settings icon
share icon
Întrebare

Ce este doctrina Unității?

Răspuns


Doctrina Unității este o respingere a Trinității și este întâlnită în unele ramuri ale penticostalismului. Doctrina Unității ne învață că singurul Dumnezeu Se revelează în diferite forme: uneori ca Tatăl, alteori ca Isus și alteori ca Duhul Sfânt. Penticostalismul unitar, sau învățătura numai despre Isus, este o reciclare modernă a vechiului sabelianism și modalism din veacurile trecute.

Declarația clasică a doctrinei trinitare este că există un singur Dumnezeu care există veșnic în trei Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Tatăl este Dumnezeu, Fiul este Dumnezeu, și Duhul Sfânt este Dumnezeu. Cu toate acestea, Tatăl nu este nici Fiul, nici Duhul Sfânt. Fiul nu este aceeași Persoană cu Tatăl sau cu Duhul Sfânt. Duhul Sfânt nu este nici Tatăl, nici Fiul. Cuvântul Trinitate nu este folosit niciodată în Biblie, dar doctrina trinitară este un rezumat al învățăturii despre Dumnezeu care se găsește în Noul Testament.

Susținătorii Unității seamănă cu unitarienii prin faptul că și unii și ceilalți neagă Trinitatea. Unitarienii cred într-un singur Dumnezeu care există ca o singură Persoană, Dumnezeu Tatăl. Fiul nu este Dumnezeu, ci mai degrabă un om. Poate că El a fost un om care a fost mai în armonie cu Dumnezeu decât oricare altul, dar era totuși un om. Duhul Sfânt nu este văzut ca o Persoană, ci mai degrabă ca puterea lui Dumnezeu.

Deși cuvintele Unitate și Unitarian ar părea să însemne același lucru, există o diferență teologică semnificativă. Cei care susțin doctrina Unității cred că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt toți Dumnezeu. Dar în loc de un singur Dumnezeu care există veșnic în trei Persoane, ei cred într-un singur Dumnezeu (un singur Duh divin) care Se manifestă în trei moduri diferite, în funcție de scopul Său la momentul respectiv. Uneori, Dumnezeul unic interacționează cu omenirea ca Tată. Uneori interacționează cu omenirea ca Fiu, iar alteori ca Duh Sfânt. Aceasta este o învățătură eretică veche numită modalism, care susținea că Dumnezeu Se revelează în moduri diferite, inclusiv Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Pentru mulți dintre cei care susțin "doctrina Unității", Isus este manifestarea primară a lui Dumnezeu. Isus este Tatăl și Duhul Sfânt.

Scriptura vorbește clar despre un singur Dumnezeu, dar și despre Persoane distincte. Aceste Persoane interacționează între ele. Isus Se roagă Tatălui (Ioan 17 este doar un exemplu). Dacă Tatăl și Fiul nu sunt Persoane distincte, atunci această rugăciune este doar un monolog. Cui S-a încredințat Isus pe cruce (Luca 23:46)? Și ce a vrut să spună Ioan când a scris: "Cine rămâne în învățătura aceasta are pe Tatăl și pe Fiul." (2 Ioan 1:9)?

Deși doctrina Unității pare să fie o îmbunătățire față de doctrina unitariană, ea este încă departe de ceea ce ne învață Noul Testament despre triunitatea lui Dumnezeu.

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

Ce este doctrina Unității?
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries