Întrebare
Ar trebui să studieze un creștin filosofia?
Răspuns
Cuvântul filosofie vine de la cuvântul grecesc philosophia, care înseamnă „dragoste de înțelepciune”. Studiul filosofiei constă din folosirea argumentării raționale și a gândirii critice pentru a analiza felul în care ființele umane gândesc, cunosc și percep lumea înconjurătoare – atât lumea fizică, cât și lumea abstractă a ideilor. Întrebări precum „ce e real?” sau „poate fi adevărul cunoscut?” și „ce e frumusețea?” sunt toate întrebări filosofice. Fiind dintre cei care-L iubesc pe Dumnezeu și cred în Isus Cristos, trebuie să iubim înțelepciunea (Proverbele 4.6, 7.4) și, prin urmare, nu e deloc greșit ca un creștin să studieze filosofia. Studiul filosofiei e bun și potrivit atâta timp cât favorizează urmărirea adevărului. Cartea Eclesiastul se adâncește mult în chestiuni filosofice, abordând câteva filosofii lumești distincte, înainte de a concluziona că filosofia care e în temere și ascultare de Dumnezeu e cea mai bună (Eclesiastul 12.13).
Toate întrebările necesare care țin de Dumnezeu, veșnicie și viața de evlavie primesc răspuns în Biblie. Totuși, ca un domeniu al studiului academic, filosofia poate fi iluminatoare și benefică pentru abordarea individuală a lumii. E fascinant să studiezi felul în care au gândit oamenii de-a lungul timpului despre natura realității și despre scopul lor (sau lipsa lui) în cosmos. E deopotrivă fascinant să descoperi că diverși filosofi de-a lungul istoriei au dat peste adevăruri biblice, uneori fără să-și dea seama.
Înțelegerea diverselor filosofii ale oamenilor e o unealtă de valoare în evanghelizare. Te ajută să cunoști „de unde vin” oamenii și să înțelegi într-o măsură de ce cred ceea ce cred. Susține acest om versiunea de panteism a lui Spinoza? A citit scrierile lui Hobbes? E înclinat spre raționalism, subiectivism sau existențialism? Un evanghelist cu unele cunoștințe de filosofie poate mai degrabă să se implice în conversații cu persoane care sunt interesate de astfel de lucruri și să comunice pe un teren comun. Pavel dă un exemplu de acest fel atunci când conversează cu filosofii de pe Colina lui Marte pe baza familiarității lui cu scrierile grecești (Fapte 17.28). Citează, de asemenea, un filosof cretan pentru a evidenția o idee în Tit 1.12.
Credința e adesea considerată un demers „nonintelectual”, ceva ce e înțeles cu duhul și inima, nu cu mintea. Unii oameni – chiar și unii creștini – merg până acolo încât spun că credința se opune rațiunii, ca și când credința e în mod necesar irațională sau antiintelectuală. Dacă nu are înțeles e OK. Dar Biblia prezintă credința în Dumnezeu și în Evanghelie ca fiind întemeiată în realitate. Credem în ceea ce este real; credința noastră e fundamentată pe întâmplări istorice consemnate de martori oculari ai evenimentelor extraordinare. Luca scrie despre „multe dovezi convingătoare” ale învierii lui Isus (Fapte 1.3). Lucrarea lui Cristos „nu s-a petrecut într-un colț”, cum îi precizează Pavel unui împărat sceptic (Fapte 26.26).
Ideea că credința și rațiunea sunt în conflict se găsește încă din timpurile antice. Cultura greacă, locul de naștere al filosofiei, nu putea înțelege mesajul lui Cristos, care oamenilor li se părea irațional. Așa cum a spus Pavel, propovăduirea crucii era o nebunie pentru greci (1 Corinteni 1.23) – un semn al limitării filosofiei omenești. Filosofia omenească, cu toate că e un domeniu valid de studiu în sine însăși, nu poate de una singură să ajungă la adevărul Evangheliei. Pavel ne-a avertizat să nu ascultăm de „contradicțiile în legătură cu ceea ce, în mod fals, este numit «cunoaștere»” (1 Timotei 6.20, NTLR). Cea mai mare parte din filosofa seculară cade în această categorie. Avem nevoie de revelația lui Dumnezeu pentru a putea vedea adevărul. „Prin credință înțelegem.” (Evrei 11.3)
Fără revelația lui Dumnezeu din Biblie, omul în starea sa naturală nu poate înțelege lucrurile Duhului lui Dumnezeu (1 Corinteni 2.14-16). Înțelepciunea nu vine din mintea naturală, pentru că mintea și raționamentul omului sunt căzute; adică sunt afectate de păcat. Înțelepciunea e un dar de la Dumnezeu (Iacov 1.5). Pentru a fi cu adevărat în stare să gândească rațional, omului trebuie să-i fie prezentată sursa supremă a înțelepciunii, care e Dumnezeu Însuși. Avem nevoie de „gândul lui Cristos” (1 Corinteni 2.16). Prin credință, ne bazăm pe îndrumarea lui Dumnezeu, nu doar pe propria noastră înțelepciune (Proverbele 3.5-6).
Creștinii pot și trebuie să studieze filosofia dacă sunt conduși în direcția aceasta, dar cum se întâmplă cu toate lucrurile din viață, studiul trebuie făcut în supunere față de Dumnezeu. Filosofia poate fi folosită pentru a construi argumente frumoase și iluminatoare, bazate pe ceea ce ne este descoperit de Dumnezeu ca fiind adevărat, sau poate fi folosită pentru a dărâma și a stârni confuzie în mintea căzută care se încrede în ea însăși, în loc să se încreadă în Creatorul ei. Îl lăudăm pe Domnul pentru filosofii creștini care au existat de-a lungul secolelor și care au exercitat o influență pozitivă în lumea filosofiei și i-au îndreptat pe oameni înspre adevăr, cum sunt Augustin, Aquino, Calvin, Kierkegaard și alții. Le suntem îndatorați și gânditorilor moderni precum C.S. Lewis, Alvin Platinga, Norman Geisler, Francis Schaeffer, Ravi Zacharias și William Lane Craig, care au continuat să demonstreze că teologia creștină e mai mult decât de sine stătătoare în studiul filosofiei.
English
Ar trebui să studieze un creștin filosofia?
