Întrebare
De ce suferă creștinii?
Răspuns
Suferința este o parte așteptată a vieții creștine. Isus le-a spus urmașilor Săi: "În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea." (Ioan 16:33) Acest adevăr despre biruință îi susține pe creștini atunci când suferința amenință să îi copleșească. Creștinii suferă din diverse motive, inclusiv multe dintre aceleași motive pentru care suferă și necreștinii - viața pe această planetă căzută poate fi dificilă. Creștinii pot suferi, de asemenea, pentru unele dintre aceleași motive pentru care a suferit Isus (Ioan 15:18-19). Credincioșii reprezintă un adevăr fără compromisuri pe care lumea nu vrea să îl audă, și anume că Isus Hristos este singura cale către Dumnezeu (Ioan 14:6).
Suferința de orice fel nu făcea parte din creația inițială a lui Dumnezeu. Tot ceea ce El a creat era "foarte bun" (Geneza 1:31). Păcatul a corupt lumea prin neascultarea lui Adam, iar păcatul continuă să corupă lumea pe măsură ce fiecare dintre noi ne adăugăm propriile decizii greșite, rebeliunea și egoismul (Romani 3:23; 6:23; 8:19-23). Păcatul are, de asemenea, efecte de propagare; păcatul nostru le face rău altora, iar păcatul lor ne face nouă rău, chiar și atunci când nu am făcut nimic rău. A deveni creștin nu ne izolează de urâțenia din lumea noastră și nici nu ne protejează de consecințele naturale, temporale ale păcatului.
Cartea 1 Petru se adresează creștinilor care sufereau (1 Petru 1:6). Petru îi încurajează în încercările lor, amintindu-le că suferința lor avea un scop: "Pentru ca încercarea credinței voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere, și care totuși este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava și cinstea, la arătarea lui Isus Hristos." (1 Petru 1:7) Cu alte cuvinte, Dumnezeu folosește suferința temporară pentru a rafina caracterul propriilor Săi copii. Iacov ne spune: "Să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări, ca unii care știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-și facă desăvârșit lucrarea, ca să fiți desăvârșiți, întregi și să nu duceți lipsă de nimic." (Iacov 1:2-4) Suferința, indiferent de cauza ei, poate fi folosită de Dumnezeu pentru a ne desăvârși în El (Romani 8:28-30).
Există mai multe motive posibile pentru suferința creștină care sunt distincte de motivele pentru suferința generală experimentată de toată lumea:
1. Suferința poate fi o formă de disciplină. Dumnezeu este un Tată bun, iar atunci când unul dintre copiii Săi se rătăcește, El poate folosi suferința pentru a-l aduce înapoi. Evrei 12:5-11 spune că Dumnezeu îi disciplinează pe cei pe care îi iubește. Versetul 7 spune: "Suferiți pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca și cu niște fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepsește tatăl?" De exemplu, atunci când un om care își petrece tot timpul și toată pasiunea la serviciu în loc să fie alături de familie sau de Dumnezeu își pierde slujba, se poate ca Dumnezeu să îi dărâme idolii, pentru a-l ajuta să își reajusteze prioritățile. Stresul financiar se poate simți ca o suferință, dar ar putea fi menit să producă un caracter evlavios într-o persoană care a acordat prea multă importanță banilor. Chiar dacă greutățile nu au nicio legătură cu o anumită luptă împotriva păcatului din viața noastră, Dumnezeu le poate folosi pentru a ne instrui. Părinții, de exemplu, le atribuie adesea copiilor lor treburi casnice, nu pentru a-i pedepsi, ci pentru a-i ajuta să învețe diverse abilități și să construiască o etică solidă a muncii. Aceste treburi pot părea o suferință pentru copil, dar sunt folosite pentru a construi ceva în copil care îi va fi de folos pentru tot restul vieții.
2. Suferința le permite creștinilor să se identifice cu alții aflați în suferință și să-i încurajeze. 2 Corinteni 1:3-4 spune: "Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz." Cei care au experimentat harul lui Dumnezeu în necazul lor sunt mai bine echipați pentru a-i ajuta pe alții să găsească același har în necazul lor. Joni Eareckson Tada este un bun exemplu. Un accident de scufundare pe când avea 17 ani a lăsat-o tetraplegică, imobilizată într-un scaun cu rotile. Se confruntă zilnic cu durerea și lipsa de mobilitate, dar I-a permis lui Dumnezeu să o crească și să Își dezvolte caracterul în ea. Timp de mai multe decenii, ea și soțul ei, Ken, au supravegheat lucrări care se ocupă de persoanele cu handicap. De la tabere de vară pentru persoanele cu deficiențe mintale la Wheels for the World, un proiect care oferă scaune cu rotile persoanelor cu handicap sărace, Joni și-a folosit propria suferință în beneficiul a mii de oameni. Permițându-i lui Joni să sufere pentru o vreme în această viață, Dumnezeu îi oferă o ocazie unică de a strânge comori generoase pentru eternitate (Matei 6:19-21).
