Întrebare
Poate o persoană să creadă într-un anumit sens, dar să nu fie mântuită?
Răspuns
Există diferite niveluri de credință și diferite obiecte ale credinței, și nu tot ceea ce se numește "credință" este de fapt credință mântuitoare. Iacov 2:19 spune: "Tu crezi că Dumnezeu este unul, și bine faci, dar și dracii cred… și se înfioară." Așadar, dacă o persoană crede pur și simplu că există un Dumnezeu în ceruri - și aceasta este măsura credinței sale - atunci are exact aceeași credință ca demonii din iad. Aceasta nu este credință mântuitoare, chiar dacă implică o măsură de credință. Prin urmare, da, o persoană poate "crede" într-un anumit sens, dar nu poate fi mântuită.
Se spune că Simon, vrăjitorul din Samaria, "a crezut și a fost botezat" la predicarea lui Filip (Faptele Apostolilor 8:13). Dar mai târziu, când Simon le oferă apostolilor bani pentru a avea abilitatea lor de a transmite Duhul Sfânt (versetele 18-19), el este mustrat sever de Petru: "Banii tăi să piară împreună cu tine... Tu n-ai nici parte, nici sorț în toată treaba aceasta, căci inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu." (versetele 20-21) A fost Simon mântuit, pe baza "credinței" sale? Înainte de a răspunde la această întrebare, trebuie să recunoaștem dificultatea de a construi o doctrină pe baza unui pasaj narativ din cartea Faptele Apostolilor. Astfel de pasaje nu au fost niciodată menite să fie extrapolate în învățături fundamentale și nu ni se oferă neapărat toate faptele de care avem nevoie pentru a face o determinare doctrinară. În ceea ce privește Faptele Apostolilor 8, unii ar spune că Simon și-a pierdut mântuirea (o părere care contrazice alte pasaje, cum ar fi Ioan 10:28-30). Alții ar spune că credința inițială a lui Simon nu a fost autentică - el nu a fost niciodată mântuit de la bun început. Iar alții ar putea spune că Simon a fost mântuit cu adevărat, dar, având o înțelegere deficitară a Duhului Sfânt, a făcut o sugestie oribilă. După ce Simon a fost mustrat, el pare să aibă o oarecare măsură de pocăință (versetul 24). Nu ni se spune cum se încheie povestea. Concluzia noastră este că Simon nu și-a pierdut mântuirea; fie a făcut o mărturisire de credință falsă, fie a oferit o sugestie oribilă din ignoranță și lăcomie.
Este foarte posibil ca o persoană să aibă un răspuns inițial pozitiv la Evanghelie fără să fie mântuită. Poate să simtă că inima îi este mișcată de istorisirile despre Isus. S-ar putea chiar să se identifice cu Hristos prin botez și apartenență la Biserică și să se implice în slujire - în tot acest timp, fără a fi născut din nou. Vedem astfel de cazuri în Scriptură (Matei 7:21-23; 13:24-30) și în viața de zi cu zi.
Putem ilustra deconectarea dintre unele tipuri de "credință" și credința salvatoare astfel: mulți americani sunt supraponderali și, în același timp, există mii de produse disponibile pentru pierderea în greutate. Oamenii văd o reclamă despre cel mai nou echipament de exerciții pentru acasă și spun: "Exact de asta am nevoie!" și cumpără echipamentul. Își primesc achiziția și o folosesc cu nerăbdare - pentru câteva săptămâni. Șase luni mai târziu, echipamentul se află înapoi în cutie, împachetat undeva. Ce s-a întâmplat? Au crezut într-un produs, dar nu era genul de credință care să ducă la scăderea greutății corporale. Nimic nu s-a schimbat cu adevărat în viața lor. Au avut un răspuns pozitiv inițial, dar în loc să aibă o "credință" autentică, pentru a spune așa, nu au făcut decât să își satisfacă o pasiune trecătoare. Oamenii fac acest lucru și cu Hristos (vezi Matei 13:5-7).
În Matei 7:21-23, Isus spune: "Nu orișicine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?» Atunci le voi spune curat: «Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege!»" Observă aici că oamenii pe care Isus îi condamnă erau implicați activ în slujire, dar nu erau credincioși autentici. Ei aveau un fel de credință - recunoșteau cine este Isus - dar nu aveau nicio relație cu El. Isus nu spune că la un moment dat i-a cunoscut, dar că mai târziu i-a respins. El spune: "Nu v-am cunoscut niciodată." De la bun început, ei nu au fost niciodată salvați.
Un alt pasaj care arată că oamenii "cred" fără să fie mântuiți este prima pildă a lui Isus. Pilda semănătorului din Matei 13 evidențiază diferitele răspunsuri pe care oamenii le au față de Evanghelie ("sămânța"). În versetele 5-7 vedem că "O altă parte [sămânță] a căzut pe locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult: a răsărit îndată, pentru că n-a găsit un pământ adânc. Dar când a răsărit soarele, s-a pălit și, pentru că nu avea rădăcini, s-a uscat. O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut și au înecat-o." Aici, două dintre "soluri" au avut un răspuns inițial pozitiv - sămânța a răsărit, dar nu s-a maturizat niciodată. Imaginea de aici nu este că acești oameni au fost mântuiți și apoi au pierdut mântuirea, ci că răspunsul lor inițial, oricât de cu bucurie ar fi fost, nu a fost autentic.
