Întrebare
Avortul este întotdeauna un păcat?
Răspuns
Termenul „avort” este foarte încărcat, și pe bună dreptate. Cu toate acestea, cuvântul are semnificații diferite în contexte diferite. Cuvântul „avort”, așa cum apare în literatura medicală, are un sens mult mai larg decât termenul folosit în conversațiile obișnuite. Niciuna dintre definiții nu corespunde neapărat modului în care legile statutare se referă la „avort”. Definiția medicală este „îndepărtarea țesutului gravidic, a produselor concepției sau a fătului și a placentei din uter” (www.health.harvard.edu/medical-tests-and-procedures/abortion-termination-of-pregnancy-a-to-z, accesat la 4/10/23). În limbajul cotidian, termenul „avort” este rezervat de obicei procedurilor motivate de dorința de a nu avea un copil. Acest lucru complică discuțiile privind determinarea moralității „avortului”: două persoane pot fi de acord asupra actelor permise, dar le pot denumi în mod diferit.
Ceea ce contează nu este termenul aplicat, ci acțiunea întreprinsă. Îndepărtarea prematură a unui copil nenăscut din corpul unei femei sau extragerea țesutului embrionar nu implică neapărat uciderea sau intenția de a ucide. Cezarianele programate, de exemplu, „întrerup artificial o sarcină”, dar cu intenții pozitive. A pune capăt vieții unui om nenăscut pentru că interferează cu stabilitatea economică, preferințele sau stilul de viață al cuiva este un păcat atroce. Dar, în cazuri rare, dificultățile din timpul sarcinii prezintă o adevărată dilemă morală. Când se întâmplă acest lucru, trebuie luate în considerare ambele vieți implicate. Este însă extrem de important să ne amintim că acele cazuri în care viața mamei este în mod legitim în pericol sunt extrem de rare, reprezentând mult mai puțin de 1% din totalul avorturilor.
Atunci când se confruntă cu alegeri de viață și de moarte, eticienii iau în considerare principiul dublului efect, dezvoltat de Toma d'Aquino. Acest lucru înseamnă să cântărim beneficiile și costurile potențiale ale diverselor alegeri. Chiar dacă o alegere are un rezultat negativ, ea poate fi mai morală decât alternativele, deoarece prezintă cel mai mic rău (Kockler, N., „The Principle of Double Effect and Proportionate Reason”, Virtual Mentor 2007;9(5):369–374).
În discuțiile despre avort, principiul dublului efect se armonizează cu un adevăr biblic: viața mamei și viața copilului nenăscut sunt la fel de valoroase. Din punct de vedere biblic, moartea copilului nenăscut nu ar trebui să fie niciodată un scop. Există o distincție importantă între „uciderea copilului nenăscut” și „faptul de a face o femeie să nu mai fie însărcinată”. Pentru a fi etică, întreruperea sarcinii trebuie făcută exclusiv pentru a păstra viața, nu pentru a căuta moartea. De asemenea, trebuie depuse eforturi pentru a trata atât mama, cât și copilul cu demnitate și respect uman deplin. Acest lucru include asigurarea confortului copilului. Nici părinții, nici medicii nu ar trebui să dorească moartea copilului.
Pe scurt, pot exista motive etice valabile pentru a „întrerupe o sarcină” prin încercarea de a separa femeia de copilul nenăscut. Principalul motiv este atunci când intervenția este singura modalitate de a salva viața unuia dintre ei.
Când intervenția medicală este alegerea morală
Este important să ne amintim că, atunci când tratează o femeie însărcinată, medicii au doi pacienți. Mama nu este un aparat de gestație, ca un aparat; viața ei este responsabilitatea medicului la fel de mult cât este și viața copilului. Diferența morală este că mama este singura care poate lua decizii pentru ambii pacienți. Având în vedere acest lucru, îndepărtarea deliberată a fătului sau a rămășițelor sale poate fi justificată din punct de vedere moral. Mai multe situații se încadrează în această categorie.