3. Suferința ne ajută să ne apropiem mai mult de Domnul. Adesea, se pare că ne dezvoltăm cel mai mult atunci când trecem prin momente dificile. Suferința ne dezbracă de siguranțele artificiale sau temporale și ne obligă să săpăm mai adânc în Cuvânt, pentru a găsi pace și scop. S-a spus că "atunci când Hristos este tot ceea ce ai, descoperi că Hristos este tot ceea ce ai nevoie".
4. Suferința ne reamintește că această lume nu este casa noastră. Creștinilor care trăiesc în părți mai bogate ale lumii le poate fi mai greu să tânjească după cer decât fraților și surorilor lor săraci. Atunci când viața este confortabilă, eternitatea este doar o licărire departe în viitor. Dar atunci când creștinii suferă persecuții, sărăcie și privațiuni, eternitatea începe să devină cea mai strălucitoare lumină din viața lor. Adesea, creștinii care suferă au un avantaj în a-și păstra prioritățile clare.
Unii îi învață pe oameni că cei care au suficientă credință nu vor trebui să sufere niciodată. Dar această doctrină este contrazisă pe fiecare pagină a Noului Testament. De la Ioan Botezătorul decapitat în închisoare (Matei 14:1-12) până la apostolul Ioan izgonit în Patmos (Apocalipsa 1:9), Noul Testament este o înregistrare a suferinței teribile care a dominat Biserica din primul secol (Fapte 8:1-3). Bărbații și femeile enumerați în Evrei 11 au fost lăudați pentru credința lor. Mulți dintre cei de pe listă, inclusiv Abel, Noe și Avraam, au îndurat suferințe. Evrei 11:16 ne spune cum au făcut-o: "Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este rușine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate." Citim despre credinciosul Moise care "a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu, decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăție decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiți spre răsplătire" (Evrei 11:25-26). Credința lui Moise nu l-a ferit de suferință și, de fapt, a contribuit la alegerea ei pentru a obține ceva mai mare.
Autorul cărții Evrei vorbește, de asemenea, despre credincioși fără nume: "Unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea, și au fost chinuiți. Alții au suferit batjocuri, bătăi, lanțuri și închisoare; au fost uciși cu pietre, tăiați în două cu ferăstrăul, chinuiți; au murit uciși de sabie, au pribegit îmbrăcați cu cojoace și în piei de capre, lipsiți de toate, prigoniți, munciți – ei, de care lumea nu era vrednică – au rătăcit prin pustiuri, prin munți, prin peșteri și prin crăpăturile pământului." (Evrei 11:35-38) A trăi prin credință într-o lume căzută invită la suferință și necesită acceptarea unei amânări a răsplătirii: "Toți aceștia, măcar că au fost lăudați pentru credința lor, totuși n-au primit ce le fusese făgăduit; pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârșire fără noi." (Evrei 11:39-40)
Speranța noastră finală nu este în această lume sau în obținerea confortului pământesc; speranța noastră este în Dumnezeu și în planul Său măreț. Este nevoie de credință pentru a-I fi plăcut lui Dumnezeu (Evrei 11:6), iar credincioșii știu că lipsa suferinței nu este un indiciu fiabil al plăcerii Sale. Nici experiența suferinței nu este o dovadă a nemulțumirii Sale.
Aceeași speranță exemplificată de oamenii menționați în Evrei 11 este și a noastră, atunci când suferim pentru că facem ceea ce trebuie (1 Petru 3:14). Chiar și atunci când suferim ca rezultat direct al propriilor noastre alegeri greșite, suferința noastră nu este niciodată irosită. Dumnezeu promite să folosească chiar și durerea noastră cea mai sfâșietoare pentru bine, dacă ne încredințăm Lui cu ea (Romani 8:28-30). Pavel, care a suferit mai mult decât majoritatea, a scris: "Căci întristările noastre ușoare, de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veșnice." (2 Corinteni 4:17-18) Această cunoaștere îi întărește pe creștini atunci când sunt chemați să sufere.
English
De ce suferă creștinii?
