevoia fiecărei persoane de a urma personal voia lui Dumnezeu, indiferent de modul în care ceilalți percep această ascultare.
Scriptura oferă exemple mult mai largi și mai aplicabile ale colectivismului, precum Faptele Apostolilor 2:44, Faptele Apostolilor 4:32, Filipeni 2:3, Romani 12:10, Efeseni 5:2 și chiar Romani 5:15-19. Desigur, deoarece Biblia laudă un tip moral și etic de individualism, colectivismul nu trebuie dus prea departe. Când o cultură începe să le ceară indivizilor să-și încalce propria conștiință pentru „binele mai mare”, acea cultură se aventurează în tiranie, nu în facere de bine.
Scriptura vorbește și despre o formă ușor diferită, dar foarte importantă, de individualism – cea a valorii umane individuale. Nu toate persoanele au aceleași abilități, intelect, capacități fizice sau sănătate. Într-o viziune asupra lumii nebiblică, unele persoane sunt mai puțin valoroase decât altele, iar nevoile lor pot fi ignorate în favoarea grupului mai mare. O cultură dedicată în totalitate lucrului care este avantajos pentru „majoritate” marginalizează sau chiar elimină anumite grupuri de oameni. Din punct de vedere istoric, exact asta se întâmplă când gândirea colectivistă devine larg dezlănțuită.
În contrast, Biblia îi conferă fiecărui individ valoare ca purtător al chipului lui Dumnezeu (Geneza 1:27; 9:6). Isus a pus un accent special pe slujirea persoanelor pe care societatea le-a respins (Marcu 2:1-7; 5:1-20). O piatră de temelie a eticii creștine este ideea individualistă că niciun om – niciunul, niciodată, nicăieri – nu este lipsit de valoare, un rebut sau mai puțin iubit decât altul (Galateni 3:28; Coloseni 3:11). Niciun om – niciunul, niciodată, nicăieri – nu este dincolo de iertare și de mântuirea prin Isus Hristos (Luca 7:34; 1 Corinteni 6:9-11).
Biblia acordă o valoare extrem de mare individului. Ea subliniază în mod special necesitatea raționamentului moral individual și a vinovăției individuale (Ezechiel 18:20; Romani 2:6). Slăbiciunea principală a versiunilor extreme ale colectivismului este că acesta renunță complet la drepturile și responsabilitățile individuale în serviciul așa-numitului „binele mai mare”.
În cele din urmă, lupta dintre individualism și colectivism este pur și simplu între ființele umane și propria lor natură păcătoasă. Dacă am fi capabili să-L urmăm pe Dumnezeu în mod perfect și să rămânem în unitate perfectă, am descoperi că ceea ce este bun pentru individ este bun și pentru mulți. Umilința și sacrificiul de sine al indivizilor duc la mari binecuvântări pentru ceilalți. Compasiunea și sacrificiul de sine al grupului îi binecuvântează pe cei defavorizați și duc la o mai mare apreciere pentru omenire. Vom vedea aceste două idei în armonie perfectă doar în eternitate, când cei răscumpărați vor fi în totalitate în armonie cu voia lui Dumnezeu (1 Ioan 3:1-3).
English
Ce spune Biblia despre individualism?