Cartea Evrei și avertismentele cuprinse în ea pot fi înțelese și în acest fel. Destinatarii epistolei erau evrei care ieșiseră din sinagogă și se alăturaseră comunității creștine. Ei "credeau" o mulțime de lucruri despre Isus, dar cel puțin unii dintre ei nu erau mântuiți. Recunoașterea la nivelul minții a lui Isus nu i-a dus la un angajament față de El. Când a început persecuția împotriva Bisericii, "cei care nu erau de acord" au fost tentați să renunțe la Hristos și să se întoarcă la vechiul sistem iudaic de jertfe. Scriitorul cărții Evrei îi compară cu generația care a ieșit din Egipt, dar a refuzat să intre în Țara Promisă. Deși au pornit în călătorie cu Moise (un răspuns inițial pozitiv), au refuzat să intre din cauza necredinței (Evrei 3:19). Capitolele 6 și 10 din Evrei emit avertismente împotriva așa-zisei credințe fără mântuire.
În Ioan 6, după ce Isus îi hrănește pe cei 5.000, mulți oameni se îndepărtează de Isus și nu-L mai urmează (Ioan 6:66). Isus îi întreabă apoi pe cei doisprezece dacă Îl vor părăsi și ei. Petru răspunde că ei nu L-ar putea părăsi niciodată pe Domnul lor (versetul 68). Apoi Isus spune: „Nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Și totuși unul din voi este un drac." (versetul 70) "Dracul" de aici este Iuda Iscarioteanul, care îl va trăda mai târziu pe Isus. Ceea ce este interesant este că îi vedem pe Petru și pe Iuda unul lângă altul. Ambii și-au exprimat credința în Hristos. Amândoi "credeau" în sensul că Îl cunoșteau personal pe Isus, au văzut minunile și și-au dedicat ani de zile din viața lor Lui. Dar nivelul "credinței" lor a fost diferit. Petru avea să se lepede mai târziu de Hristos, dar după ce s-a lepădat, Petru s-a pocăit și a devenit un stâlp al Bisericii (Galateni 2:9). Iuda, pe de altă parte, L-a trădat pe Isus și nu s-a pocăit niciodată, deși și-a dat seama că a făcut o greșeală și i-a părut rău (Matei 27:5). Iuda nu este niciodată prezentat ca fiind un ucenic care și-a pierdut mântuirea; mai degrabă, el este unul care nu a crezut niciodată cu adevărat pentru mântuire (vezi Ioan 6:64).
Petru L-a negat pe Hristos, dar numai pentru o scurtă perioadă de timp în viața sa de credință. Iuda L-a afirmat pe Hristos, dar numai pentru o scurtă perioadă de timp în viața sa de necredință. Nici negarea lui Petru, nici mărturisirea lui Iuda nu au fost un indiciu al stării subiacente a inimii lor - o stare care a fost în cele din urmă evidențiată (a se vedea Matei 7:16). Vedem uneori mărturisiri de credință similare în biserică. Unii oameni par să fie înflăcărați pentru Dumnezeu pentru o scurtă perioadă de timp, pentru ca mai târziu să renege ceea ce au crezut și să se abandoneze unei încălcări flagrante a principiilor biblice. Ei nu și-au pierdut mântuirea; nu au avut-o niciodată - pur și simplu treceau printr-o "fază de creștinism", care în cele din urmă a trecut. A se vedea 1 Ioan 2:19.
Dumnezeu ne cunoaște inima. Noi însă nu putem vedea inima altor oameni și, adesea, putem fi înșelați și cu privire la propria noastră inimă. Acesta este motivul pentru care Pavel scrie: "Pe voi înșivă încercați-vă dacă sunteți în credință! Pe voi înșivă cercați-vă! Nu recunoașteți voi că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă sunteți lepădați." (2 Corinteni 13:5) Dacă vrem să avem încredere în situația noastră spirituală, trebuie să facem mai mult decât să ne uităm la niște cuvinte pe care le-am rostit în trecut când "L-am primit pe Hristos"; trebuie să ne examinăm și starea actuală, pentru a vedea dacă există dovezi ale lucrării lui Dumnezeu în viața noastră de astăzi - schimbându-ne din interior, convingându-ne de păcat și atrăgându-ne la pocăință.
Disciplinarea din partea Bisericii (vezi Matei 18:15-18) constrânge problema. Dacă un credincios declarat trăiește în păcat deschis și nimeni nu îl confruntă vreodată, atunci el poate rămâne pe baricade. Dacă este confruntat de unul, apoi de doi sau trei credincioși și apoi de întreaga biserică, el trebuie să decidă. Fie va recunoaște că păcătuiește și se va pocăi, dând astfel dovadă de mântuire, fie va decide că oricum nu a vrut niciodată să facă parte din această viață în Hristos și va părăsi situația. Într-un fel sau altul, lucrurile sunt clarificate.
Epistola 1 Ioan este importantă pentru că oferă multe semne ale credinței mântuitoare, astfel încât să putem ști că credința noastră este autentică (vezi 1 Ioan 5:13). De asemenea, credincioșii au darul Duhului Sfânt, iar "însuși Duhul adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu" (Romani 8:16).
English
Poate o persoană să creadă într-un anumit sens, dar să nu fie mântuită?