Primul scenariu este acceptat universal ca o procedură medicală sănătoasă și morală. Este cazul în care un copil nu se formează sau încetează să se formeze foarte devreme, iar țesutul aferent trebuie îndepărtat. Unele avorturi spontane – denumite în literatura medicală „avorturi spontane” – lasă în urmă resturi care îi pot dăuna femeii, dacă nu sunt îndepărtate în mod intenționat. În acest caz, nu există deloc un făt viu. În alte cazuri, țesutul nu se maturizează niciodată într-un embrion, dar mama nu avortează. Mama ar trebui să se simtă liberă să le permită medicilor să îndepărteze țesutul. În documentele medicale, această procedură este clasificată ca un tip de „avort”.
Al doilea scenariu care nu ar trebui să fie controversat este acela în care un copil dezvoltat, dar nenăscut, a murit. Nu există niciun motiv moral sau biblic pentru a forța corpul mamei să păstreze un copil mort mai mult decât este necesar. De fapt, dacă copilul este prea mare pentru a fi reabsorbit de corpul mamei, viața mamei este în pericol. Cu toate acestea, în ceea ce privește literatura medicală, intervenția pentru îndepărtarea acestor rămășițe ar fi, de asemenea, etichetată ca un tip de „avort”.
Al treilea scenariu este mai dificil, dar logic. Uneori, sarcina creează un pericol imediat pentru viața mamei, astfel încât atât ea, cât și copilul nenăscut vor muri fără nicio speranță de supraviețuire a copilului. Acest lucru este valabil în aproape toate cazurile de sarcină extrauterină: când embrionul se implantează în afara uterului. Cazurile de infecție acută, incontrolabilă, sunt similare. Dacă nu se iau măsuri, atât mama, cât și copilul vor muri. Dacă sarcina este întreruptă prematur, numai copilul nenăscut va pieri. Într-o astfel de situație, ar fi recomandabil din punct de vedere moral și biblic să se acționeze pentru a salva o viață – prin îndepărtarea copilului – mai degrabă decât să nu se facă nimic, în timp ce se pierd două vieți.
În cazuri tragice, personalul medical este obligat să utilizeze un proces numit „triaj”, în care mai mulți pacienți sunt evaluați și clasificați în funcție de starea lor. Acest lucru include evaluarea măsurilor necesare pentru tratarea fiecăruia. Dacă resursele sunt limitate, personalul de urgență poate alege să nu trateze un pacient „care nu poate fi salvat”, astfel încât să poată salva unul sau mai mulți alții care ar muri fără ajutor imediat. În cazurile de sarcină dificilă, atât mama, cât și copilul sunt pacienți, iar din punct de vedere moral, medicii trebuie să îi ia în considerare pe amândoi atunci când evaluează opțiunile.
Când ambele decizii pot fi justificate
Există cazuri rare în care mama ar putea duce sarcina până la viabilitate – dezvoltare suficientă pentru a supraviețui în afara uterului – dar ea va muri cu siguranță ca urmare a acestui lucru. Poate că dezvoltă o infecție când copilul mai are nevoie de câteva săptămâni de creștere intrauterină. Sau are nevoie de tratament imediat pentru cancer, care ar ucide inevitabil copilul nenăscut. În astfel de cazuri, creștinii trebuie să-și amintească că viața mamei și a copilului au aceeași valoare. Ambele sunt la fel de prețioase pentru Dumnezeu. Majoritatea eticienilor ar spune că ambele alegeri ar fi justificate.
Din punct de vedere biblic, dilema este mai complicată. Isus a spus: „ Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) O mamă s-ar putea baza pe acest verset pentru a justifica continuarea sarcinii, știind că va muri. În versetul anterior, Isus a spus: „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unii pe alții, cum v-am iubit Eu.” (Ioan 15:12) O femeie iubește multe persoane – cum ar fi alți copii și familia – și s-ar putea baza pe acest verset pentru a justifica salvarea propriei vieți, pentru a-și continua responsabilitățile față de cei dragi.
