Ce este fatalismul? Ce este determinismul?


Întrebare: Ce este fatalismul? Ce este determinismul?

Răspuns:
Să începem cu câteva definiții generale:

Determinismul: Punctul de vedere care afirmă că toate evenimentele au o cauză și că totul în Univers e dependent și guvernat de legi cauzale. Pentru că determiniștii cred că toate evenimentele, inclusiv acțiunile umane, sunt predeterminate, se consideră în general că determinismul nu e compatibil cu voința liberă.

Fatalismul: Credința că „ce va fi va fi", de vreme ce toate evenimentele din trecut, din prezent și din viitor au fost deja predeterminate de Dumnezeu sau de o altă forță atotputernică. În cadrul religiei, acest punct de vedere poate fi numit predestinare; el susține că faptul că sufletul nostru merge în rai sau în iad e stabilit înainte să ne naștem și e independent de alegerile noastre.

Voința liberă: Teoria că ființele omenești au libertate de alegere sau autodeterminare; adică, într-o anumită situație, omul ar fi putut face altfel de cum a făcut. Filosofii au argumentat că voința liberă e incompatibilă cu determinismul.

Interdeterminismul: Conceptul că există evenimente care nu au nicio cauză; mulți susținători ai voinței libere cred că alegerile pot să nu fie determinate de nicio cauză fiziologică sau psihologică.

Fatalismul teologic este o încercare de a demonstra că există o contradicție logică între Dumnezeul omniscient și voința liberă, unde voința liberă e definită ca fiind capacitatea de a alege între alternative. În acest aspect e similar în scop cu dilema „Poate un Dumnezeu omnipotent să facă o piatră atât de grea încât nici El să nu o poată ridica?"

Premisele fatalismului teologic sunt afirmate după cum urmează: Dumnezeu e omniscient. Pentru că Dumnezeu e omniscient, El deține o precunoaștere infailibilă. Dacă Dumnezeu cunoaște mai dinainte în mod infailibil că mâine te vei implica într-un eveniment (vei tunde gazonul), atunci tu trebuie să te implici în mod invariabil în acel eveniment (tunderea gazonului).

Prin urmare, voința liberă nu e posibilă, de vreme ce nu ai altă alternativă decât să te implici în eveniment (să tunzi gazonul). În cazul în care nu îndeplinești acel lucru, Dumnezeu nu este omniscient. În mod alternativ, dacă te implici în eveniment, atunci nu ai voință liberă, datorită neputinței de a alege o altă alternativă.

Un argument contrar poate afirma că Dumnezeu e omniscient. Pentru că e omniscient, e și infailibil. Dacă Dumnezeu cunoaște dinainte în mod infailibil că te vei implica într-un eveniment, atunci tu vei alege în mod liber acest lucru pe baza voinței tale libere, nu din obligație sau din lipsă de alternativă cu privire la un eveniment. Tu ai în continuare voință liberă să te angajezi în eveniment; Dumnezeu pur și simplu cunoaște alegerea ta înainte să o faci. Nu ești obligat să faci alegerea „A" (să tunzi gazonul) mai mult decât o alegere „B" (să joci tenis). În caz că te vei răzgândi, Dumnezeu va fi văzut și acest lucru, astfel că ai în continuare voință liberă deplină în toate chestiunile. De asemenea, vei face aceleași alegeri (cu voința liberă) chiar dacă Dumnezeu alege să nu vadă viitorul. Faptul că Dumnezeu vede sau nu viitorul nu afectează voința ta liberă.

Precunoașterea pasivă, dacă ar fi ținută ascunsă, nu ar invalida voința liberă în niciun mod logic sau rațional. Omul care alege evenimentul „A" ar face aceleași alegeri indiferent că Dumnezeu știa sau nu alegerile dinainte. Faptul că Dumnezeu cunoaște sau nu viitorul (în mod pasiv) nu va afecta deloc voința liberă a oamenilor. Voința liberă ar fi distrusă numai dacă Dumnezeu Și-ar face publică cunoașterea cu privire la alegerea prin voință liberă a oamenilor; acest lucru ar modifica voința liberă din viitor și ar face să fie o obligație. O ilustrație simplă pentru acest lucru este un clarvăzător care vede dinainte un om din celălalt capăt de glob călcând greșit și rupându-și piciorul când aleargă să prindă un autobuz. Clarvăzătorul nu va afecta realitatea prin vederea dinainte a acestui eveniment, de vreme ce acest eveniment tot se va întâmpla, indiferent că cineva îl vede sau nu. Același lucru e valabil și în cazul omniscienței lui Dumnezeu: câtă vreme e pasivă, și nu interferează cu realitatea sau cu cunoașterea ei de către cineva, ea nu contravine voinței libere a oamenilor.

