Întrebare
Ce este cosmologia vie?
Răspuns
O cosmologie este pur și simplu o poveste care explică felul în care a apărut universul și locul nostru în el. Majoritatea oamenilor sunt familiarizați cu cel puțin două cosmologii bine-cunoscute privind originea și destinul universului și locul nostru în el. Cosmologia vie încearcă să îmbine aspecte ale celor două cosmologii majore.
Prima este o cosmologie a creației, așa cum este revelată în Biblie (Geneza 1-2). Dumnezeu a creat universul și i-a creat pe oameni după chipul Său, pentru a avea o relație cu El. Istoria se îndreaptă spre un punct culminant final pe care El l-a rânduit. Totul are un scop și un sens, deoarece Dumnezeu îi dă scop și sens. Chiar și în culturile care nu au (sau nu cred în) relatarea din Geneza, o explicație supranaturală a originii lumii este încă evidentă.
A doua este o cosmologie științifică. Aceasta este o viziune bazată pe materialism – adică materia (materialul) este tot ceea ce există. Universul și tot ceea ce se află în el au apărut complet întâmplător. Nu există un Creator în spatele lui și nu se poate vedea niciun scop sau punct final. Majoritatea evoluționiștilor cred că, în cele din urmă, soarele se va stinge și Pământul va deveni de nelocuit. Viața umană va înceta să existe și va fi ca și cum nu am fi existat niciodată. Acest punct de vedere este exprimat de Bertrand Russell în cartea sa A Free Man’s Worship: „Omul este produsul unor cauze care nu aveau previziunea scopului pe care îl atingeau; că originea, creșterea, speranțele și temerile, iubirile și credințele sale nu sunt decât rezultatul unor colocații accidentale de atomi; că niciun foc, nici eroism, nici intensitatea gândirii și a sentimentelor nu pot păstra o viață individuală dincolo de mormânt; că toate eforturile secolelor, toată devotarea, toată inspirația, toată strălucirea geniului uman sunt destinate dispariției în moartea vastă a sistemului solar și că întregul templu al realizărilor omului trebuie inevitabil îngropat sub ruinele unui univers în ruine.”
După cum reiese din citatul lui Russell, cosmologia evoluționistă, dusă la concluzia sa logică, lasă foarte puțin loc pentru ceva care să poată valida o viață semnificativă și este într-adevăr destul de sumbră. Drept urmare, această cosmologie este de neacceptat, iar evoluționiștii încearcă constant să „strecoare” sens și scop în cosmologia lor.
Cosmologia vie încearcă să îmbine faptele științifice cu explicațiile mistice ale originilor, care sunt populare în întreaga lume. Această cosmologie este „vie” deoarece se dezvoltă constant, preluând noi informații științifice, precum și noi informații din imaginația omului. În esență, cosmologia vie este o încercare de a îmbina știința și supranaturalul într-un fel de misticism științific. Ea a devenit populară recent printr-o carte și un film intitulat Journey of the Universe (Călătoria universului). În această lucrare, Brian Swimme și Mary Evelyn Tucker văd universul însuși aproape ca un organism viu – ceva asemănător unei celule vii. Universul „face” lucruri, crește și se dezvoltă. Universul este cvasi-personal (și s-ar putea adăuga și cvasi-divin). Autorii cred în procesul evolutiv fără Dumnezeu ca Creator; cu toate acestea, ei spun că creativitatea este inerentă universului și că acesta este plin de „dinamici auto-organizatoare”. Ca rezultat, hidrogenul (elementul cel mai de bază, considerat piatra de temelie a tuturor celorlalte elemente) „s-a transformat” în munți și în muzica lui Bach. „Cea mai mare poezie este alimentată de soare.” Poetul transformă pur și simplu energia soarelui într-o formă nouă. Cosmologia vie caută să ia lumea evolutivă fără Dumnezeu și să o umple cu scop, minune, mister și frumusețe. În loc să insiste că expresiile creative sunt pur și simplu construcții biologice/evolutive pe care oamenii le-au dezvoltat ca ajutoare pentru supraviețuire, cosmologia vie insistă că acestea sunt calități reale care există ca parte a universului. Pe scurt, personificarea universului a umplut golul care ar trebui umplut de un Dumnezeu personal.
Această încercare de a infuza viața cu sens nu este nouă. De ani de zile, evoluționiștii au recunoscut cât de sumbră este viziunea lor materialistă asupra lumii și au căutat să o umple cu sens, dar sursa sensului este întotdeauna altceva decât Dumnezeu. Bertrand Russell credea că sensul se găsește în a face alegeri autentice și în a-i ajuta pe alți oameni. Carl Sagan, în lucrarea sa Cosmos (atât cartea, cât și miniseria PBS), se referea întotdeauna la Cosmos cu C mare și vorbea despre el aproape ca și cum ar fi Dumnezeu.
Pierre Teilhard de Chardin (1881-1955) a încercat, de asemenea, să insufle științei evoluționiste un scop și demnitate. Teilhard de Chardin a fost un preot iezuit, care a fost și filozof, paleontolog și geolog. În afara operelor sale filozofice, el este cunoscut mai ales pentru rolul său în descoperirea omului de Peking și pentru implicarea sa probabilă în farsa omului de Piltdown. Se pare că el a acceptat fără critică gândirea evoluționistă, inclusiv ideea că Pământul este rezultatul unui accident complet. Cu toate acestea, el credea că, la un moment dat, Dumnezeu S-a inserat în procesul evoluționist, iar evoluția continuă să avanseze și să se ridice până când puterea iubirii în sine va fi valorificată și întregul univers va fi unit într-un Punct Omega. Deși această filozofie pare ceva mai religioasă, pentru Teilhard de Chardin, evoluția părea să fie mai importantă decât Dumnezeu.
Am fost creați pentru a ne închina, iar dacă refuzăm să ne închinăm Creatorului, ne vom închina inevitabil ceea ce este creat. S-ar putea spune că evoluționiștii „de modă veche” se închinau omului (fie lui însuși ca individ, fie rasei umane), în timp ce evoluționiștii de modă nouă, adepții cosmologiei vii, se închină universului magnific și creativ. Conform cosmologiei vii, în loc ca universul să aibă doar „aparența unui design”, așa cum spune Richard Dawkins, universul a fost de fapt proiectat – de puterile creative din interiorul universului însuși.
English
Ce este cosmologia vie?
