Care sunt cele mai puternice argumente biblice pentru divinitatea lui Cristos?


Întrebare: Care sunt cele mai puternice argumente biblice pentru divinitatea lui Cristos?

Răspuns:
E dificil să negi că Noul Testament e plin de referiri la divinitatea lui Cristos. Începând cu cele patru Evanghelii canonice și continuând cu cartea Faptele și cu Epistolele Pauline, Isus nu e văzut doar ca Mesia (sau Cristos), ci e și echivalat cu Dumnezeu Însuși. Apostolul Pavel se referă la divinitatea lui Cristos când Îl numește pe Isus „marele nostru Dumnezeu și Mântuitor" (Tit 2.13) și chiar spune că Isus „avea chipul lui Dumnezeu" înainte de întrupare (Filipeni 2.5-8). Dumnezeu Tatăl spune referitor la Isus: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci." (Evrei 1.8) Isus este menționat ca fiind Însuși Creatorul (Ioan 1.3, Coloseni 1.16-17). Alte pasaje biblice ne învață despre dumnezeirea lui Cristos (Apocalipsa 1.7, 2.8, 1 Corinteni 10.4, 1 Petru 5.4).

Cu toate că aceste citări directe sunt suficiente pentru a stabili că Biblia afirmă că Isus e de natură divină, o abordare mai indirectă se poate dovedi mai puternică. Isus S-a plasat repetat în locul lui Iahve, asumându-Și prerogativele divine ale Tatălui. Adesea făcea și spunea lucruri pe care numai Dumnezeu avea dreptul să le facă și să le spună. Isus a făcut, de asemenea, referiri la Sine în feluri care indicau dumnezeirea Sa. Unele dintre aceste exemple ne oferă cele mai puternice dovezi că Isus Se considera de natură divină,

În Marcu 14, Isus stă ca acuzat la judecată înaintea marelui preot. „Marele preot L-a întrebat iarăși și I-a zis: «Ești Tu Cristosul, Fiul Celui Binecuvântat?» «Da, sunt», i-a răspuns Isus. «Și veți vedea pe Fiul omului șezând la dreapta puterii și venind pe norii cerului.»" (Marcu 14.61-62) Aici, Isus face referire la cartea Daniel din Vechiul Testament, unde profetul Daniel afirmă: „M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte și iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile și a fost adus înaintea Lui. I s-a dat stăpânire, slavă și putere împărătească, pentru ca să-I slujească toate popoarele, neamurile și oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veșnică și nu va trece nicidecum și Împărăția Lui nu va fi nimicită niciodată." (Daniel 7.13-14)

În această referire la vedenia lui Daniel, Isus S-a identificat ca fiind Fiul omului, o Persoană căreia I s-a dat „stăpânire, slavă și putere împărătească, pentru ca să-I slujească toate popoarele, neamurile și oamenii de toate limbile". Fiul omului are o stăpânire care e veșnică și nu va trece niciodată. Te poți întreba imediat ce fel de Persoană are stăpânire veșnică. Cărui fel de Persoană Îi este dată o putere împărătească, astfel încât toți oamenii să-I slujească? Marele preot, care a recunoscut imediat pretenția lui Isus de divinitate, și-a sfâșiat roba și L-a declarat pe Isus vinovat de blasfemie.

Folosirea de către Isus a titlului de „Fiul omului" are valoare apologetică surprinzător de puternică. Un sceptic în privința dumnezeirii lui Cristos nu poate înlătura cu ușurință această autointitulare anume a lui Isus. Faptul că Cristos a făcut referire la Sine în acest fel se bucură de multiple atestări și se găsește în toate sursele evanghelice. Expresia „Fiul omului" e folosită cu referire la Isus doar de câteva ori în afara Evangheliilor (Fapte 7.56, Apocalipsa 1.13, 14.14). Având în vedere folosirea ei rară de către Biserica apostolică Primară, e puțin probabil că acest titlu ar fi fost socotit ca provenind din gura Domnului Isus, dacă într-adevăr, nu ar fi folosit această autodenumire. Și totuși, dacă se stabilește că Isus a folosit într-adevăr acea intitulare cu privire la sine, devine evident că Isus a considerat că are putere infinită și o autoritate unică, mai presus decât cea a unei simple ființe umane.

Uneori, acțiunile lui Isus au fost cele care I-au revelat identitatea. Vindecarea de către Isus a paraliticului, în Marcu 2, a fost înfăptuită pentru a-Și demonstra autoritatea și capacitatea de a ierta păcatele (Marcu 2.3-12). În mintea publicului evreu, astfel de abilități Îi erau rezervate doar lui Dumnezeu. De asemenea, Isus primește închinare de câteva ori în Evanghelii (Matei 2.11, 28.9, 17, Luca 24.52, Ioan 9.38, 20.28). Isus nu a respins niciodată o astfel de adorare. În schimb, a considerat închinarea lor bine plasată. În alt loc, Isus i-a învățat pe oameni că Fiul omului în final va judeca omenirea (Matei 25.31-46) și că destinul nostru etern depinde de răspunsul pe care I-l dăm (Marcu 8.34-38). Un astfel de comportament e un indiciu în plus cu privire la faptul că Isus S-a socotit de natură divină.

Isus a afirmat, de asemenea, că învierea Sa din morți care urma să aibă loc va dovedi exact afirmațiile pe care le-a făcut cu privire la Sine (Matei 12.38-40). După ce a fost răstignit și îngropat în mormântul lui Iosif din Arimateea, Isus într-adevăr a înviat din morți, confirmând pretențiile Sale de divinitate.

Dovezile pentru acest eveniment miraculos sunt foarte puternice. Numeroase surse contemporane au raportat apariții post-răstignire ale lui Isus atât în fața indivizilor, cât și a unor grupuri de oameni în diverse împrejurări (1 Corinteni 15.3-7, Matei 28.9, Luca 24.36-43, Ioan 20.26-30, 21.1-14, Fapte 1.3-6). Mulți dintre acești martori au fost gata să moară pentru această credință, și o parte dintre ei chiar au făcut acest lucru! Clement din Roma și istoricul evreu Iosephus ne oferă relatări din primul secol despre câteva dintre martiriile lor. Toate aceste teorii folosite pentru a demonta dovezile învierii (cum este Teoria halucinației) au eșuat în a explica toate datele cunoscute. Învierea lui Isus e un fapt istoric stabilit, și acest lucru e cea mai puternică dovadă pentru divinitatea lui Isus.

English


Înapoi la pagina de început în limba Română
Care sunt cele mai puternice argumente biblice pentru divinitatea lui Cristos?

Află cum să ...

petrece veșnicia cu Dumnezeu



primi iertare de la Dumnezeu