E credința în Dumnezeu o cârjă?


Întrebare: E credința în Dumnezeu o cârjă?

Răspuns:
Jesse Ventura, un fost guvernator al statului Minnesota, a spus odată: „Religia organizată e un simulacru și o cârjă pentru oamenii slabi de minte, care au nevoie de tărie prin număr." Cu el e de acord pornograful Larry Flynt, care a comentat: „Nu pot spune nimic bun cu privire la ea [religie]. Oamenii o folosesc ca o cârjă." Ted Turner a afirmat odată direct: „Creștinismul e o religie pentru falimentați!" Ventura, Flynt, Turner și alții care cred ca ei îi consideră pe creștini oameni slabi emoțional, care au nevoie de un suport imaginar ca să facă față vieții. Ei insinuează că ei înșiși sunt tari și nu au nevoie de un presupus Dumnezeu să îi ajute în viață.

Astfel de afirmații ridică o serie de întrebări: De unde a pornit un astfel de lucru? E vreun adevăr în el? Și cum răspunde Biblia la astfel de afirmații?

Este credința în Dumnezeu o cârjă? – Impactul lui Freud
Sigmund Freud (1856-1939) a fost un neurolog austriac care a fondat practica psihanalizei, un sistem care adoptă teoria că motivele din subconștient dictează mare parte din comportamentul uman. Prin susținerea ateismului, Freud a admis că adevărul religiei nu poate fi dezmințit și că credința creștină a oferit alinare unui număr nemăsurat de oameni, de-a lungul istoriei. Totuși, Freud a crezut că conceptul de Dumnezeu e iluzoriu. În una dintre lucrările sale pe tema religiei, The Future of an Illusion (Viitorul unei iluzii, n.tr.), a scris: „Ei [credincioșii] dau numele de «Dumnezeu» unui concept abstract vag pe care și l-au creat pentru ei înșiși."

În ceea ce privește motivul creării unei astfel de iluzii, Freud credea două lucruri de bază: (1) oamenii credinței își creează un dumnezeu pentru că au dorințe și speranțe puternice în ei care acționează ca o alinare în fața greutății vieții; (2) Ideea de Dumnezeu vine din nevoia unei figuri paternale idilice care eclipsează fie un tată nonexistent, fie unul imperfect din viața unui om cu gândire religioasă. Vorbind despre presupusul factor împlinitor de dorințe din cadrul religiei, Freud a scris: „Ele [credințele religioase] sunt iluzii, împliniri ale celor mai vechi, mai puternice și mai urgente dorințe ale omenirii. Numim credința o iluzie atunci când o împlinire a dorinței e factorul predominant care o motivează, și prin aceasta nu luăm în seamă relația ei cu realitatea, așa cum iluzia în sine nu se bazează pe verificare."

Pentru Freud, Dumnezeu era nimic mai mult decât o proiecție psihologică care slujește ca scut pentru un individ, care îl ferește de o realitate pe care nu vrea să o întâmpine și căreia nu-i poate face față de unul singur. După Freud au venit alți oameni de știință și filosofi care au afirmat același lucru și au spus că religia e doar o iluzie/amăgire a minții. Robert Pirsig, un scriitor american și filosof care e un exemplu tipic de urmaș al lui Freud, a spus: „Când un om suferă o amăgire, se numește nebunie. Când mulți oameni suferă de o amăgire se numește religie."

Ce putem spune despre acuzele de mai sus? Există un adevăr în afirmațiile făcute de Freud și de alții?

Afirmațiile privitoare la „Mulțimea Cârjei" luate la examinat
Când examinăm în mod onest aceste afirmații, primul lucru pe care îl identificăm este ce spun cei care fac aceste afirmații despre ei înșiși. Cei care iau în derâdere credința creștină spun că creștinii sunt înclinați spre factori psihologici și de împlinire a dorințelor spre care ei, scepticii, nu sunt înclinați. Dar cum știu ei acest lucru? De exemplu, Freud a considerat nevoia după un Tată Dumnezeu ca rezultând din dorința oamenilor cu nevoi emoționale de a avea o figură paternală, dar oare nu e posibil ca Freud însuși să fi avut nevoia emoțională de a nu exista nicio figură paternală? Și poate că pentru Freud un rezultat al împlinirii dorințelor s-a manifestat în a nu dori ca în viața următoare să existe un Dumnezeu Sfânt și o judecată, în a dori ca iadul să nu fie real. Că un astfel de gând e plauzibili o demonstrează chiar scrierea lui Freud, care a spus odată: „Partea rea în toate acestea, în special pentru mine, e că aspectul științific al tuturor lucrurilor pare să ceară existența lui Dumnezeu."

