Întrebare
Ce este prejudecata de confirmare?
Răspuns
Prejudecata de confirmare este tendința de a interpreta dovezile și realitatea în așa fel încât să afirmăm ceea ce vrem să credem. Un exemplu simplu de prejudecată de confirmare poate fi observat atunci când două persoane urmăresc un meci de fotbal, dar susțin echipe opuse. Se joacă o fază în care un wide receiver prinde mingea lângă linia laterală și există o oarecare incertitudine dacă a prins mingea în teren sau în afara terenului. Persoana care susține echipa ofensivă va căuta dovezi că receptorul a prins mingea în teren și va argumenta în favoarea acestei interpretări a diverselor reluări. Persoana care susține echipa defensivă va căuta dovezi că receptorul a prins mingea în afara terenului și va argumenta în favoarea acestei interpretări a reluărilor. Fiecare dintre ei caută confirmarea a ceea ce dorește să fie adevărat. Fiecare are o tendință către o anumită interpretare a dovezilor, astfel încât să confirme rezultatul dorit.
Sunt creștinii uneori vinovați de prejudecată de confirmare? Interpretează oare creștinii, fără să știe, dovezile în așa fel încât să „dovedească” ceea ce vor să creadă că este adevărat? Răspunsul simplu și rapid la aceste întrebări este da, creștinii sunt uneori vinovați de prejudecată de confirmare.
Cu toate acestea, o modalitate mai utilă și mai realistă de a aborda acest subiect este de a reformula întrebarea astfel: „Sunt oamenii influențați de prejudecata de confirmare?” O altă modalitate utilă de a aborda problema ar fi cu această întrebare: „Interpretează oamenii, poate fără să știe, dovezile în așa fel încât să dovedească ceea ce vor să creadă că este adevărat?” Răspunsul la ambele întrebări este un „da” categoric. Realist vorbind, nimeni nu privește vreodată o situație sau dovezi dintr-o perspectivă complet obiectivă sau neutră. De fapt, ar fi util să eliminăm conceptul de „vinovăție” din discuție. Prejuecata de confirmare nu este neapărat un lucru bun sau rău. Este pur și simplu o realitate a condiției umane.
Thomas Nagel, un filozof ateu care a predat la Universitatea din New York, afirmă cu tărie realitatea prejudecății de confirmare ca parte a condiției umane. În 2003, Nagel a scris un eseu intitulat „Evolutionary Naturalism and the Fear of Religion” [„Naturalismul evolutiv și teama de religie”]. În acest eseu, el face această declarație sinceră despre propria sa prejudecată de confirmare: „Vorbesc din experiență, fiind puternic supus acestei temeri [de religie]. Vreau ca ateismul să fie adevărat și mă neliniștește faptul că unele dintre cele mai inteligente și bine informate persoane pe care le cunosc sunt credincioase. Nu este doar faptul că nu cred în Dumnezeu și, în mod natural, sper că am dreptate în convingerea mea. Ci sper că nu există Dumnezeu! Nu vreau să existe un Dumnezeu; nu vreau ca universul să fie așa.” (The Last Word, Oxford University Press, 1997, p. 130) Ar fi util ca toți oamenii să fie la fel de conștienți și de sinceri în ceea ce privește propria lor tendință de confirmare.
Cum ar trebui atunci un creștin să înfrunte realitatea prejudecății de confirmare? În primul rând, un creștin trebuie să recunoască sincer această realitate, nu doar pentru sine, ci pentru întreaga omenire. Trebuie să ne străduim să trăim o viață sinceră și onestă înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor (Psalmul 51:6).
În al doilea rând, trebuie să recunoaștem că o persoană care nu a experimentat lucrarea miraculoasă a lui Dumnezeu în viața sa are o tendință de confirmare împotriva adevărului Cuvântului lui Dumnezeu. Psalmul 14:2-3, la care se referă Pavel în Romani 3, clarifică această realitate: „Domnul Se uită de la înălțimea cerurilor peste fiii oamenilor, să vadă de este vreunul care să aibă pricepere și care să caute pe Dumnezeu. Dar toți s-au rătăcit, toți s-au dovedit niște netrebnici; nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.” În Romani 8:7, Pavel ne informează că natura păcătoasă „nu se supune Legii lui Dumnezeu și nici nu poate să se supună”. Majoritatea creștinilor își pot aminti perioada dinainte de a fi mântuiți, când se aflau în această situație, opunându-se cu ostilitate lui Dumnezeu, căilor Lui și Cuvântului Lui.
În al treilea rând, nu ar trebui să negăm realitatea prejudecății de confirmare în apărarea și proclamarea Evangheliei. Mai degrabă, ar trebui să îi convingem cu blândețe și respect pe vecinii și prietenii noștri de realitatea vieții lui Hristos și de adevărul Cuvântului lui Dumnezeu.
În cele din urmă, știind că toți oamenii de pretutindeni sunt supuși prejudecății de confirmare, ar trebui să ne rugăm ca Dumnezeu să le arate vecinilor și prietenilor noștri propria lor prejudecată împotriva lui Dumnezeu și a viziunii biblice asupra lumii. Ar trebui să-I cerem lui Dumnezeu să le arate păcatul, nevoia și ostilitatea lor față de Dumnezeu; ar trebui să-I cerem lui Dumnezeu să le arate cum iertarea, împăcarea și înnoirea sunt disponibile în Hristos.
În concluzie, creștinii ar trebui să recunoască faptul că toți oamenii sunt supuși prejudecății de confirmare. Credinciosul ar trebui să se străduiască să-și recunoască propriile prejudecăți și să se asigure că aceste prejudecăți sunt în concordanță cu adevărul Cuvântului lui Dumnezeu (Psalmul 139:23-24). Și credinciosul ar trebui să se roage și să le arate cu blândețe celor pierduți prejudecățile de confirmare. Ni s-a dat slujba împăcării (2 Corinteni 5:18) și ar trebui să-i îndreptăm pe toți oamenii către realitatea supremă a adevărului în Hristos și în Cuvântul lui Dumnezeu.
English
Ce este prejudecata de confirmare?
