Întrebare
Este datarea cu carbon o metodă fiabilă pentru determinarea vârstei obiectelor?
Răspuns
Datarea cu carbon, sau datarea cu radiocarbon, la fel ca oricare altă tehnică de testare de laborator, poate fi extrem de fiabilă, atâta timp cât toate variabilele implicate sunt controlate și înțelese. Mai mulți factori influențează rezultatele testelor cu radiocarbon, iar nu toți sunt ușor de controlat în mod obiectiv. Din acest motiv, este de preferat să se dateze obiectele folosind mai multe metode, în loc să se bazeze pe un singur test. Datarea cu carbon este fiabilă în cadrul anumitor parametri, dar cu siguranță nu este infailibilă.
Atunci când se testează un obiect folosind datarea cu radiocarbon, trebuie luați în considerare mai mulți factori:
În primul rând, datarea cu carbon funcționează doar în cazul materiei care a fost odată vie și determină doar data aproximativă a morții pentru acea probă. De exemplu, un vârf de suliță din oțel nu poate fi datat cu carbon, așa că arheologii ar putea efectua teste pe mânerul din lemn de care era atașat. Acest lucru oferă informații utile, dar indică doar cât timp a trecut de când acea bucată de lemn a fost tăiată dintr-un copac viu. Datarea cu radiocarbon nu poate face diferența între lemnul care a fost tăiat și folosit imediat pentru suliță și lemnul care a fost tăiat cu ani în urmă înainte de a fi refolosit în acest scop. De asemenea, nu poate stabili dacă un vârf de suliță mult mai vechi a fost atașat la un mâner nou-nouț.
Majoritatea obiectelor arheologice nu pot fi datate direct prin metoda carbonului, așa că datarea lor se bazează pe teste efectuate asupra obiectelor sau materialelor din apropiere. Acest lucru face ca rezultatele să fie supuse ipotezelor cercetătorilor cu privire la acele obiecte. Dacă vârful de suliță este datat folosind oase de animale din apropiere, acuratețea rezultatelor depinde în întregime de legătura presupusă între vârful de suliță și animal. Acesta este probabil cel mai mare punct de eroare potențială, deoarece ipotezele privind datarea pot duce la un raționament circular sau la alegerea rezultatelor care confirmă ipoteza, în loc să se accepte o dată „greșită”.
În al doilea rând, datarea cu radiocarbon devine mai dificilă și mai puțin precisă pe măsură ce proba îmbătrânește. Corpurile ființelor vii au, în general, concentrații ale izotopului carbon-14, cunoscut și sub numele de radiocarbon, identice cu cele din atmosferă. Când un organism moare, acesta încetează să mai absoarbă carbon-14 nou, iar ceea ce se află în interiorul său se descompune treptat în alte elemente. Carbonul-14 reprezintă, în mod normal, aproximativ o trilionime (1/1.000.000.000.000) din atmosfera terestră. Așadar, chiar și probele absolut noi conțin cantități incredibil de mici de radiocarbon.
În cele din urmă, cantitatea rămasă de carbon-14 este atât de mică, încât devine practic nedetectabilă. Variațiile infime din cadrul unei anumite probe devin suficient de semnificative încât să denatureze rezultatele până la absurd. Datarea cu carbon se bazează, prin urmare, pe tehnici de îmbogățire și amplificare pentru a facilita detectarea cantităților mai mici, dar o astfel de amplificare poate, de asemenea, să denatureze rezultatele testului. Erorile normale ale testului sunt amplificate. Ca urmare, datarea cu carbon este plauzibilă doar pentru obiecte cu o vechime mai mică de aproximativ 40.000 de ani.
Celălalt factor major care afectează rezultatele datării cu carbon este estimarea proporției inițiale de carbon-14. Datarea cu carbon se bazează pe pierderea de carbon-14, așa că, chiar dacă cantitatea actuală dintr-o probă poate fi detectată cu precizie, trebuie totuși să știm de cât carbon-14 dispunea organismul la început. Oamenii de știință trebuie să estimeze cât carbon-14 se afla în organism la momentul morții acestuia. Situația este complicată de faptul că concentrațiile de carbon-14 de pe Pământ variază drastic în funcție de diverși factori. Pe măsură ce probele îmbătrânesc, erorile se amplifică, iar estimările pot face ca datarea cu carbon să devină practic inutilă.
De exemplu, variațiile efectului de seră și ale radiației solare modifică cantitatea de carbon-14 la care este expus un organism viu, ceea ce schimbă drastic „punctul de plecare” pe care se bazează un test de datare cu radiocarbon. De asemenea, diferite organisme vii absorb sau resping carbon-14 în ritmuri diferite. Două plante care au murit în același moment, dar care conțineau în mod natural niveluri diferite de radiocarbon, ar putea fi datate la perioade de timp radical diferite. Efectele moderne, precum arderea combustibililor fosili și testele nucleare, au modificat, de asemenea, nivelurile de carbon-14 din atmosferă și, la rândul lor, modifică „punctul de plecare” pentru un test de datare cu radiocarbon. În ansamblu, stabilirea parametrilor testului cu carbon-14 ține mai mult de artă decât de știință.
Contaminarea și repetabilitatea sunt, de asemenea, factori care trebuie luați în considerare în cazul datării cu carbon. O cantitate infimă de contaminare cu carbon va denatura în mare măsură rezultatele testului, astfel încât pregătirea probei este esențială. Chiar și așa, o mare parte din testele de datare cu radiocarbon dau rezultate inconsistente sau chiar incoerente, chiar și în cazul testelor efectuate pe aceeași probă. Explicația oferită pentru aceste valori aberante este, de obicei, „contaminarea”. Rezultatele inconsistente reprezintă un alt motiv pentru care se utilizează mai multe probe, mai multe teste și diverse metode paralele pentru datarea obiectelor.
Datorită tuturor acestor factori, este obișnuit ca rezultatele datării cu carbon ale unei anumite probe, sau chiar ale unui grup de probe, să fie respinse din simplul motiv că nu se aliniază cu rezultatele „așteptate”. Acest lucru nu este neobișnuit în știință, în sine, dar trebuie să se țină cont de relația dintre ipoteze și interpretări. În cel mai bun caz, acest lucru trebuie recunoscut. În cel mai rău caz, poate face ca datarea cu carbon să devină circulară și să se autoconfirme, deși există alte metode de datare care pot reduce acest risc.
Pe scurt, datarea cu carbon este la fel de utilă ca oricare altă tehnică, atâta timp cât este efectuată corect și rezultatele sunt interpretate în mod obiectiv. Nu este, însă, o metodă de datare a obiectelor care să fie în mod inerent lipsită de erori sau care să ofere răspunsuri absolute.
English
Este datarea cu carbon o metodă fiabilă pentru determinarea vârstei obiectelor?
