Cum pot ști că mă închin corect înaintea lui Dumnezeu?


Întrebare: Cum pot ști că mă închin corect înaintea lui Dumnezeu?

Răspuns:
Închinarea poate fi definită ca fiind actul de onorare și iubire a unei divinități, a unui idol sau a unei persoane într-un mod „golit de sine". Actul de închinare implică întreaga ființă în a aduce laudă, mulțumire și reverență în fața acelei zeități, persoane sau acelui obiect material. Nu e o afacere cu jumătate de inimă și numai după ce ne dăm seama ce anume e și ce nu e închinare față de subiectul divin putem începe să răspundem la întrebarea de mai sus mai în detaliu. Închinarea adevărată și biblică, după cum e definită de eruditul A.W. Pink (1886-1952) în expunerea lui la Evanghelia lui Ioan, sună astfel: „E o inimă răscumpărată, ocupată cu Dumnezeu, exprimându-se pe sine în adorare și mulțumire." În mod asemănător, A.W. Tozer a spus: „Închinarea adevărată înseamnă să fii în mod atât de personal și deplin îndrăgostit de Dumnezeu, încât ideea unui transfer de afecțiune să nu existe niciodată nici pe departe."

Așadar, închinarea adevărată la adresa lui Dumnezeu se distinge după următorul criteriu: mai întâi, vine din inima răscumpărată a unui om care a fost îndreptățit înaintea lui Dumnezeu prin credință și care se încrede numai în Domnul Isus Cristos pentru iertarea păcatelor. Cum se poate cineva închina Dumnezeului cerului, dacă păcatul lui nu a fost rezolvat? Niciodată o astfel de închinare nu poate fi acceptabilă, dacă provine dintr-o inimă neregenerată, unde Satan, sinele și lumea domină (2 Timotei 2.26, 1 Ioan 2.15). Orice închinare care nu vine dintr-o inimă „spălată" e zadarnică.

În al doilea rând, închinarea adevărată înaintea lui Dumnezeu vine dintr-o inimă care Îl dorește numai pe El. Tocmai aceasta a fost eroarea samaritenilor; ei au căutat să se închine și lui Dumnezeu, și idolilor (2 Împărați 17.28-41), și acest lucru e afirmat din nou de Domnul Isus când a discutat pe tema adevăratei închinări cu femeia samariteană care a venit să scoată apă din fântână. „Voi vă închinați la ce nu cunoașteți." (Ioan 4.22) Acești oameni se închinau lui Dumnezeu „cu inima împărțită" pentru că nu toată afecțiunea lor se îndrepta spre Dumnezeu. E posibil ca și credincioșii adevărați să comită această a doua eroare. Poate că nu aderăm la a avea idoli fizici, cum au avut samaritenii, dar oare ce ne acaparează voința, timpul sau resursele cel mai mult? E oare vorba despre carieră, posesiuni materiale, bani, sănătate sau chiar familia noastră? Să strigăm, la fel ca împăratul David în Psalmul 63.5: „Mi se satură sufletul ca de niște bucate grase și miezoase, și gura mea Te laudă cu strigăte de bucurie pe buze." Nimic mai puțin decât Dumnezeu nu trebuie să satisfacă inima omului regenerat, și răspunsul lui la acea satisfacere divină, comparabilă cu cea mai bună mâncare care a existat vreodată, e rodul buzelor care cântă laude la adresa lui Dumnezeu (Evrei 13.15).

În al treilea rând, închinarea adevărată adusă lui Dumnezeu este dorința de a continua să ne dezvoltăm cunoașterea lui Dumnezeu. Cât de mult am pierdut această dorință în zilele noastre! Pe lângă Biblie, pe care ar trebui să o citim zilnic, trebuie să ne suplimentăm cunoașterea citind și alte cărți bune. Trebuie să ne umplem mintea în mod constant cu lucrurile lui Dumnezeu; Dumnezeu trebuie să fie întotdeauna în gândul nostru și tot ceea ce facem trebuie făcut cu referire la El (Coloseni 3.17, 1 Corinteni 10.31). E interesant că cuvântul grecesc pentru „închinare" din Romani 12.1 poate însemna și „slujire". Așadar, viața noastră de zi cu zi trebuie să fie și ea considerată închinare. În fiecare zi trebuie să ne aducem pe noi înșine ca jertfe vii, sfinte și plăcute lui Dumnezeu. Biserica ar trebui să aibă un impact asupra lumii prin închinarea pe care o aduce lui Dumnezeu. Dar prea adesea se întâmplă tocmai invers.

Să ne curățim inima, dacă vrem cu adevărat să ne închinăm Dumnezeului triunic în duh și în adevăr. Dumnezeul nostru e sfânt; El e cu totul „Distinct", un Dumnezeu care nu ne poate împărți cu alte ținte ale afecțiunii noastre. Într-adevăr, un Dumnezeu care NU NE VA împărți cu nimeni, din pricina sfințeniei Lui. Am fost creați să fim făpturi care se închină, dar Căderea ne-a mutilat și ne-a ruinat. Închinarea este cel mai natural lucru pentru om, însă până când nu suntem reabilitați față de Dumnezeu prin jertfa Fiului Său Preaiubit, toată închinarea noastră e un lucru zadarnic. E ca un „foc străin" adus înaintea altarului (Leviticul 10.1)

English


Înapoi la pagina de început în limba Română
Cum pot ști că mă închin corect înaintea lui Dumnezeu?