Întrebare
Cum să te pocăiești - ce spune Biblia?
Răspuns
Pocăința este un subiect important în Noul Testament.
Mesajul lui Ioan Botezătorul a fost: "Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape." (Matei 3:2, vezi și Marcu 1:15 și Luca 3:3, 8)
Când Isus Și-a început lucrarea publică, El a îndemnat și la pocăință. Matei 4:17 consemnează: "De atunci încolo Isus a început să propovăduiască și să zică: «Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape!»" Isus spune despre pocăință: "Tot așa vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește decât pentru nouăzeci și nouă de oameni neprihăniți care n-au nevoie de pocăință." (Luca 15:7)
În Marcu 6:12, ucenicii, de asemenea, "au plecat și au propovăduit pocăința". Această predicare a continuat în Faptele Apostolilor. Petru le-a predicat evreilor: "Pocăiți-vă dar și întoarceți-vă la Dumnezeu, ca să vi se șteargă păcatele, așa încât să vină de la Domnul vremurile de înviorare." (Faptele Apostolilor 3:19) Pavel a predicat neamurilor: "Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință și le poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască." (Faptele Apostolilor 17:30) Iar mai târziu a mărturisit: "Să le vestesc iudeilor și grecilor pocăința față de Dumnezeu și credința în Domnul nostru Isus Hristos." (Fapte 20:21) Și, în mod similar: "Ci le-am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudeea și la neamuri, să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu și să facă fapte vrednice de pocăința lor." (Fapte 26:20)
După cum s-a demonstrat în pasajele de mai sus, pocăința este o parte importantă a unui răspuns inițial la Evanghelie, dar este, de asemenea, o parte importantă a vieții creștinului. Scriindu-i Bisericii din Corint, Pavel spune: "Totuși acum mă bucur, nu pentru că ați fost întristați, ci pentru că întristarea voastră v-a adus la pocăință. Căci ați fost întristați după voia lui Dumnezeu, ca să n-aveți nicio pagubă din partea noastră." (2 Corinteni 7:9) Bisericii din Efes, Isus îi spune: "Adu-ți dar aminte de unde ai căzut, pocăiește-te și întoarce-te la faptele tale dintâi." (Apocalipsa 2:5)
Chiar dacă pocăința este extrem de importantă, nu există niciun pasaj din Scriptură care să explice ce înseamnă pocăința sau cum să o facem. Acest lucru se datorează probabil faptului că pocăința nu este un cuvânt intrinsec teologic. Când oamenii au auzit porunca de a se pocăi, au știut ce înseamnă pentru că era un cuvânt normal, cu un înțeles normal. În esență, pocăința înseamnă "a te răzgândi" cu privire la ceva (Thayer's Greek Lexicon, metanoeo). Desigur, atunci când o persoană își schimbă părerea despre ceva, rezultatul este și o schimbare de comportament. Dacă un șofer se îndreaptă spre sud pe o autostradă și brusc își dă seama că merge în direcția greșită, atunci va coborî la următoarea ieșire și se va îndrepta în direcția opusă. El s-a pocăit - și-a schimbat părerea cu privire la direcția în care ar trebui să conducă. Dacă își dă seama că merge în direcția greșită, dar decide să continue fără să facă nicio schimbare, nu s-a pocăit cu adevărat. El a arătat, prin acțiunile sale, că totul este în regulă cu direcția actuală de mers. În Noul Testament, pocăința este asociată cu o schimbare de părere cu privire la păcat.
A spune "Îmi pare rău” sau chiar a simți că-ți pare rău nu este același lucru cu a te pocăi. O persoană poate simți că îi pare rău din punct de vedere emoțional pentru ceva fără să abordeze problema de fond. "Într-adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăință care duce la mântuire și de care cineva nu se căiește niciodată, pe când întristarea lumii aduce moartea." (2 Corinteni 7:10) Iuda a simțit o mare remușcare pentru ceea ce I-a făcut lui Isus, dar nu s-a pocăit. În schimb, s-a sinucis (Matei 27:3-5). Petru a simțit, de asemenea, o mare remușcare pentru negarea lui Hristos (Matei 26:75), dar în cazul său acest lucru a dus la o pocăință autentică și la o schimbare de direcție, deoarece mai târziu L-a proclamat cu îndrăzneală pe Hristos în fața persecuției (a se vedea Faptele Apostolilor 4).
