Întrebare
Ce este Evanghelia veșnică din Apocalipsa 14:6?
Răspuns
După ce Ioan are o vedenie a celor 144.000 de răscumpărați care Îl "urmează pe Miel oriunde merge El" (Apocalipsa 14:4), el vede trei îngeri zburând în înaltul cerului. Primul "cu o Evanghelie veșnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și oricărui norod" (versetul 6). Acesta este singurul loc din Biblie în care Evanghelia este descrisă ca fiind "Evanghelia veșnică".
Cuvântul evanghelie se referă la vestea bună că Isus Hristos a suferit moartea pe cruce pentru a obține mântuirea omenirii și că a înviat, a fost înălțat la dreapta lui Dumnezeu în ceruri și Își așteaptă întoarcerea în măreție pentru a desăvârși Împărăția lui Dumnezeu. Faptul că acest mesaj este "veșnic" este semnificativ.
Vedenia din Apocalipsa 14 în care îngerul proclamă Evanghelia veșnică este o prevestire a unui lucru care se va întâmpla în timpul necazului. Înainte de cele șapte judecăți finale - cele șapte potire din Apocalipsa 15-16 - Dumnezeu îi va oferi întregii omeniri o ultimă ocazie de a se întoarce de la păcat și de a se încrede în Hristos pentru a primi darul Său de viață veșnică. Îngerul transmite Evanghelia veșnică întregului pământ, "oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și oricărui norod" (Apocalipsa 14:6). Nimeni nu este lăsat pe dinafară. Îngerul strigă cu voce tare: "Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui; și închinați-vă Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor" (versetul 7). După proclamarea Evangheliei veșnice prin intermediul unui înger, Dumnezeu Își va încheia lucrarea de judecată asupra unei lumi păcătoase.
Îngerul care proclamă Evanghelia veșnică zboară "în înaltul cerului" (Apocalipsa 14:6, NTLR). Cuvântul grecesc tradus "în înaltul cerului" înseamnă și "zenit" și de aceea alte traduceri spun că îngerul zbura "la înălțime" (CSB) sau "direct deasupra capului" (NET). Iar îngerul strigă mesajul cu "glas tare" (versetul 7). Imaginea este cea a unui înger aflat în cel mai înalt loc posibil, care folosește cea mai puternică voce posibilă pentru a ajunge la cel mai mare număr de oameni cu vestea bună a mântuirii lui Dumnezeu. Dumnezeu face apel la omenire o ultimă dată să respingă minciunile lui Satan și să răspundă adevărului etern al lui Dumnezeu.
Evanghelia este "veșnică" în sensul că este un mesaj veșnic, neschimbător. Doctrinele false vin și pleacă, iar noile învățături sunt ca vântul și valurile care îi aruncă pe cei neștiutori în toate direcțiile (Efeseni 4:14). Deosebit de haotică și periculoasă este doctrina Antihristului și a prorocului său fals din Apocalipsa 13. Împotriva minciunilor și a învățăturii false a fiarei este Evanghelia veșnică din Apocalipsa 14. Mesajul mântuirii prin credința în Hristos este un adevăr etern; este la fel de solid și neschimbător ca Dumnezeu Însuși, iar cei care cred Evanghelia vor culege beneficii veșnice.
English
Ce este Evanghelia veșnică din Apocalipsa 14:6?