settings icon
share icon
Întrebare

De ce este important soli Deo gloria?

Răspuns


Soli Deo gloria este una dintre doctrinele importante subliniate în timpul Reformei protestante. Soli Deo gloria, împreună cu celelalte patru sole ale reformatorilor, separă Evanghelia biblică de credințele false. Cuvântul latin soli înseamnă "singur" sau "numai" (soli este rădăcina cuvântului solitar); iar expresia Deo gloria înseamnă "slava lui Dumnezeu". Deci, soli Deo gloria înseamnă "numai spre slava lui Dumnezeu".

Soli Deo gloria se referă la mântuirea noastră în Hristos. Atunci când reformatorii vorbeau despre mântuirea noastră "numai spre slava lui Dumnezeu", ei puneau accentul pe harul lui Dumnezeu. Mântuirea înseamnă totul din har, nu din faptele noastre (Efeseni 2:8-9). O frază-cheie din Efeseni 2:9 este "ca să nu se laude nimeni"; cu alte cuvinte, harul lui Dumnezeu în oferirea mântuirii exclude orice mândrie și laudă umană. În argumentarea justificării sale prin credință, în afara Legii, Pavel scrie: "Ne putem, așadar, lăuda că am făcut ceva pentru a fi acceptați de Dumnezeu? Nu, pentru că achitarea noastră nu se bazează pe ascultarea de lege. Ea se bazează pe credință" (Romani 3:27, traducere directă din Biblia în limba engleză, versiunea NLT).

Nu există loc pentru gloria omului în planul lui Dumnezeu pentru mântuire. Gloria este doar a lui Dumnezeu. Isus a spus: "Despărțiți de Mine, nu puteți face nimic." (Ioan 15:5) Dacă ar fi posibil ca cineva să obțină mântuirea prin faptele Legii, atunci ar avea cu ce să se laude (Romani 4:2); dar este imposibil. Nu ne putem mântui singuri. Noi, care eram morți în păcatele noastre (Efeseni 2:1), nu puteam face nimic pentru a ne ajuta pe noi înșine spre viață. Dar, slavă Domnului, "darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru" (Romani 6:23). Gloria este a lui Dumnezeu, nu a noastră. Soli Deo gloria.

Salvarea păcătoșilor a fost ideea lui Dumnezeu, împlinirea acestei salvări a fost lucrarea lui Dumnezeu, acordarea acestei salvări este harul lui Dumnezeu, iar împlinirea acestei salvări este promisiunea lui Dumnezeu. De la început până la sfârșit, "mântuirea este a Dumnezeului nostru" (Psalmul 3:8; cf. Apocalipsa 7:10). Isus a comparat mântuirea cu o nouă naștere (Ioan 3:3); așa cum un bebeluș nu își poate asuma meritul pentru propria naștere, tot așa nici noi nu ne putem asuma meritul pentru faptul că ne-am "născut din nou". Regele Ezechia nu a fost creditat cu salvarea Ierusalimului de asirieni (2 Împărați 19); Dumnezeu a fost Cel care a învins inamicul. Șadrac, Meșac și Abed-Nego nu au fost creditați cu salvarea lor în cuptorul de foc (Daniel 3); Dumnezeu i-a păstrat în flacără. Gloria Îi aparține numai lui Dumnezeu. Soli Deo gloria.

În teologia reformată, doctrina soli Deo gloria este strâns legată de doctrina harului irezistibil. Harul lui Dumnezeu ne-a atras spre mântuire și chiar ne-a permis să credem. Da, ne-am pocăit de păcatele noastre, dar numai pentru că harul lui Dumnezeu ne-a permis să ne pocăim. Ne-am pus credința în Hristos, dar numai pentru că harul lui Dumnezeu ne-a permis să avem credință. Nu există nicio lucrare pe care o putem face pentru a ne câștiga în vreun fel mântuirea sau pentru a ne-o asigura. Suntem chemați și păstrați doar prin puterea lui Dumnezeu, "ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăție a harului Său, în bunătatea Lui față de noi în Hristos Isus" (Efeseni 2:7). Soli Deo gloria.

Compozitorul german Johann Sebastian Bach (1685-1750) a înțeles că muzica este un dar de la Dumnezeu care trebuie folosit pentru gloria lui Dumnezeu. Sub toate compozițiile sale de muzică sacră, Bach a scris inițialele SDG, soli Deo gloria. În viziunea sa despre cer, apostolul Ioan a văzut "cei douăzeci și patru de bătrâni cădeau înaintea Celui ce ședea pe scaunul de domnie și I se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, își aruncau cununile înaintea scaunului de domnie și ziceau: «Vrednic ești, Doamne și Dumnezeul nostru, să primești slava, cinstea și puterea»" (Apocalipsa 4:10-11). Nici măcar bătrânii cerului nu își păstrează coroana; ei dau slavă acolo unde se cuvine slavă - numai lui Dumnezeu.

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

De ce este important soli Deo gloria?
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries