Întrebare
Care este definiția religiei?
Răspuns
Mai mult de 80% din populația lumii aderă la o anumită "religie"; ne-am putea aștepta ca acest cuvânt să aibă un sens direct. Totuși, nu există o definiție universal acceptată a termenului religie. Religiile au abordări fundamental diferite cu privire la adevăr, Scriptură, comportament și rațiune. Același lucru este valabil pentru o serie de alte concepte, cum ar fi sensul, experiența, tradiția, toleranța, unitatea, conformitatea, autoritatea, divinitatea, doctrina, mântuirea, moralitatea, sexualitatea, familia, moartea și umanitatea. Unele culturi văd religia complet separat de indivizi sau de societate. Altele nu disting suficient aceste concepte pentru a considera "religia" o categorie semnificativă.
O definiție generală a religiei poate fi extrasă din aceste experiențe extrem de variate ca fiind "un sistem legat de componente spirituale și/sau supranaturale care influențează în mod unic viziunea asupra lumii, comportamentul, credința, cultura, moralitatea și abordarea adeptului față de anumite scrieri, persoane sau locuri". Chiar și simplificat, este un cuvânt destul de greu de spus și de înțeles. Limitele dintre religie și cultură, filozofie, tradiție sau mit nu sunt ușor de trasat.
Religia ca o categorie este greu de definit, dar exemplele specifice sunt mai clare. Majoritatea oamenilor sunt legați de ceva ușor de identificat ca fiind o credință religioasă. Aceste sisteme se autoidentifică drept religii și se plasează departe de marginile neclare ale definițiilor. Exemple sunt creștinismul, iudaismul, islamismul, hinduismul, budismul și sikhismul. Acestea sunt numite direct "religii" și vin cu toate caracteristicile așteptate - asupra cărora există dezacorduri profunde.
Așa cum este în cazul altor termeni generali, religia capătă un sens mai restrâns în anumite contexte. Un exemplu obișnuit se concentrează pe comportament. În această utilizare, referirile la "religie" pun accentul pe acțiuni sau atitudini: ritualuri, rugăciuni, comportamente sau mărturisiri de credințe doctrinare. Sau, foarte simplificat, "reguli și ritualuri". O persoană care se roagă des și merge la biserică ar fi considerată ca "practicând religia". În schimb, o persoană care nu se roagă și nu merge niciodată la biserică ar fi considerată "nepracticantă", chiar dacă își revendică această credință.
Referirile biblice la "religie" folosesc de obicei accentul îngust pe comportament. În Iacov 1:27, de exemplu, cuvântul religie se referă la acte de închinare - adică la exprimarea credinței: "Religia curată și neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor și să ne păzim neîntinați de lume." Observă în descrierea sa lipsa "instrumentelor" acceptate în mod obișnuit ale religiei: Iacov nu menționează obiecte religioase, zile sfinte, liturghii memorate sau gesturi speciale ale mâinilor. Religia pură implică ajutorarea celor aflați în suferință și menținerea sfințeniei personale. Isus a criticat frecvent comportamentul lipsit de conținut, ipocrit, care nu este înrădăcinat în credința sinceră (Matei 5:27-28; 7:21-23; Marcu 7:9-13; Luca 11:42-44).
Scriptura contrastează, de asemenea, în mod explicit ideea de religie ca practică cu credința în sine. Vorbindu-le necredincioșilor, Pavel a observat altare pentru zeități multiple și a spus că oamenii erau "foarte religioși" (Faptele Apostolilor 17:21-23). Iacov spune că religia care nu produce stăpânire de sine este "inutilă" (Iacov 1:26, NTRL).
O paralelă cu modul în care Scriptura privește termeni precum religie sau religios ar fi termeni precum politică și politic. Politicile sunt importante, în felul lor, deoarece "politica" este modul în care o cultură transpune convingerile morale și etice în legi și guvern. O persoană poate fi "politică" păstrând în același timp sentimentul că partidele politice, legile și oficialii aleși nu sunt literalmente cele mai importante lucruri în joc. Acestea sunt mijloace pentru atingerea unui scop, nu scopurile în sine. O persoană care își extrage sensul și scopul fundamental din mecanismele politicii partizane nu este atât de mult politică, cât dezechilibrată, având în vedere prioritățile sale deplasate.
Religia, în același mod, poate fi deformată atunci când devine propriul ei obiectiv. Creștinismul biblic postulează un scop final atât în spatele, cât și dincolo de caracteristicile folosite pentru a defini o "religie". Aceste detalii contează, dar nu sunt credința în întregime. Acesta a fost, din nou, un aspect-cheie al învățăturii lui Hristos. Acesta a constituit cea mai mare parte a mustrării Sale de rutină la adresa liderilor religioși ai epocii Sale, ale căror priorități erau la fel de deplasate ca unii dintre partizanii de astăzi (a se vedea Luca 11:52). Ritualurile, rugăciunile, confesiunile sau alte aspecte "trăite" ale credinței care devin dumnezei în sine reprezintă tipul de "religie" împotriva căruia vorbește Scriptura (Tit 3:5; Romani 3:20).
Din acest motiv, creștinii se joacă uneori cu cuvintele, spunând că "creștinismul nu este o religie; este o relație". Desigur, folosind cea mai largă definiție a religiei, cuvântul se aplică cu exactitate urmării lui Isus. Și totuși, credincioșii trebuie să înțeleagă modul în care comportamentele și atitudinile ar trebui să decurgă atât din Persoana lui Isus Hristos, cât și față de aceasta. În măsura în care există această înțelegere, creștinismul este fundamental diferit de oricare altă "religie" din lume.
English
Care este definiția religiei?