Fără îndoială, a fi pus în fața unei astfel de alegeri este sfâșietor. Creștinii ar trebui să jelească faptul că a avut loc o situație atât de îngrozitoare. Trebuie să abordăm femeile aflate într-o astfel de dilemă teribilă cu sprijin și fără judecată, indiferent de decizia pe care o iau. Duhul Sfânt poate conduce în ambele direcții; niciuna dintre alegeri nu vine fără traume de durată.
O dilemă similară poate apărea atunci când există opțiunea nașterii premature. Din nou, terminologia medicală clasifică uneori inducerea travaliului prematur ca o formă de „avort”. Cu toate acestea, intenția în acest caz ar fi aceea de a salva viața mamei, făcând în același timp tot posibilul pentru a salva copilul nenăscut. Vârsta la care copiii prematuri pot supraviețui în afara uterului continuă să scadă; chiar și eticienii seculari recomandă măsuri de salvare a vieții pentru copiii nenăscuți cu vârsta de 23 de săptămâni și mai mult. La 36 de săptămâni – cu patru săptămâni mai devreme – 99% dintre copii supraviețuiesc. Nașterea indusă a unui copil grav prematur ar trebui tratată ca o naștere prematură, iar copilului ar trebui să i se acorde toată îngrijirea medicală disponibilă.
Ca și în alte situații, aceste scenarii evocă conceptul de „triaj”: atunci când pare că nu există opțiuni bune, există o adevărată luptă etică pentru a decide care este cea mai bună alegere.
Când intervenția este îndoielnică
Există scenarii în care sarcina nu-i cauzează niciun rău mamei, dar medicii consideră că bebelușul nu va supraviețui mult timp după naștere. Unele defecte congenitale limitează durata de viață a unui nou-născut. Exemple includ tulburările cromozomiale trisomie 13 și 18 și anencefalia, în care bebelușul se naște fără creier.
În aceste situații, părinții sunt obligați să ia o decizie dificilă. O opțiune este să ducă sarcina la termen și să-și piardă copilul în curând. Unele femei aleg această opțiune, oferindu-le copiilor lor o viață cât mai lungă posibil și folosindu-și uterul ca îngrijire paliativă. Alte femei nu pot suporta gândul de a rămâne însărcinate luni de zile, știind că vor pierde copilul la scurt timp după naștere. Aceste cazuri sunt similare cu cele care necesită decizii privind sfârșitul vieții în cazul unui adult în fază terminală.
Complexitatea este sporită de faptul că medicii și părinții pot să nu dispună de informații exacte. Multe diagnostice ale afecțiunilor care limitează viața sunt eronate. Un studiu a constatat că defectele congenitale diagnosticate prin ecografie erau eronate în 8,8% din cazuri (Danielsson, K., „Accuracy of Ultrasounds in Diagnosing Birth Defects”, Very Well Family, 28.03.2021). În cazul tulburărilor cromozomiale rare, afecțiuni care limitează grav durata de viață sau calitatea vieții unui copil și care adesea determină părinții să avorteze, testele de sânge pot da rezultate fals pozitive în 85-90% din cazuri (Kliff, S. și Bhatia, A., „Când avertizează asupra tulburărilor rare, aceste teste prenatale sunt de obicei eronate”, The New York Times, 1/1/22). Există mai mult decât o mică șansă ca copiii considerați fără speranță să supraviețuiască și chiar să se dezvolte dacă li se permite să trăiască.
