Întrebare
De ce ideea condamnării veșnice le creează repulsie atât de multor oameni?
Răspuns
În curenții schimbători ai culturilor moderne, ideea unui chin și a unei condamnări veșnice e greu de pătruns pentru mulți oameni. De ce se întâmplă acest lucru? Biblia arată clar faptul că iadul e un loc literar. Cristos a vorbit mai mult despre iad decât a vorbit despre rai. Nu numai că Satan și demonii lui vor fi pedepsiți acolo, ci toți cei care Îl resping pe Isus Cristos își vor petrece veșnicia alături de ei. Dorința de a respinge sau de a revizui doctrina despre iad nu-i va stinge flăcările și nici nu va face să dispară locul. Totuși, ideea condamnării veșnice e refuzată de mulți, și iată câteva motive:
Influența gândirii contemporane. În această epocă postmodernă, mulți depun eforturi mari pentru a se asigura că nimeni nu e ofensat, iar doctrina biblică despre iad e considerată ofensatoare. E prea dură, prea demodată, prea insensibilă. Înțelepciunea acestei lumi se concentrează asupra vieții acesteia, fără niciun gând la viața care va veni.
Teamă. Pedeapsa nesfârșită, conștientă, lipsită de orice speranță e într-adevăr o perspectivă înfricoșătoare. Mulți oameni mai degrabă ar ignora sursa temerii, decât să o abordeze într-un mod potrivit cu Scriptura. Adevărul este că iadul ar trebui să fie înfricoșător, având în vedere că este locul judecății creat inițial pentru Diavol și îngerii lui (Matei 25.41).
O concepție defectuoasă despre dragostea lui Dumnezeu. Mulți dintre cei care resping ideea condamnării veșnice fac acest lucru pentru că li se pare dificil să creadă că un Dumnezeu iubitor ar putea să-i trimită pe oameni într-un loc atât de groaznic precum iadul pentru toată veșnicia. Însă dragostea lui Dumnezeu nu neagă dreptatea, neprihănirea și sfințenia Lui. Și nici dreptatea Lui nu Îi neagă dragostea. De altfel, dragostea lui Dumnezeu ne-a pus la dispoziție calea de a scăpa de mânia Sa: jertfa lui Isus Cristos pe cruce (Ioan 3.16-18).
O minimalizare a păcatului. Unii socotesc că e extrem de nedrept ca recompensa pentru o simplă viață de păcat să fie o pedeapsă veșnică. Alții resping ideea iadului pentru că, în mintea lor, păcatul nu e atât de rău. Cu siguranță nu atât de rău încât să asigure o tortură veșnică. Bineînțeles, de obicei ne minimalizăm propriul păcat; alți oameni pot merita iadul – ucigașii, precum și alții ca ei. Atitudinea aceasta dovedește o înțelegere greșită față de natura universal hidoasă a păcatului. Problema este insistarea pe bunătatea noastră de bază, care exclude gândurile despre o judecată de foc și neagă adevărul din Romani 3.10 („Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar.”). Enormitatea nelegiuirii L-a dus pe Cristos la cruce. Dumnezeu a urât păcatul până la moarte.
Teorii aberante. Un alt motiv pentru care oamenii resping conceptul condamnării veșnice este că au fost învățați teorii alternative. O astfel de teorie e universalismul, care spune că, în cele din urmă, toți vor ajunge în cer. O altă teorie e anihilaționismul, în care se recunoaște existența iadului, dar natura lui veșnică e negată. Anihilaționiștii cred că cei care ajung în iad în cele din urmă mor și încetează să existe (adică vor fi anihilați). Această teorie pur și simplu face din iad o pedeapsă temporară. Ambele teorii sunt prezentate ca fiind opțiuni viabile în raport cu învățătura biblică despre iad, însă ambele fac greșeala de a plasa opinia umană mai presus de revelația divină.
Învățătură incompletă. Mulți pastori contemporani care cred în doctrina iadului o consideră pus și simplu un subiect prea delicat de predicat. Lucrul acesta contribuie și mai mult la negarea modernă a iadului. Membrii bisericilor în care nu se predică despre iad nu cunosc ceea ce spune Biblia despre acest subiect și sunt primii pe listă la înșelare în acest domeniu. Responsabilitatea unui pastor este „să lupte pentru credința care a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna” (Iuda 1.3), nu să aleagă ce părți din Biblie să lase pe dinafară.
Înșelătoriile lui Satan. Prima minciună a lui Satan a fost negarea judecății. În Grădina Edenului, șarpele i-a spus Evei: „Hotărât că nu veți muri.” (Genesa 3.4). Și continuă să fie una dintre tacticile principale ale lui Satan. „Dumnezeul acestui veac a orbit mintea necredincioșilor” (2 Corinteni 4.4), și orbirea pe care o produce include negarea decretelor sfinte ale lui Dumnezeu. Convinge-i pe cei nemântuiți că nu există judecată, și vor mânca, vor bea și vor fi fericiți fără grijă pentru viitor.
Dacă înțelegem natura Creatorului nostru, ar trebui să nu ne fie dificil să înțelegem conceptul de iad. „[Dumnezeu] este Stânca; lucrările Lui sunt desăvârșite, Căci toate căile Lui sunt drepte; El este un Dumnezeu credincios şi fără nedreptate, El este drept şi curat.” (Deuteronomul 32.4, sublinierea adăugată) Dorința Lui este ca nimeni să nu piară, ci toți să vină la pocăință (2 Petru 3.9)
A contrazice învățătura Bibliei despre iad înseamnă a spune, în esență: „Dacă aș fi Dumnezeu, nu aș face iadul în acest fel.” Problema cu o astfel de gândire este mândria inerentă – sugerează cu îngâmfare că putem îmbunătăți planul lui Dumnezeu. Totuși, nu suntem mai înțelepți decât Dumnezeu; nu suntem mai iubitori sau mai drepți. Respingerea sau revizuirea doctrinei biblice despre iad poartă o ironie tristă, pe care un scriitor a exprimat-o în felul următor: „Singurul rezultat al încercărilor, oricât de bine intenționate, de a asigura aer condiționat în iad este să te asiguri că tot mai mulți oameni sfârșesc acolo.”
English
De ce ideea condamnării veșnice le creează repulsie atât de multor oameni?