Atunci când o persoană face ceva ce a ales să facă și care poate chiar îi place foarte mult, dar apoi, pe baza expunerii sale la Cuvântul lui Dumnezeu, se pocăiește, înseamnă că și-a schimbat părerea despre acel lucru. Persoana care se pocăiește ajunge să creadă că ceea ce i-a plăcut cândva este greșit și că ar trebui să înceteze să mai facă acel lucru. În felul de înțelegere al Evangheliei, pocăința este reversul credinței. Este posibil ca cineva să devină convins că ceea ce a făcut este greșit și apoi să încerce să se "îndrepte" - și poate chiar să reușească. Dar dacă o astfel de persoană nu își pune credința în Hristos și în neprihănirea pe care El o oferă, atunci ea se încrede pur și simplu în propria sa reformă morală. Pocăința biblică este recunoașterea faptului că suntem neputincioși să ne salvăm singuri - este întoarcerea de la păcat și la Cel care a plătit pentru el și care îl poate ierta.
Așadar, cum se pocăiește o persoană? La fel ca credința, pocăința este un răspuns la lucrarea lui Dumnezeu, care convinge o persoană că este în eroare. În Faptele Apostolilor 11:18, credincioșii evrei "L-au slăvit pe Dumnezeu și au zis:« Dumnezeu le-a dat deci și neamurilor pocăință, ca să aibă viața.»" 2 Timotei 2:25 subliniază același lucru: "Să-i îndrepte cu blândețe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăința, ca să ajungă la cunoștința adevărului". Aceste versete indică o tensiune între lucrarea lui Dumnezeu și responsabilitatea umană. Îi instruim cu blândețe pe păcătoși, în speranța că această intervenție va fi mijlocul pe care Dumnezeu îl folosește pentru a-i aduce la pocăință. Adevărul Cuvântului lui Dumnezeu, prezentat cu iubire și acuratețe, este cel pe care Dumnezeu îl folosește pentru a aduce pocăința.
Dacă o persoană are o aventură extraconjugală, ea poate "ști" sau "crede" că lucrul acesta este greșit din punct de vedere moral. Cu toate acestea, pocăința care duce la o schimbare autentică de opinie l-ar determina pe cel care comite adulterul să întrerupă relația. Dacă o persoană dorește cu adevărat să se pocăiască, ea trebuie nu doar să fie de acord mintal că un lucru este greșit, ci să se întrebe: "Dacă eu chiar cred că acest lucru este greșit, ce voi face diferit?" Iar răspunsul va fi să fac acel lucru diferit. Așa cum a spus Ioan Botezătorul: "Faceți dar roade vrednice de pocăința voastră" (Luca 3:8). El a urmat porunca cu câteva exemple specifice în Luca 3:10-14:
"«Atunci ce trebuie să facem?»" Drept răspuns, el le zicea: "«Cine are două haine să împartă cu cine nu are niciuna; și cine are de mâncare să facă la fel.» Au venit și niște vameși să fie botezați și i-au zis: «Învățătorule, noi ce trebuie să facem?» El le-a răspuns: «Să nu cereți nimic mai mult peste ce v-a fost poruncit să luați.» Niște ostași îl întrebau și ei și ziceau: «Dar noi ce trebuie să facem?» El le-a răspuns: «Să nu stoarceți nimic de la nimeni prin amenințări, nici să nu învinuiți pe nimeni pe nedrept, ci să vă mulțumiți cu lefurile voastre.»"
Dorința unui necredincios de a ști cum să se pocăiască și să se încreadă în Hristos este o dovadă că Dumnezeu lucrează. Dacă un credincios dorește să se pocăiască de păcatul care s-a strecurat în viața sa, este pentru că Duhul Sfânt lucrează în viața credinciosului respectiv. Cu toate acestea, este posibil ca o persoană să ajungă la punctul de a recunoaște că o anumită atitudine sau un anumit comportament este greșit, dar apoi să refuze să se supună adevărului lui Dumnezeu cu privire la o schimbare. Aceasta nu este pocăință. Pocăința înseamnă să fii de acord cu evaluarea păcatului de către Dumnezeu și apoi să fii dispus să urmezi călăuzirea lui Dumnezeu într-o nouă direcție.
O persoană va fi într-o poziție mai bună pentru a se pocăi dacă se hrănește ]n mod continuu cu adevărul lui Dumnezeu prin citirea și studierea Bibliei, prin ascultarea predicilor și a învățăturilor biblice, prin umplerea minții cu adevăr, astfel încât mintea să înceapă să gândească gândurile lui Dumnezeu, și prin asocierea cu creștini care gândesc la fel și care vor încuraja darea de socoteală. În unele cazuri, un creștin poate ști că ceva este greșit și că ar trebui să se schimbe, dar să nu vrea cu adevărat să o facă. În acest caz, nu este nimic greșit în a se ruga: "Tată, știu că ar trebui să mă schimb, dar nu vreau - Te rog, fă-mă să vreau."
English
Cum să te pocăiești - ce spune Biblia?
