Ce e glorificarea?


Întrebare: Ce e glorificarea?

Răspuns:
Răspunsul pe scurt e că „sfințirea" e îndepărtarea finală făcută de Dumnezeu a păcatului din viața sfinților (adică toți oamenii mântuiți) aflați în starea veșnică (Romani 8.18, 2 Corinteni 4.17). La venirea lui Cristos, gloria lui Dumnezeu (Romani 5.2) – onoarea, lauda, măreția și sfințenia Lui – va fi realizată în noi; în loc să fim muritori împovărați de natura păcătoasă, vom fi schimbați în nemuritori sfinți cu acces direct și neîmpiedicat în prezența lui Dumnezeu, și ne vom bucura de părtășie sfântă cu El toată veșnicia. Când ne gândim la glorificare, trebuie să ne concentrăm atenția asupra lui Cristos, fiindcă El e „fericita nădejde" a fiecărui creștin; de asemenea, putem considera glorificarea finală ca fiind culminarea sfințirii.

Glorificarea finală trebuie să aștepte manifestarea gloriei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Cristos (Tit 2.13, 1 Timotei 6.14). Până când Se va întoarce, suntem împovărați de păcat și vederea noastră spirituală e distorsionată, datorită blestemului. „Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea față în față. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaște deplin, așa cum am fost și eu cunoscut pe deplin." (1 Corinteni 13.12) În fiecare zi trebuie să ne dăm silințele, prin Duhul Sfânt, să dăm morții ceea ce e „carnal" (păcătos) în noi (Romani 8.13).

Cum și când vom fi glorificați? La cea din urmă trâmbiță, când Isus va veni, sfinții vor trece printr-o transformare fundamentală și instant („toți vom fi schimbați, într-o clipă, într-o clipeală din ochi" – 1 Corinteni 15.51-52); apoi ceea ce e „supus putrezirii" se va îmbrăca „în neputrezire" (1 Corinteni 15.53). Însă 2 Corinteni 3.18 indică clar faptul că, într-un sens misterios, „noi toți", în prezent, „cu fața descoperită" „privim slava Domnului" și suntem transformați după chipul Lui „din slavă în slavă" (2 Corinteni 3.18). Ca nu cumva să-și imagineze cineva că această privire și transformare (ca parte din procesul sfințirii) e lucrarea unor oameni deosebit de sfinți, Scriptura adaugă următoarea informație: „Aceasta vine de la Domnul, Care este Duhul." Cu alte cuvinte, e o binecuvântare revărsată asupra fiecărui credincios. Acest lucru nu se referă la glorificarea noastră finală, ci la un aspect al sfințirii prin care Duhul Sfânt ne transformă chiar acum. A Lui să fie lauda pentru lucrarea Lui de a ne sfinți în Duhul Sfânt și în adevăr (Iuda 24-25, Ioan 17.17, 4.23).

Trebuie să înțelegem ceea ce ne învață Scriptura despre natura gloriei – atât despre gloria de neîntrecut a lui Dumnezeu, cât și despre participarea noastră la ea la venirea Lui. Gloria lui Dumnezeu se referă nu doar la lumina de neapropiat în care locuiește Dumnezeu (1 Timotei 6.15-16), ci și la onoarea (Luca 2.13) și la sfințenia Lui. „Te" la care se face referire în Psalmul 104.2 e același Dumnezeu la care se face referire în 1 Timotei 6.15-16; El e „îmbrăcat cu strălucire și măreție" și Se „învelește cu lumina ca și cu o manta" (Psalmul 104.2, cf. 93.1, Iov 37.22, 40.10). Când Domnul Isus Se va întoarce în gloria Lui cea mare să facă judecată (Matei 24.29-31, 25.31-35), va face acest lucru ca singurul Suveran care are numai El stăpânire veșnică (1 Timotei 6.14-16).

Ființele create nu îndrăznesc să privească la gloria uimitoare a lui Dumnezeu; la fel ca Ezechiel (Ezechiel 1.4-29) și Simon Petru (Luca 5.8), Isaia a fost devastat de dezgust de sine în prezența Dumnezeului Preasfânt. După ce serafimii au proclamat „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oștirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!", Isaia a spus „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, și am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oștirilor!" (Isaia 6.4-5) Până și serafimii arătau că nu sunt vrednici să privească gloria divină, și își acopereau fața cu aripile lor.

Despre gloria lui Dumnezeu se poate spune că e „grea" sau „apasă greu"; cuvântul evreiesc kabod literalmente înseamnă „greu sau împovărător"; cel mai adesea folosirea scripturală a lui kabod e figurativă (de exemplu „împovărat de păcat"), de unde ajungem la ideea de „greutate" a unei persoane care e vrednică de cinste, impunătoare sau demnă de respect.

Când Domnul Isus S-a întrupat, a revelat atât sfințenia „cu greutate" a lui Dumnezeu, cât și plinătatea harului și adevărului Său („Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl." [Ioan 1.14, cf.17.1-5]). Gloria revelată de Cristosul Întrupat însoțește lucrarea Duhului Sfânt (2 Corinteni 3.7); e neschimbătoare și permanentă (Isaia 4.6-7, cf. Iov 14.2, Psalmul 102.11, 103.15, Iacov 1.10). Manifestările anterioare ale gloriei lui Dumnezeu erau temporare, ca reflectarea trecătoare a gloriei lui Dumnezeu de pe fața lui Moise. Moise își acoperea fața, astfel încât israeliții împietriți să nu vadă că gloria pălea (1 Corinteni 3.12), dar în cazul nostru, vălul a fost îndepărtat prin Cristos, și reflectăm gloria Domnului și căutăm prin Duhul Sfânt să fim asemenea Lui.

În rugăciunea Lui de Mare Preot, Domnul Isus Cristos a cerut ca Dumnezeu să ne sfințească prin adevărul Său (adică să ne facă sfinți; Ioan 17.17); sfințirea e necesară, dacă e să vedem gloria lui Isus și să fim împreună cu El în părtășie veșnică (Ioan 17.21-24). „Tată, vreau ca, acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu, fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii." (Ioan 17.24) Dacă glorificarea sfinților urmează modelul revelat în Scriptură, trebuie să determine ca în final să luăm parte la gloria (adică sfințenia) lui Dumnezeu.

Potrivit cu Filipeni 3.20-21, cetățenia noastră este în cer, și când Mântuitorul nostru Se va întoarce, va transforma trupul nostru smerit „și-l va face asemenea trupului Său glorios". Deși nu a fost încă revelat ce vom fi, știm că, atunci când Se va întoarce cu mare glorie, vom fi ca El, fiindcă Îl vom vedea așa cum este (1 Ioan 3.2). Vom fi cu totul asemenea chipului Domnului nostru Isus și vom fi ca El prin faptul că umanitatea noastră va fi liberă de păcat și de consecințele lui. Speranța noastră binecuvântată ne impulsionează spre sfințenie, iar Duhul Sfânt ne capacitează. „Oricine are nădejdea aceasta în El se curățește, după cum El este curat." (1 Ioan 3.3)

English


Înapoi la pagina de început în limba Română
Ce e glorificarea?

Află cum să ...

petrece veșnicia cu Dumnezeu



primi iertare de la Dumnezeu