Pare rezonabil să concluzionăm, așa cum Freud și urmașii lui au argumentat din poziția lor, că singura modalitate prin care un om poate înfrânge „exigența" dovezii negru-pe-alb cu privire la un lucru este prin crearea unei speranțe iluzorii care e mai puternică decât dovezile existenței lui Dumnezeu, și totuși, ei nu consideră acest lucru o posibilitate pentru ei. Unii atei, totuși, au admis în mod onest și deschis această posibilitate. De exemplu, profesorul/filosoful ateu Thomas Nagel a spus odată: „Vreau ca ateismul să fie adevărat și sunt neliniștit de faptul că unii dintre cei mai inteligenți și mai bine informați oameni pe care îi cunosc sunt credincioși religioși. Nu e vorba numai despre faptul că nu cred în Dumnezeu și sper în mod natural că am dreptate în ceea ce cred., ci despre faptul că sper că nu există Dumnezeu! Nu vreau să existe un Dumnezeu; nu vreau ca Universul să fie în acest fel."

Un alt lucru de ținut în seamă este că nu toate aspectele creștinismului sunt liniștitoare. De exemplu, doctrina cu privire la iad, recunoașterea oamenilor ca păcătoși care nu-L pot mulțumi pe Dumnezeu prin ei înșiși și alte învățături similare nu sunt încântătoare. Cum explică Freud crearea acestor doctrine?

Încă un gând care reiese din întrebarea de mai sus este de ce, dacă omenirea a inventat conceptul de Dumnezeu doar ca să o facă să se simtă mai bine, ar fabrica oamenii un Dumnezeu care e sfânt? Un astfel de Dumnezeu ar părea să fie în contradicție cu dorințele și practicile naturale ale oamenilor. De fapt, un astfel de Dumnezeu ar fi ultimul fel de dumnezeu pe care ar vrea să-l inventeze. În schimb te-ai aștepta ca oamenii să creeze un dumnezeu care e de acord cu lucrurile pe care vor să le facă în mod natural, în loc să se opună practicilor pe care ei înșiși (din motive încă necunoscute) le numesc „păcătoase".

O ultimă întrebare este ce fel de explicație pot da afirmațiile privitoare la „cârjă" referitor la oamenii care erau ostili religiei și nu voiau să creadă? Astfel de oameni se părea că nu își doreau ca creștinismul să fie adevărat, și totuși, după o examinare onestă a dovezilor și o recunoaștere a „realismului" lui, au devenit credincioși. Învățatul englez C.S. Lewis e o astfel de persoană. Lewis e bine-cunoscut pentru afirmația lui că nu era în toată Anglia un convertit mai ezitant decât el, că a fost tras literalmente cu forța în credință, o afirmație pe care nu te-ai prea aștepta să o auzi de la o persoană prinsă într-o fantezie împlinitoare de dorințe.

Aceste chestiuni și întrebări par să fie în contradicție cu afirmațiile referitoare la mulțimea „cârjei" și sunt ignorate după cum le e convenabil. Însă ce are Biblia de spus cu privire la afirmațiile lor? Cum răspunde la acuzațiile pe care le aduc?

Este credința în Dumnezeu o cârjă? – Cum răspunde Biblia?
Sunt trei răspunsuri fundamentale pe care le dă Biblia vizavi de afirmația că oamenii au inventat ideea de Dumnezeu ca o cârjă pentru ei. Mai întâi, Biblia spune că Dumnezeu i-a creat pe oameni pentru Sine Însuși și a întocmit omenirea să dorească în mod natural o relație cu El. Despre acest fapt Augustin a scris: „Ne-ai creat pentru Tine, Doamne, și inima noastră nu-și găsește liniștea până nu se odihnește în Tine." Biblia spune că omenirea e făcută după chipul lui Dumnezeu (Genesa 1.26). Acest lucru fiind adevărat, nu e rezonabil să credem că simțim o dorință după Dumnezeu pentru că am fost creați cu această dorință? Nu ar trebui să existe o amprentă divină și posibilitatea unei relații între creatură și Creator?

În al doilea rând, Biblia spune că oamenii de fapt acționează în mod opus de cel pe care Freud și urmașii lui îl afirmă. Biblia spune că omenirea se află în rebeliune împotriva lui Dumnezeu și în mod natural Îl dă la o parte, în loc să-L dorească și că această respingere e motivul pentru care mânia lui Dumnezeu vine asupra lor. Realitatea este că oamenii în mod natural fac tot ceea ce pot să înăbușe adevărul despre Dumnezeu, lucru despre care Pavel a scris: „Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu și împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăbușă adevărul în nelegiuirea lor. Fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Așa că nu se pot dezvinovăți, fiindcă, măcar că L-au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit, ci s-au dedat la gândiri deșarte și inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înțelepți și au înnebunit." (Romani 1.18-22) Faptul că Dumnezeu e evident în mod clar în creație pentru toți oamenii, așa cum afirmă cuvintele lui Pavel, e rezumat frumos de C.S. Lewis, care a scris: „O putem ignora, însă nu putem scăpa nicăieri de prezența lui Dumnezeu. Lumea e umplută de El."

