Întrebare
Care este doctrina impasibilității vs. pasibilității lui Dumnezeu?
Răspuns
A fi "pasibil" înseamnă a fi "capabil să simți, în special să suferi" sau a fi "susceptibil la emoții". Atunci când teologii vorbesc despre "pasibilitatea" lui Dumnezeu versus "impasibilitatea" Sa, ei se referă la libertatea Sa de a răspunde emoțional versus o lipsă percepută de empatie pentru creaturile Sale.
Doctrina pasibilității lui Dumnezeu are de-a face cu teologia "suferinței" lui Dumnezeu. Suferă Dumnezeu? Poate El să simtă cu adevărat durerea emoțională? Unii teologi consideră impasibilitatea lui Dumnezeu drept unul dintre atributele Sale, alături de imuabilitatea, omnisciența sau eternitatea Sa. Ei Îl văd pe Dumnezeu ca fiind "apatic" în sensul că există deasupra emoțiilor umane și rămâne neatins de acestea. Alții văd pasibilitatea lui Dumnezeu ca pe unul dintre atributele Sale esențiale - ei insistă că Dumnezeu suferă într-adevăr alături de noi.
Ambele părți ale problemei se confruntă cu pericolul de a împinge lucrurile prea departe. Atunci când doctrina impasibilității divine este împinsă la extrem, rezultatul este deismul, care Îl vede pe Dumnezeu ca fiind rece, distant și impasibil - un Dumnezeu care nu dorește să interacționeze cu omenirea. Dimpotrivă, atunci când doctrina pasibilității divine este dusă la extrem, rezultatul este teismul deschis, care Îl vede pe Dumnezeu ca necunoscând viitorul și fiind la fel de surprins ca noi de fiecare întorsătură a evenimentelor.
Argumentul pentru doctrina impasibilității lui Dumnezeu este imuabilitatea Lui (natura Sa neschimbătoare). Raționamentul este că, dacă Dumnezeu "suferă" ca răspuns la o sursă de durere, atunci oare nu S-a schimbat? Cei care pledează pentru impasibilitate nu neagă faptul că Dumnezeu are emoții; mai degrabă, ei afirmă că emoțiile lui Dumnezeu sunt voluntare și intenționate, nu reacții impulsive la evenimentele de pe pământ. De asemenea, potrivit promotorilor impasibilității lui Dumnezeu, puterea absolută și suveranitatea lui Dumnezeu argumentează împotriva suferinței Sale: cineva care suferă trebuie să fie supus circumstanței care provoacă suferința; prin urmare, Dumnezeu nu poate suferi, deoarece El nu este supus la nimic.
Cu toate acestea, în favoarea doctrinei pasibilității lui Dumnezeu sunt multe pasaje din Scriptură care par să indice că Dumnezeu răspunde emoțional la evenimentele de pe pământ. Este imposibil să citești o mare parte din Scriptură fără să realizezi că Dumnezeu simte compasiune pentru poporul Său (Isaia 14:1); că simte mânie împotriva păcatului (Psalmul 38:3); și că este îndurerat de respingerea dragostei și a harului Său (Luca 19:41-42). Isus, care este "reprezentarea exactă" a Ființei lui Dumnezeu (Evrei 1:3), a plâns la mormântul lui Lazăr (Ioan 11:35).
Isus, care ni L-a arătat pe Tatăl (Ioan 14:8-10), a arătat adesea că era pasibil. Vedem pasibilitatea în descrierea Sa ca Marele nostru Mare Preot care este capabil să "aibă milă de slăbiciunile noastre" (Evrei 4:15). Profeții au prezis că Isus va fi "Om al durerii și obișnuit cu suferința" (Isaia 53:3).
La fel, copiii lui Dumnezeu trebuie să ia parte la suferința celorlalți. Pavel a scris din închisoare pentru biserică: "Aduceți-vă aminte de lanțurile mele." (Coloseni 4:18) Autorul cărții Evrei îi spune Bisericii: "Aduceți-vă aminte de cei ce sunt în lanțuri, ca și cum ați fi și voi legați cu ei; de cei chinuiți, ca unii care și voi sunteți în trup." (Evrei 13:3) A suferi împreună cu cei care suferă este cea care definește cu adevărat pasibilitatea. "Bucurați-vă cu cei ce se bucură; plângeți cu cei ce plâng." (Romani 12:15) Când cei din poporul lui Dumnezeu iau parte unii la durerea celorlalți, ei reflectă pasibilitatea lui Dumnezeu.
Cei care pledează pentru pasibilitatea lui Dumnezeu subliniază că simpatia divină eternă a lui Dumnezeu este cea care Îl determină să Se implice în creația Sa și să permită în mod voluntar ca inima Lui să fie atinsă de suferința poporului Său. Dumnezeu este transcendent, da, dar nu este îndepărtat. Afirmații biblice precum "Dumnezeu este dragoste" (1 Ioan 4:8) dezvăluie un Dumnezeu pasional care ascultă strigătele noastre după ajutor (Psalmul 69:33), arată compasiune (Marcu 6:34) și cunoaște suferința noastră în mod direct (Evrei 2:18).
Doctrina pasivității lui Dumnezeu nu ne învață că Dumnezeu este capricios, că are schimbări de dispoziție sau că nu Își poate controla reacțiile. Dumnezeu nu este niciodată victima circumstanțelor. Doctrina pasivității ne învață că Dumnezeu este investit emoțional în creația Sa; El este implicat pentru că Îi pasă.
English
Care este doctrina impasibilității vs. pasibilității lui Dumnezeu?
