Întrebare
Ce este etica pragmatică?
Răspuns
Etica pragmatică este una dintre cele trei școli principale din cadrul relativismului etic. Relativismul etic susține că binele și răul, bunul și răul sunt relative în funcție de situație, circumstanțe sau convingeri personale. Relativismul cultural este o altă școală a relativismului, dar este mai puțin un cadru etic decât un instrument pe care antropologii îl folosesc pentru a-și reaminti că alte culturi au obiceiuri sociale diferite. Relativismul moral susține că moralitatea este doar urmarea oricărui cadru etic – unul este la fel de bun ca altul. Etica pragmatică adoptă o abordare mai agresivă, insistând că omenirea este responsabilă pentru determinarea celui mai bun sistem etic posibil, care va fi perfecționat pe măsură ce se fac noi descoperiri.
Etica pragmatică este filozofia etică cea mai susținută de atei și evoluționiști. Ea combină viziunea materialistă asupra lumii (supranaturalul nu există) cu metodologia științei, în încercarea de a dezvolta un cod de comportament pentru omenire. „Pragmatic” se referă la convingerea că ar trebui să folosim ceea ce funcționează și să modificăm sau să renunțăm la ceea ce nu funcționează. Etica pragmatică susține că adevărul absolut/universal există. Dar ea ne învață, de asemenea, că intelectul uman imperfect nu va recunoaște niciodată adevărul; tot ceea ce putem face este să ne străduim să ne apropiem cât mai mult de el. Practic vorbind, etica pragmatică este relativistă.
ETICA PRAGMATICĂ – VIZIUNEA ASUPRA LUMII
Viziunea asupra lumii a materialismului ateu se leagă direct de teoria relativismului pragmatic. Dacă totul în univers este fizic și supranaturalul nu există, atunci spiritualul nu are niciun efect asupra lumii fizice pe care o experimentăm. Acest lucru înseamnă că nu există Dumnezeu, dar înseamnă și că nu există suflet uman, viață de apoi, gândire, sentimente și conștiință. Dacă pare că simțim sau gândim ceva, este doar o reacție fiziologică la stimuli.
Aplicația filozofică a acestui lucru este că valoarea, identitatea și caracterul omenirii nu au nicio valoare înnăscută și nu sunt impregnate de un Creator. Suntem pur și simplu ființe fizice care interacționează cu lumea. Suntem definiți de efectul pe care acțiunile noastre îl au asupra altor entități fizice. Etica primește atunci o mare importanță, deoarece etica este standardul prin care noi (ar trebui să) interacționăm cu lumea din jurul nostru.
ETICA PRAGMATICĂ - METODOLOGIA
Deși nu este foarte cunoscută, una dintre convingerile-cheie ale majorității oamenilor de știință este failibilismul. Failibilismul este poziția conform căreia omenirea este incapabilă să știe când a ajuns la adevăr. Adevărul poate exista și putem chiar să credem în adevăr, dar nu vom ști niciodată cu siguranță când sau dacă o facem. Cu toate acestea, este totuși datoria noastră să căutăm adevărul. Facem acest lucru prin presupuneri (ipoteze), experimente, și apoi verificăm dacă presupunerile noastre au fost corecte.
Failibilismul se aplică și eticii. Adevărul despre comportamentul uman poate exista – un standard absolut pe care trebuie să îl urmăm. Dar nu vom ști niciodată dacă am descoperit acel adevăr. Așadar, datoria noastră este să observăm și să contemplăm ce acțiuni duc la cele mai bune rezultate pentru umanitate. Cu eforturi și experimente continue, am putea ajunge mai aproape de a ști cum să trăim.
ETICA PRAGMATICĂ – DEFICIENȚELE
Relativismul pragmatic nu funcționează din mai multe motive. În primul rând, pretinde că se străduiește să ajungă la adevăr, în timp ce Îl respinge complet pe Dumnezeu. Dumnezeu este adevărul. El este EU SUNT – esența existenței. Desigur, omenirea a făcut acest lucru încă din Grădina Edenului – a căutat adevărul în afara lui Dumnezeu. Tragedia relativismului pragmatic este că recunoaște multe adevăruri biblice (de exemplu, adevărul există, oamenii finiți nu pot înțelege pe deplin adevărul și omenirea are responsabilitatea de a trăi conform unui adevăr pe care nu îl cunoaștem), ignorând complet faptul că Adevărul a coborât și a umblat printre noi (Ioan 1:1; 14:6). Este ca o șopârlă întinsă în deșert, dispusă să accepte că lumina și căldura sunt realități și știind că micul ei creier de șopârlă nu le va înțelege niciodată pe deplin, dar refuzând să creadă că există un soare.
Pragmatismul are dreptate în unele privințe, cum ar fi faptul că etica și comportamentul corect sunt direct legate de adevăr. Psalmul 15:2 vorbește despre omul care „umblă în neprihănire, ... face voia lui Dumnezeu și spune adevărul din inimă”. Scriptura este de acord, de asemenea, că omenirea nu va descoperi niciodată adevărul cu intelectul nostru limitat (numit „minte întunecată” în Efeseni 4:18). Ioan 14:16-17 ne învață că adevărul vine numai de la Dumnezeu: „Eu voi ruga pe Tatăl, și El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; și anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede și nu-L cunoaște; dar voi Îl cunoașteți, căci rămâne cu voi și va fi în voi.” Iar Ioan 15:26 spune că nu putem înțelege adevărul despre Dumnezeul întrupat fără călăuzirea Duhului Sfânt.
Dar Biblia diferă de relativismul pragmatic în sensul că Dumnezeu ne învață că omenirea poate cunoaște adevărul – cu ajutor. Adevărul absolut există și poate fi cunoscut. Psalmul 51:6 spune: „Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii: fă, dar, să pătrundă înțelepciunea înăuntrul meu!” Proverbele 3:3 este de acord: „Să nu te părăsească bunătatea și credincioșia: leagă-ți-le la gât, scrie-le pe tăblița inimii tale.” În plus, trebuie să ne închinăm în adevăr (Ioan 4:24), să discernem sinceritatea în conducătorii noștri (Matei 7:15-20) și să fim caracterizați de adevăr (Ioan 17:17; Efeseni 6:14).
Romani 1:18-32 explică de ce pragmaticii refuză să recunoască adevărul lui Dumnezeu. „Fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit; ci s-au dedat la gândiri deșarte, și inima lor fără pricepere s-a întunecat. ... Căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu și au slujit și s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.” (versetele 21, 25) Când oamenii refuză adevărul lui Dumnezeu, fie că acel adevăr este o avertizare că fructul interzis va aduce moarte sigură, fie că este vorba despre însăși existența lui Dumnezeu, ei resping suveranitatea lui Dumnezeu asupra lor. Odată ce călăuzirea lui Dumnezeu este disprețuită, ceva trebuie să îi ia locul – „creatura” din versetul 25. În cazul relativiștilor pragmatici, acea „creatură” este omenirea – partea fizică, materială, de bază a omului. Nici măcar inima sau sufletul omului, pentru că acestea ar fi prea aproape de Dumnezeu, ci brațele, picioarele și sinapsele neuronale. Căutarea adevărului este inutilă în cazul lor; 2 Timotei 3:2, 7 spune că oamenii care caută adevărul în afara lui Dumnezeu sunt „iubitori de sine ... care învață întotdeauna, și nu pot ajunge niciodată la deplina cunoștință a adevărului”.
English
Ce este etica pragmatică?
