Va continua Dumnezeu să te ierte dacă faci același păcat din nou și din nou?





Întrebare: Va continua Dumnezeu să te ierte dacă faci același păcat din nou și din nou?

Răspuns:
Ca să răspundem cel mai bine la această întrebare, vom privi la două pasaje convingătoare din Scriptură. Primul dintre ele se găsește în cartea Psalmilor: „Cât de departe este răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi.” (Psalmul 103.12) Una dintre cele mai eficiente înșelătorii pe care o folosește Satan pentru creștini este să ne convingă că păcatele noastre nu sunt cu adevărat iertate, în ciuda promisiunii Cuvântului lui Dumnezeu. Dacă L-am primit într-adevăr pe Isus ca Mântuitor prin credință și încă mai avem acel sentiment de neliniște care ne face să ne întrebăm dacă am fost sau nu iertați cu adevărat, e posibil să ne aflăm sub un atac demonic. Demonii urăsc faptul că oamenii sunt eliberați din strânsoarea lor și încearcă să planteze semințele îndoielii în mintea noastră cu privire la realitatea mântuirii noastre. În arsenalul său vast de înșelăciuni, unul dintre instrumentele sale majore pe care le folosește este să ne reamintească în mod constant păcatele noastre din trecut, pe care le folosește ca să „dovedească” că Dumnezeu nu se poate să ne fi iertat sau restaurat. Atacurile Celui rău fac să fie o adevărată provocare pentru noi să ne bazăm pur și simplu pe promisiunile lui Dumnezeu și să avem încredere în dragostea Sa.

Dar acest psalm ne spune că Dumnezeu nu numai că ne iartă păcatele, ci le îndepărtează cu totul din prezența Sa. Acesta este un lucru profund! Fără îndoială, acesta este un concept pe care îl înțelegem cu dificultate, drept pentru care este atât de ușor pentru noi să ne îngrijorăm cu privire la iertare, în loc pur și simplu să o acceptăm. Cheia stă în a abandona pur și simplu îndoielile noastre și sentimentele de vinovăție și să ne bazăm pe promisiunea Sa că ne va ierta.

Un alt pasaj este 1 Ioan 1.9: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire.” Ce promisiune incredibilă! Dumnezeu îi iartă pe copii Săi atunci când păcătuiesc numai dacă vin la El cu o atitudine de pocăință și cer să fie iertați. Harul lui Dumnezeu este atât de măreț, încât îl poate curăța pe păcătos de păcatul lui, astfel încât acesta devine copil al lui Dumnezeu și, în mod corespunzător, este atât de măreț încât, chiar și atunci când cădem, încă putem fi iertați.

În Matei 18.21-22, citim: „Atunci, Petru s-a apropiat de El și I-a zis: «Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la șapte ori?» Isus i-a zis: «Eu nu-ți zic până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte.»” Probabil că Petru s-a gândit că e generos. În loc să-i plătească înapoi pe măsură unei persoane care a păcătuit împotriva lui, Petru a sugerat să-i dea fratelui său o marjă de toleranță, cum ar fi de șapte ori. Dar a opta oară, iertarea și îndurarea se termină. Dar Cristos contestă regulile economiei harului sugerate de Petru spunând că pentru cei care o caută cu adevărat, iertarea este infinită. Acest lucru e posibil numai datorită harului infinit al lui Dumnezeu, pe care sângele curs al lui Cristos pe cruce ni l-a făcut disponibil. Datorită puterii de a ierta a lui Cristos, putem fi curățiți întotdeauna după ce păcătuim, numai să căutăm cu umilință iertarea.

În același timp, trebuie observat că nu e biblic pentru o persoană mântuită să păcătuiască în mod obișnuit și continuu, ca mod de trăire (1 Ioan 3.8-9). De aceea, Pavel ne previne: „Pe voi înșivă încercați-vă dacă sunteți în credință. Pe voi înșivă încercați-vă. Nu recunoașteți voi că Isus Cristos este în voi? Afară numai dacă sunteți lepădați.” (2 Corinteni 13.5) Creștini fiind, se întâmplă să cădem și să păcătuim, dar nu avem ca mod de viață trăirea continuă în păcat, fără pocăință. Cu toții avem slăbiciuni și putem cădea în păcat, chiar dacă nu vrem acest lucru. Chiar apostolul Pavel a făcut ceea ce nu a vrut, datorită păcatului care acționa în trupul lui (Romani 7.15). La fel ca Pavel, răspunsul credinciosului este să urască păcatul, să se pocăiască de el și să ceară har divin ca să-l poată birui (Romani 7.24-25). Cu toate că nu ar trebui să cădem pentru că harul lui Dumnezeu e îndeajuns, uneori cădem, pentru că ne bazăm pe forțele noastre insuficiente. Când credința noastră slăbește și Îl lepădăm pe Domnul în vorbă sau în faptă, așa cum a făcut Petru, chiar și atunci există încă posibilitatea de a ne pocăi și de a fi iertați de păcat.

O altă înșelăciune a lui Satan e să ne facă să credem că nu mai există speranță, că nu mai e posibil să fim iertați, vindecați și reabilitați. Va încerca să ne facă să ne simțim prinși în lațul vinovăției, așa încât să nu ne mai simțim vrednici de iertarea lui Dumnezeu. Dar de când am fost noi vreodată vrednici de harul lui Dumnezeu? Dumnezeu ne-a iubit, ne-a iertat și ne-a ales să fim în Cristos înainte de întemeierea lumii (Efeseni 1.4-6), nu din cauza vreunui lucru pe care l-am făcut, ci „ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Cristos” (Efeseni 1.12). Nu există niciun loc în care să putem merge în care harul lui Dumnezeu să nu poată ajunge și nu există nicio adâncime în care să ne cufundăm de unde Dumnezeu să nu fie în stare să ne scoată afară. Harul Lui e mai mare decât toate păcatele noastre. Fie că numai ce începem să ne depărtăm de la drumul trasat, fie că deja ne afundăm în păcat, harul e disponibil.

Harul este un dar de la Dumnezeu (Efeseni 2.8). Când păcătuim, Duhul Sfânt ne va convinge de păcat, așa încât rezultatul va fi o întristare după voia lui Dumnezeu (2 Corinteni 7.10-11). El nu va condamna sufletul nostru așa încât să nu mai existe speranță, pentru că nu mai este nicio osândire pentru aceia care sunt în Cristos Isus (Romani 8.1). Convingerea Duhului Sfânt din lăuntrul nostru este o mișcare a dragostei și a harului. Harul nu este o scuză pentru a păcătui (Romani 6.1-2) și nu trebuie să îndrăznim să facem abuz de el, adică păcatul trebuie numit păcat și nu trebuie tratat ca fiind nevinovat sau inofensiv. Păcătoșii care nu se pocăiesc trebuie confruntați cu dragoste și conduși spre libertate și necredincioșilor trebuie să li se spună că trebuie să se pocăiască. Totuși, să evidențiem, de asemenea, remediul, pentru că ni s-a dat har după har (Ioan 1.16). Prin har trăim, prin har suntem mântuiți, prin har suntem sfințiți și prin har vom fi păstrați și glorificați. Să ne pocăim și să-I mărturisim lui Dumnezeu păcatul nostru, ca să primim har. De ce să trăim o viață mânjită, când Cristos Se oferă să ne facă curați, sănătoși spiritual și drepți în ochii lui Dumnezeu?



Înapoi la pagina de început în limba Română



Va continua Dumnezeu să te ierte dacă faci același păcat din nou și din nou?