settings icon
share icon
Întrebare

Care este viziunea creștină despre "A Course in Miracles"?

Răspuns


"A Course in Miracles" ("Un curs despre miracole") este un curriculum de studiu personal scris de o femeie pe nume Helen Schucman (1909-1981), un psiholog cercetător crescut de părinți evrei, dar nereligioși. Din 1958 până în 1976, ea a fost profesor de psihologie medicală la Columbia University din New York. Se susține că Un curs despre miracole a fost "scris" de Schucman între 1965 și 1972 printr-un proces de dictare interioară. Ea a experimentat acest proces ca pe o dictare distinctă și clară din partea unei voci interioare, care, anterior, se identificase în fața ei ca fiind Isus. După moartea lui Schucman, a fost înființată Foundation for A Course in Miracles, care este organizația care deține drepturile de autor pentru Un curs despre miracole.

Învățăturile Cursului - un amestec de misticism, gnosticism și psiho-pălăvrăgeală New Age - contravin credințelor creștine. Învățătura fundamentală din Un curs despre miracole este "principiul ispășirii", care afirmă că separarea de Dumnezeu prin păcat nu a avut loc. Cursul ne mai învață că păcatul este absența iubirii și nimic mai mult. Acesta neagă faptul că păcatul este un act împotriva lui Dumnezeu. Scopul principal al materialului Un curs despre miracole este de a "readuce în conștiința cuiva puterea minții de a alege".

Nu există nicio îndoială că orice "voce" ar fi auzit Schucman, aceasta nu era vocea lui Isus Hristos. Prea mult din Curs contrazice ceea ce Dumnezeu a revelat deja în Scriptură, iar noi știm că Dumnezeu nu Se contrazice pe Sine. Isus Hristos este Dumnezeu întrupat, "Același ieri, azi și în veci" (Evrei 13:8), iar El nu ar contrazice niciodată Adevărul revelat în paginile Scripturii. Biblia ne spune că păcatul a existat într-adevăr și că el este sursa separării noastre de Dumnezeu. Păcatul este descris în Biblie nu ca absența iubirii, așa cum afirmă Cursul, ci ca încălcarea Legii lui Dumnezeu (1 Ioan 3:4) și răzvrătirea împotriva Lui (Deuteronomul 9:7; Iosua 1:18). Este de la sine înțeles că religia falsă condusă de demoni este dornică să-i convingă pe oameni că păcatul nu există, că nu sunt separați de Dumnezeu și că nu au nevoie de un Mântuitor care să-i ferească de iad. Însă Biblia dezvăluie adevărul cu privire la aceste aspecte: "Și pe voi, care odinioară erați străini și vrăjmași prin gândurile și prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfățișați înaintea Lui sfinți, fără prihană și fără vină." (Coloseni 1:21-22)

În plus, ideea de a-i reda omului păcătos, neregenerat, "puterea de a alege" este împotriva a tot ceea ce ne învață Biblia. Singura putere în viața unui creștin este puterea Evangheliei lui Isus Hristos, de care nu ne este rușine (Romani 1:16). Inima și mintea omului neregenerat nu au puterea de a alege altceva decât moartea. "Gândirea firii pământești este moarte, însă gândirea Duhului este viață și pace." (Romani 8:6, NTR) Ieremia ne spune că "inima este mai înșelătoare decât toate lucrurile și este fără vindecare" (NTR).

Pericolul cărții Un curs despre miracole este că folosește vocabular creștin și încearcă să pară creștină. Multe biserici au fost înșelate de cum sună cursul și au folosit materialul în clasele de Școală duminicală și în alte activități sponsorizate de biserică. Acest lucru dăunează bisericii prin răspândirea învățăturilor false și îi expune pe credincioși la minciunile dușmanului care "dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită" (1 Petru 5:8). Creștinii trebuie să fie înțelepți ca șerpii și să se ferească de A Course in Miracles.

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

Care este viziunea creștină despre "A Course in Miracles"?
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries