Întrebare
Ce este etica deontologică / deontologia?
Răspuns
Deontologia sau etica deontologică este studiul datoriei morale și este una dintre categoriile majore ale eticii normative. Ea ne învață că comportamentul etic începe cu o datorie stabilită și definită. Un act este, așadar, etic dacă respectă datoria. Există însă unele discuții cu privire la cine dictează datoria și dacă comportamentul etic se bazează strict pe respectarea regulilor sau dacă voința agentului care acționează are un rol.
Absolutismul moral este unic în etica seculară, fiind singura școală de gândire care plasează standardul moralității în afara judecății agentului care acționează. De asemenea, standardul nu depinde de situație sau de rezultatul acțiunii. Absolutismul moral se bazează pe una dintre cele trei autorități posibile:
Legea naturală - Teoria legii naturale este filozofia conform căreia totul în natură este supus unui mod particular de acțiune care îi permite să-și îndeplinească cel mai bine natura. Legea, așa cum se aplică omenirii, se bazează pe natura umană și poate fi determinată prin luarea în considerare atentă a naturii universale a omenirii, care este independentă de cultură și epocă. În mod ironic, deși legea naturală se presupune că derivă din universalitatea naturii umane, filozofii nu se pot pune de acord asupra punctelor-cheie ale legii naturale. Acestea includ de obicei viața, procrearea și un anumit tip de împlinire personală.
Acorduri contractuale - Două dintre cele mai de bază reguli în societate sunt că indivizii nu se vor răni reciproc și că indivizii nu vor minți. Contractarianismul este convingerea că un contract sau o promisiune conferă automat o greutate morală acțiunilor necesare pentru îndeplinirea acelui contract. „Contractul” poate fi o listă de obligații convenite în mod voluntar sau responsabilitățile asumate de un cetățean într-o societate.
Porunca divină - Teoria poruncii divine afirmă că moralitatea unei acțiuni se bazează pe respectarea poruncii lui Dumnezeu. Un act poate fi etic numai dacă respectă Legea lui Dumnezeu, iar Cuvântul lui Dumnezeu prevalează asupra oricărei alte legi, obiceiuri sau înclinații.
Datoria kantiană a fost dezvoltată de Immanuel Kant, care nu considera că îndeplinirea unei datorii era un standard suficient pentru moralitate. Kant credea că un act moral trebuie să fie realizat în mod deliberat și cu intenția specifică de a îndeplini acea datorie. A scăpa accidental un sandviș în fața unui cerșetor sau a dona bani pentru a beneficia de o deducere fiscală nu sunt acte etice – primul pentru că nu a fost deliberat, al doilea pentru că nu a fost făcut din motive altruiste.
Filozofii au adăugat, de asemenea, calificative la deontologie. Deontologia contemporană susține că, chiar dacă un act este săvârșit din datorie, el nu poate fi etic dacă îi provoacă rău altcuiva – cu excepția cazului în care acel rău va aduce un bine mai mare. Principiul non-agresiunii este similar, insistând că violența este permisă numai în caz de autoapărare.
Ceea ce face bine etica deontologică este că ia standardul moralității din mâinile omenirii și îl plasează în ceva cu autoritate absolută. Din păcate, deontologii discută apoi despre sursa acestei autorități. Biblia este clară: Dumnezeu ne-a creat cu scopul de a avea comuniune cu El (Ioan 15:14-15). În acest scop, El ne-a dat standarde care ne vor conduce la împlinirea scopului nostru. „Morală” și „etică” sunt cuvinte umane pentru dreptatea divină care reflectă caracterul lui Dumnezeu, recunoscând în același timp suveranitatea și gloria Lui. Categoriile deontologiei sunt doar instantanee ale domniei lui Dumnezeu.
Din punct de vedere biblic, întregul concept al ascultării din datorie este puțin descentrat. Biblia nu prezintă datoria ca motivație pentru un comportament corect. Exodul 20:6; Deuteronomul 5:10; Iosua 22:5; Ioan 14:15; 2 Ioan 1:6 și alte unsprezece versete asociază dragostea de Dumnezeu cu ascultarea. Așadar, dreptatea nu ține de datorie sau obligație; este o expresie a iubirii noastre pentru El.