Totuși, dacă Dumnezeu a creat tot ceea ce există, atunci e o problemă cu orice cunoaștere pasivă din partea lui Dumnezeu. Înțelegerea omniscienței trebuie unită cu înțelegerea omniprezenței lui Dumnezeu în timp. Dacă Dumnezeu cunoaște toate evenimentele – din trecut, din prezent și din viitor –, atunci va ști toate evenimentele și deciziile pe care le va lua un om, chiar dacă din perspectiva omului acele evenimente și decizii nu au avut încă loc. Acest lucru poate implica anularea voinței libere a fiecărui individ, deși principiul fatalismului teologic nu postulează niciun mecanism prin care precunoașterea evidentă a lui Dumnezeu ar restrânge libertatea de acțiune. Pentru că, conform teologiei creștine, Dumnezeu e atemporal (există în afara timpului), Dumnezeu știe încă de la creare întregul curs al vieții unui om și dacă acel om va accepta sau nu autoritatea Lui divină. Având în vedere aceste precondiții, abia o poziție teologică cu totul fatalistă le pare unora de neimaginat.

Ca să mergem un pas mai departe, iată alte câteva implicații: există o mare deosebire între Predestinare, Fatalism și Șansă (sau Soartă).

Fataliștii ne învață că există o forță oarbă, impersonală, peste care nimeni nu are control – nici măcar Dumnezeu – și că evenimentele sunt purtate de această forță oarbă, lipsită de scop. Acesta este fatalismul.

Șansa (sau Soarta) este o forță capricioasă care se presupune că cauzează lucrurile să se întâmple „din fericire", fără niciun control și nicio direcționare din partea lui Dumnezeu. Într-o lume guvernată de șansă, Dumnezeu poate vedea dinainte ce se va întâmpla, dar atât. Totul depinde de simplul noroc. Și dacă cel care susține ideea de Șansă e întrebat de ce sau cum se întâmplă lucrurile, nu poate da niciun răspuns, în afară de „pur și simplu s-a întâmplat".

Predestinarea, doctrina Bibliei, spune că Dumnezeu are un scop și că rânduiește toate lucrurile potrivit cu voia și cu scopul Său (Efeseni 1.11, Daniel 4.35, Isaia 14.24 și 46.10). Predestinarea ne învață că Dumnezeu nu face și nici nu permite niciun lucru care să nu slujească scopului Său (Psalmul 33.11). Acest lucru înseamnă că DUMNEZEU ESTE SUVERANUL lumii, Cel care face toate lucrurile așa cum vrea.

Cei care cred orbește că „ce va fi va fi" cred la fel de greșit ca cei care susțin ideea de șansă. Este adevărat că evenimentele sunt sigure, însă este așa numai datorită Dumnezeului suveran care Își împlinește hotărârile.

Cei care studiază Biblia cu atenție nu cred că lucrurile „pur și simplu se întâmplă". Ei înțeleg că un Dumnezeu înțelept, sfânt, bun și suveran deține controlul tuturor detaliilor vieții (Matei 10.29-30). Omul care nu vrea cu adevărat ca Dumnezeu să aibă acest control sau care disprețuiește adevărul cu privire la suveranitatea lui Dumnezeu este omul care nu-L iubește pe Dumnezeu și nu-L vrea pe Dumnezeu în viața lui. El vrea propria lui cale. El, la fel ca demonii din trecut, ar spune: „Ce avem noi a face cu Tine?" (Marcu 1.24) Însă nu e așa; Dumnezeu e suveran și nu Se poate nega pe Sine.

English
Înapoi la pagina de început în limba Română
Ce este fatalismul? Ce este determinismul?