Întrebare
Ce este rău în a fi un creștin solitar?
Răspuns
"Nu-mi place biserica." "Mă pot închina lui Dumnezeu de unul singur. De ce am nevoie de alți oameni?" Auzim astfel de afirmații, rostite cu convingere, și ne întrebăm dacă au vreo validitate. Trebuie să fim implicați cu alți creștini într-o biserică locală pentru a-L sluji eficient pe Dumnezeu? La urma urmei, mântuirea este o decizie individuală. De ce după aceea trebuie să avem legături cu alți oameni? Ce este în neregulă cu drumul solitar?
Este adevărat că o relație cu Dumnezeu este o decizie extrem de personală. Nimeni nu ne poate da capacitatea de a crede în afară de Dumnezeu (Efeseni 2:8-9; Ioan 6:44). Activitatea bisericii nu face nimic pentru a-L impresiona pe Dumnezeu sau pentru a câștiga favoarea Sa. El ne iubește și ne favorizează pe baza credinței noastre în sângele vărsat al Fiului Său pentru păcatul nostru (Efeseni 1:7; Coloseni 1:13-14). Ascultarea și predarea față de Duhul Sfânt sunt decizii individuale care nu pot fi luate pentru noi de către alții. Dumnezeu ne va trage la răspundere pe fiecare dintre noi pentru administrarea a tot ceea ce ne-a dat (2 Corinteni 5:10; Matei 16:27; Apocalipsa 22:12).
Totuși, atunci când intrăm în familia lui Dumnezeu prin "nașterea din nou" (Ioan 3:3), devenim "făpturi noi" (2 Corinteni 5:17). Când experimentăm nașterea din nou, suntem precum șerpii care își leapădă pielea veche. Duhul nostru se umflă cu prezența lui Dumnezeu, iar acel Duh nou alungă vechile căi. Dorințele noastre se schimbă. Perspectiva noastră se schimbă. Acolo unde înainte trăiam doar pentru a ne satisface pe noi înșine, acum avem dorința de a-L mulțumi pe Isus și de a-L glorifica (1 Corinteni 10:31). Dacă nu apare nicio schimbare după o presupusă convertire, este probabil că nu a avut loc nicio regenerare. C.S. Lewis a spus: "Dacă convertirea nu aduce nicio îmbunătățire în acțiunile exterioare ale unui om, atunci cred că «convertirea» lui a fost în mare parte imaginară." O parte a schimbării este dorința de a fi cu alții care, de asemenea, Îl iubesc și Îl slujesc pe Isus. A fi un "creștin solitar" nu este o normă.
Există mai multe motive pentru care fiecare credincios născut din nou trebuie să fie implicat cu alți creștini. În primul rând, Noul Testament este plin de îndemnuri de a ne "iubi unii pe alții" - "unii pe alții" se referă la colegii creștini (Ioan 13:34-35; 1 Petru 1:22; 1 Ioan 4:11). Dragostea nu este doar un substantiv; este un verb de acțiune (a se vedea 1 Corinteni 13:1-8). Trebuie să căutăm în mod activ modalități prin care să ne demonstrăm dragostea altruistă unii față de alții. "Creștinii solitari" care evită asocierea cu alți credincioși nu pot face asta.
În al doilea rând, majoritatea cărților din Noul Testament sunt scrisori adresate bisericilor, nu creștinilor singuri. Deși Dumnezeu ne iubește ca indivizi, în Scriptură suntem numiți colectiv "Biserica" (Efeseni 5:25, 32). Epistolele, adresate grupurilor de creștini, includ instrucțiuni detaliate cu privire la modul în care membrii trebuie să se comporte în cadrul grupului. Epistolele urmau să fie citite colectiv și sunt cel mai bine înțelese în contextul unei biserici care lucrează împreună. Ca unitate, creștinii sunt "Mireasa lui Hristos" (2 Corinteni 11:2; Apocalipsa 19:7). Cea mai mare parte a Noului Testament reprezintă instrucțiuni cu privire la modul în care "Mireasa" se poate pregăti pentru Mirele ei, Hristos.
