Întrebare
Ce este creaționismul istoric?
Răspuns
Perspectiva creaționistă istorică susține că relatarea creației din Geneza 1-2 este, într-adevăr, concepută ca o relatare istorică — nu ca poezie sau mitologie. În același timp, interpretarea creaționismului istoric atenuează o mare parte din tensiunea dintre știința modernă și Scriptură, tensiune care pare să fie inerentă viziunii creaționiste a pământului tânăr, care folosește, de asemenea, o lectură „istorică” a Genezei 1. Creaționismul istoric este numit astfel și pentru a sublinia faptul că nu este o idee nouă, ci a fost susținută de mulți de-a lungul istoriei Bisericii, în special înainte de apariția științei moderne.
Creationismul istoric a fost promovat în ultima vreme de John Sailhamer (profesor de Vechiul Testament la Seminarul Teologic Baptist Golden Gate din Brea, California) în cartea sa *Genesis Unbound: A Provocative New Look at the Creation Account* (publicată inițial de Multnomah, 1996; a doua ediție la Dawson Media, 2011).
Creaționismul istoric susține că Geneza 1:1 este relatarea creației universului. Această creație a avut loc „la început” — într-o perioadă de timp nespecificată, care ar fi putut dura foarte mult și ar fi putut avea loc cu foarte mult timp în urmă. Relatarea din Geneza pur și simplu nu ne oferă niciun cadru temporal privind momentul în care a fost creat universul fizic. Acesta ar fi putut fi creat cu mult timp în urmă (chiar cu milioane sau miliarde de ani în trecut) sau ar fi putut fi creat foarte lent, de-a lungul timpului. Prin urmare, interpretarea creaționistă istorică a relatării din Geneza nu necesită o viziune a „Pământului tânăr”.
Când reluăm istorisirea din Geneza 1:2 (BTF2015), pământul este fără formă și gol. Înainte de apariția științei moderne, înțelegerea conceptului de Pământ ca planetă ar fi fost foarte limitată sau chiar inexistentă. Astfel, conform creaționismului istoric, cuvântul „pământ” ar fi fost înțeles ca o zonă specifică de uscat, nu ca „Planeta Pământ”. Geneza 1:2-2:24 relatează pregătirea unei zone specifice de habitat pentru omenire – Grădina Edenului – care a avut loc în decursul a șase zile literale.
Relația dintre Geneza 1:1 și 1:2 și următoarele versete poate fi exprimată prin următoarea parafrază: „La început, Dumnezeu a creat universul. După ce a făcut aceasta, Și-a îndreptat atenția către o zonă specifică în care omul să trăiască. Era întuneric, așa că El a spus: "Să fie lumină!"” Cuvintele „fără formă” și „gol” din Geneza 1:2 (BTF2015) se pot referi la un teren pustiu sau la o sălbăticie incapabilă să susțină viața. (Termenul tradus prin „fără formă” este folosit și în Deuteronomul 32:10 pentru a se referi la sălbăticia din timpul rătăcirii poporului Israel. Dacă nu ar fi fost providența specială a lui Dumnezeu, poporul nu ar fi putut supraviețui în acea perioadă.) Așadar, conform creaționismului istoric, Geneza 1:2 nu se referă la întregul pământ ca la o masă fără formă, ci doar la o porțiune specifică de teren pustiu pe care Dumnezeu o alesese pentru ca omul să locuiască acolo. (Este posibil ca întreaga planetă să fi fost un pustiu sterp, dar acest aspect nu face parte din sfera de aplicare a textului.)
Așadar, Dumnezeu a petrecut o săptămână de zile literale, de câte 24 de ore, pentru a pregăti Grădina Edenului pentru om. Mai întâi, El a poruncit soarelui să răsară: „Să fie lumină!” În ziua a 4-a, Dumnezeu nu a adus la existență soarele și luna (acestea fuseseră deja create în Geneza 1:1); mai degrabă, El le-a declarat scopul. În loc de „Să fie niște luminători în întinderea cerului”, creaționiștii istorici ar susține că cea mai bună traducere a Genezei 1:14 ar fi ceva de genul: „Să fie luminătorii din întinderea cerului semne.” Luminătorii existau încă din ziua întâi și ofereau deja lumină, dar, în ziua a patra, Dumnezeu le-a proclamat semnificația — la fel cum curcubeul ar fi putut exista înainte de vremea lui Noe, dar după potop Dumnezeu i-a dat o semnificație specială. În Geneza 1:14, Dumnezeu a revelat că scopul corpurilor cerești este acela de a sluji omenirii.
Restul interpretării creaționiste istorice a Genezei 1-2 ar urma aceeași linie ca alte perspective creaționiste, bazându-se pe o lectură oarecum literală a textului.
Există puncte forte și puncte slabe ale viziunii creaționiste istorice. Geneza 1 pare, cu siguranță, la o lectură literală, să descrie creația universului și a întregului pământ. Cu toate acestea, este absolut adevărat că Biblia nu oferă informații detaliate sau specifice despre procesul creației lui Dumnezeu. De exemplu, unele ipoteze necesare pentru o interpretare bazată pe un Pământ tânăr ar putea fi valabile, dar ele rămân totuși ipoteze, nu afirmații directe ale Scripturii însăși. Cel puțin, viziunea creaționistă istorică este un exemplu al modului în care oamenii pot interpreta relatarea din Geneza 1 într-un mod fidel și teologic valabil, dar pot ajunge la concluzii diferite cu privire la anumite puncte.
Creaționismul istoric ar trebui, de asemenea, să-i provoace pe toți credincioșii să-și examineze înțelegerea relatării creației, precum și a oricărui alt pasaj din Scriptură. Este important ca viziunea noastră să nu fie influențată excesiv de traduceri ale Bibliei, de tradiții sau de preocupările științifice moderne — fie prin capitulare, fie prin opoziție față de acestea.
English
Ce este creaționismul istoric?