Freud însuși a admis că religia este „dușmanul", și exact așa descrie Dumnezeu omenirea înainte să fie iluminată spiritual – ca fiind vrăjmașă lui Dumnezeu. Şi Pavel a recunoscut acest lucru: „Căci, dacă atunci când eram vrăjmași, am fost împăcați cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcați cu El, vom fi mântuiți prin viața Lui." (Romani 5.10, evidențierea adăugată)

În al treilea rând, Biblia însăși afirmă că viața e dificilă, greutățile sunt un lucru obișnuit și toți experimentează o frică de moarte. Aceste adevăruri pot fi ușor observate în lumea din jurul nostru. Biblia spune, de asemenea, că Dumnezeu e prezent să ne ajute să trecem prin vremurile dificile și ne asigură că Domnul Isus a biruit frica morții. Isus Însuși a spus: „În lume veți avea necazuri", lucru care atestă că există dificultăți în viață, însă El a spus și: „Îndrăzniți" și a spus că cei care Îl urmează trebuie să privească la El pentru victoria finală (Ioan 16.33).

Biblia spune că lui Dumnezeu Îi pasă și îi ajută pe ai Lui și că El le poruncește celor care Îl urmează să se ajute unii pe alții și să își poarte sarcinile unii altora (cf. Galateni 6.2). Vorbind despre preocuparea lui Dumnezeu pentru oameni, Petru a scris. „Smeriți-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalțe. Și aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși îngrijește de voi." (1 Petru 5.6-7, evidențierea adăugată) Afirmația bine-cunoscută a lui Isus vorbește și ea despre acest fapt: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară." (Matei 11.28-30)

Pe lângă ajutorul de zi cu zi, și frica morții a fost biruită de Cristos. Prin învierea Lui, Isus a dovedit că moartea nu are nicio putere asupra Lui și Cuvântul lui Dumnezeu spune că învierea lui Cristos a fost dovada pentru învierea și viața veșnică a tuturor celor care Își pun încrederea în El (cf. 1 Corinteni 15.20) Eliberarea de frica morții e un adevăr proclamat de scriitorul cărții Evrei, care a spus: „Astfel dar, deoarece copiii sunt părtași sângelui și cărnii, tot așa și El Însuși a fost deopotrivă părtaș la ele, pentru ca, prin moarte, să-l nimicească pe cel ce are puterea morții, adică pe Diavolul, și să-i izbăvească pe toți aceia care, prin frica morții, erau supuși robiei toată viața lor." (Evrei 2.14-15, evidențierea adăugată)

Așadar, într-adevăr Biblia vorbește despre grija lui Dumnezeu, despre preocuparea și ajutorul Lui pentru creația Lui. Astfel de adevăruri aduc într-adevăr alinare, însă e o alinare care e înrădăcinată în realitate, nu în simpla vrere de a-ți fi împlinite dorințele.

E credința în Dumnezeu o cârjă? – Concluzie
Jesse Ventura a greșit când a spus că religia nu e nimic mai mult decât o cârjă. O astfel de afirmație vorbește despre natura mândră a omului și e un exemplu reprezentativ al oamenilor mustrați de Isus în cartea Apocalipsa: „Zici: «Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic», și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol." (Apocalipsa 3.17)

Aceste afirmații privitoare la împlinirea dorințelor ale lui Freud, Ventura și alții acționează doar ca acuzație împotriva lor și arată dorința lor de a-L respinge pe Dumnezeu și cerințele Lui pentru viața lor, exact ceea ce spune Biblia că face omenirea. Însă acelorași oameni Dumnezeu le cere să-și recunoască adevăratele dorințe și Se oferă pe Sine în locul speranței false a umanismului de care se agață.

Afirmațiile Bibliei privitoare la faptul și dovada învierii lui Cristos aduc alinare și o speranță reală – o speranță care nu dezamăgește – și ne învață să umblăm încrezându-ne în Dumnezeu și recunoscând starea noastră de „slăbiciune" înaintea Lui. Odată ce facem acest lucru, devenim tari, cum a spus Pavel: „Căci când sunt slab, atunci sunt tare." (2 Corinteni 12.10)

English


Înapoi la pagina de început în limba Română
E credința în Dumnezeu o cârjă?