Suntem numiți și "Trupul lui Hristos". Acest trup are multe părți, la fel ca un corp fizic (1 Corinteni 12:27). O parte a corpului nu poate exista de una singură. Inima nu poate merge singură; bărbia nu poate supraviețui de una singură. Orice parte are nevoie de participarea tuturor celorlalte părți pentru a funcționa cu succes. Același lucru este valabil și pentru membrii Trupului lui Hristos. Isus îi echipează pe fiecare cu anumite daruri pe care vrea să le folosim în beneficiul întregului (vezi 1 Corinteni 12:12-30). Romani 12:4-5 spune: "Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare, și mădularele n-au toate aceeași slujbă, tot așa și noi, care suntem mulți, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte, suntem mădulare unii altora." În acest pasaj nu există loc pentru creștinii solitari.
Un al treilea motiv pentru care creștinismul solitar nu este o idee bună este că avem nevoie de încurajarea și responsabilitatea oferite de frații și surorile noastre în Hristos (Evrei 10:24-25). Adesea, cei care evită implicarea într-o biserică locală trăiesc cu puncte oarbe majore și fortărețe spirituale de care sunt doar ușor conștienți. Deoarece nu se fac responsabili în fața altor credincioși, creștinii solitari nu au pe nimeni care să le întărească slăbiciunile. Defecte precum mândria, lăcomia, invidia, mânia și un duh de judecată cresc adesea necontrolate în inima celui care respinge supravegherea spirituală din partea celor care l-ar putea ghida cu blândețe înapoi la ascultare (Galateni 6:1).
Creștinul solitar este un singuratic care, de asemenea, ratează predicarea, momentele de închinare în grup și oportunitățile de a sluji. Proverbele 27:17 spune: "După cum fierul ascute fierul, tot așa și omul ațâță mânia altui om." Devenim mai ascuțiți ca instrumente utile pentru Dumnezeu atunci când învățăm unii de la alții, ne rugăm unii pentru alții și ne investim în viața altora. Bisericile locale oferă multe oportunități în care să ne folosim darurile pentru a-i sluji pe alții și pentru a-L glorifica pe Dumnezeu. Evitarea unor astfel de conexiuni slăbește creștinul solitar, precum și organismul local.
În cele din urmă, avem un dușman puternic care "dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită" (1 Petru 5:8). Metafora leului funcționează în Scriptură deoarece poporul lui Dumnezeu este adesea numit oaie (Psalmul 95:7; 100:3; 1 Petru 2:25; Marcu 6:34). După cum știe orice păstor bun, oile sunt mai în siguranță atunci când rămân cu turma, sub paza unui păstor bun. 1 Petru 5:2 îi îndeamnă pe pastori cu acest lucru: "Păstoriți turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră." Un pastor este numit păstorul turmei. Este responsabilitatea lui în fața lui Dumnezeu să hrănească, să protejeze și să încurajeze oile pe care Dumnezeu i le-a încredințat. O oaie singură, separată de turmă, este vulnerabilă în fața dușmanului. Lupii și leii nu atacă de obicei o turmă sănătoasă. Ei o așteaptă pe cea care rămâne în urmă, izolată de păstor și de siguranța turmei.
Creștinii trebuie să se implice cu alți credincioși pentru a rămâne sănătoși și productivi. Satan nu poate fura un suflet care Îi aparține lui Dumnezeu (Ioan 10:29), dar ne poate face viața inutilă pentru Împărăție, convingându-ne că nu avem nevoie de părtășie, încurajare spirituală sau provocare din partea altcuiva. Îi place să stârnească probleme, amărăciune, dezamăgire, mândrie și un spirit critic, pentru a ține oile singuratice departe de turmă (Efeseni 4:30-31; 1 Petru 2:1; Coloseni 3:5-10). Apoi le atacă cu descurajare, ispită și înșelăciune, pentru a elimina orice comoară cerească pe care singuraticul ar fi putut să și-o păstreze pentru sine (Matei 6:20; 10:41; Luca 12:33; Apocalipsa 22:12). Ne vom petrece toată eternitatea închinându-ne alături de alți sfinți ai lui Dumnezeu răscumpărați. Am putea la fel de bine să învățăm să ne bucurăm de asta acum.
English
Ce este rău în a fi un creștin solitar?