S-ar părea că cea mai etică și mai conformă cu Biblia opțiune cale este ca mamele să poarte copiii cu un diagnostic care le limitează viața cât mai mult timp posibil. Prietenii, familia și bisericile ar trebui să-i sprijine pe părinții care se confruntă cu astfel de diagnostice, indiferent dacă decid să nu ducă sarcina la termen. Fiecare situație este diferită și necesită discernământ. Și „limită de viață” nu înseamnă uneori zile, ci, cu tratament medical adecvat, ar putea însemna ani (Digitale, E., „Compatibil cu viața?”, Stanford Medicine Magazine, 19/11/18).
Când avortul este nejustificat
Este de la sine înțeles că orice acțiune care ar putea pune capăt unei vieți nu este justificată, cu excepția cazului în care viața mamei sau a copilului este în pericol. Nașterea prematură sau cezarianele sunt opțiuni care nu necesită moartea fătului. Sindromul Down nu este un motiv legitim pentru a întrerupe o sarcină. Nici defectele membrelor, surditatea sau handicapurile care pot fi tratate cu ușurință cu ajutorul îngrijirilor medicale disponibile. Avortul nu ar trebui niciodată utilizat în scopuri eugenice.
Nici un copil nu ar trebui ucis pentru a evita să fie o inconveniență. O abordare etică, morală și biblică a sarcinii recunoaște că, din momentul concepției, sunt implicate două persoane umane. Încetarea uneia dintre aceste vieți din motive financiare, preferențiale sau din alte motive care nu țin de viață sau moarte este total nejustificată. Din păcate, majoritatea covârșitoare a avorturilor elective efectuate nu are nicio legătură cu malformații congenitale, riscuri pentru sănătate sau chiar motive precum violul și incestul.
Îngrijirea post-intervenție
Din punct de vedere etic, moartea unui copil nu ar trebui să fie niciodată intenția vreunei proceduri. În niciun scenariu nu este moral să se acționeze asupra unui copil nenăscut cu intenția expresă de a-i pune capăt vieții, chiar și atunci când se preconizează că copilul va avea afecțiuni care îi vor limita viața. Mai mult, copiilor scoși prematur din uter ar trebui să li se acorde toată îngrijirea rezonabilă, indiferent de modul în care au ajuns în acea situație.
La fel ca în cazul adulților cu boli terminale sau cu leziuni cerebrale, pot apărea întrebări cu privire la moralitatea menținerii vieții în cazuri extreme. Aceleași concepte de bază se aplică și îngrijirii neonatale. Termeni subiectivi precum „calitatea vieții” ar trebui analizați cu atenție și nu folosiți ca argumente simpliste. Cazurile care implică îngrijiri de susținere a vieții ar trebui tratate cu delicatețe și umilință, ca orice altă dilemă medicală. Creștinii ar trebui să fie pregătiți să îi sprijine pe cei care se confruntă cu astfel de tragedii; orice alegere va aduce durere.
Evident, practica întreruperii sarcinii după avort este complet imorală. Uneori, copiii supraviețuiesc încercărilor de avort târziu. Orice copil scos viu din corpul unei femei ar trebui să primească toate îngrijirile medicale rezonabile. Copiii lăsați să moară sau uciși în mod deliberat după o procedură de avort nu se află la marginea unei nuanțe etice; ei sunt victime ale unei crime.
Concluzii
Este important ca liderii Bisericii să înțeleagă aceste complexități morale, pentru a oferi sfaturi bune și sprijin adecvat.
Femeile nu ar trebui să se simtă presate să mențină o sarcină care va duce inevitabil la moartea lor și a copilului lor. Nici femeile nu ar trebui să se simtă presate să întrerupă o sarcină atunci când copilul a fost diagnosticat cu o afecțiune care îi limitează viața.
Pacienții ar trebui să aibă acces la informații corecte și să se simtă liberi să discute cu clerul și comisiile de etică ale spitalelor.
Creștinii ar trebui să caute o înțelegere matură a problemelor medicale și a terminologiei lor uneori confuze atunci când iau în considerare legislația pe care o susțin. Formulările neglijente din legi pot crea lacune care duc la decese inutile.
English
Avortul este întotdeauna un păcat?