Totuși, există similitudini între învățătura biblică și etica deontologică. Teoria legii naturale Îi permite lui Dumnezeu să-Și pună legea în inima noastră. Romani 2:14-15 spune: „Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, își sunt singuri lege; și ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturisește cugetul lor și gândurile lor, care sau se învinovățesc sau se dezvinovățesc între ele.” Cu toate acestea, cinci capitole mai târziu, Pavel afirmă că natura umană singură nu ne poate conduce la ascultarea de Legea lui Dumnezeu: „Fiindcă, după omul dinăuntru, îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege care se luptă împotriva legii primite de mintea mea și mă ține rob legii păcatului care este în mădularele mele.” (Romani 7:22-23) Bazându-ne pe conștiință sau instinct, nu putem ajunge prea departe în a determina ce este bine. Legea naturală este insuficientă. Trebuie să mergem direct la Dumnezeu și la Cuvântul Său pentru a obține o imagine completă (Psalmul 25:4).
Biblia conține, de asemenea, nuanțe de contractualism. Numeri 30:2 spune: „Când un om va face o juruință Domnului sau un jurământ prin care se va lega printr-o făgăduință, să nu-și calce cuvântul, ci să facă potrivit cu tot ce i-a ieșit din gură.” Iar Romani 13:1-7 ne îndeamnă să ascultăm de autoritățile civile, subliniind că autoritățile sunt acolo pentru a se asigura că societatea acționează în mod etic. Așadar, creștinii sunt obligați să fie buni cetățeni. Biblia condamnă, de asemenea, jurămintele nechibzuite. Leviticul 5:4 spune că o persoană care jură fără să se gândească la consecințe este totuși responsabilă pentru rezultat. În schimb, Isus sugerează să avem un caracter atât de bun, încât să nu fie nevoie să jurăm (Matei 5:33-37).
Biblia susține cu siguranță ideea din spatele teoriei poruncii divine. Logosul – Cuvântul logic – a creat lumea; Ioan 1:3 spune: „Toate lucrurile au fost făcute prin El; și nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.” Același Creator ne-a revelat Legea Sa: „Ți s-a arătat, omule, ce este bine, și ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” (Mica 6:8) Avem promisiunea că vom primi înțelepciune dacă o cerem (Iacov 1:5) și Scriptura, care este „insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună” (2 Timotei 3:16-17).
Biblia susține, de asemenea, includerea motivului de către Kant ca parte a standardului moral. Marcu 12:41-44 povestește despre văduva care a dat ultimele ei monede la trezoreria Îemplului. Isus a lăudat-o pentru spiritul ei de sacrificiu. Deuteronomul 30:2 îi încurajează pe urmașii lui Dumnezeu: „Dacă te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău și dacă vei asculta de glasul Lui din toată inima ta și din tot sufletul tău, tu și copiii tăi, potrivit cu tot ce-ți poruncesc azi...” A „te întoarce” și a dovedi ascultare din inimă ar necesita un act deliberat al voinței. Totuși, aceasta nu înseamnă că fiecare act moral trebuie să fie intenționat. Luca 6:43-45 sugerează că actele etice decurg din comportamentul natural al unei persoane virtuoase. Este puțin probabil ca o astfel de persoană să fie conștientă de fiecare dintre legile lui Dumnezeu pe care le respectă pe parcursul unei zile.
Deontologia este una dintre numeroasele teorii etice care încearcă să restrângă definiția unui act etic la termeni seculari, umanistici. Acest lucru nu funcționează, deoarece „binele”, „dreptatea” și valoarea morală nu pot proveni de la omenirea nestatornică și căzută fără a absorbi calitățile nestatorniciei și ale căderii. Din fericire, nu trebuie să ne bazăm pe noi înșine; Dumnezeu ne-a spus ce este bine, iar dreptatea lui Hristos este standardul întregii moralități.
English
Ce este etica deontologică / deontologia?
