Ce este compatibilismul?


Întrebare: Ce este compatibilismul?

Răspuns:
Compatibilismul este o încercare de a împăca propoziția teologică că fiecare eveniment este determinat cauzal, hotărât și/sau decretat de Dumnezeu (adică determinismul, a nu se confunda cu fatalismul) – cu voința liberă a omului. Promulgat la origini dintr-un punct de vedere filosofic de către stoicii greci și mai târziu de către numeroși filosofi precum Thomas Hobbes și David Hume și dintr-un punct de vedere teologic de către teologi precum Augustin din Hipona și Jean Calvin, conceptul compatibilist al voinței libere afirmă că cu toate că voința liberă a omului pare imposibil de împăcat cu determinismul, ele ambele există și sunt „compatibile" una cu cealaltă.

Temelia conceptului compatibilist de voință liberă este mijlocul prin care e definită „voința." Din punct de vedere teologic, definiția voinței este văzută din perspectiva adevărurilor biblice revelate care privesc păcatul și depravarea spirituală a omului. Aceste două adevăruri definesc „voința" în raport cu omul căzut ca fiind „robită de fărădelege" (Fapte 8.23), „roabă păcatului" (Ioan 8.34, Romani 6.16-17) și supusă doar „stăpânului" ei, care este păcatul (Romani 6.14). În acest fel, cu toate că voința omului este „liberă" să facă cum vrea, ea dorește să acționeze potrivit cu natura ei, și pentru că natura voinței căzute este păcătoasă, toate pornirile gândurilor inimii omului căzut sunt „îndreptate numai spre rău" (Genesa 6.5, cf. Genesa 8.21). Fiind răzvrătit în mod natural împotriva a ceea ce este bine spiritual (Romani 8.7-8, 1 Corinteni 2.14), „nu caută decât răscoală" (Proverbele 17.11). În esență, omul este „liber" să facă ce dorește, și asta și face, însă el pur și simplu nu poate face ceea ce este contrar naturii lui. Ceea ce „vrea" omul să facă este supus și determinat numai de natura lui.

Aici face compatibilismul distincție între a avea o voință liberă și a fi un „agent liber". Omul este „liber" să aleagă ceea ce este determinat de natura lui sau de legile naturii. Ca să ilustrăm acest lucru, legile naturii îl împiedică pe om să poată zbura, dar acest lucru nu înseamnă că omul nu este liber. Agentul, omul, e liber să facă numai ce natura lui sau legile naturii îi permit să facă. Vorbind din punct de vedere teologic, cu toate că omul natural nu e capabil să se supună Legii lui Dumnezeu (Romani 8.7-8) și nu e în stare să vină la Cristos dacă nu-L atrage Tatăl (Ioan 6.44), totuși omul natural acționează liber în raport cu natura lui. El în mod liber și activ înăbușă adevărul în nelegiuire (Romani 1.18), pentru că natura lui îl face incapabil de a acționa altfel (Iov 15.14-16, Psalmul 14.1-3, 53.1-3, Ieremia 13.23, Romani 3.10-11). Două exemple bune în care Domnul Isus confirmă acest concept se găsesc în Matei 7.16-27 și Matei 12.34-37.

Având definită distincția dintre acțiunea liberă și voință liberă, compatibilismul se adresează așadar naturii acțiunii libere a omului în raport cu afirmația teologică cunoscută sub numele de determinism și/sau cu adevărul biblic al naturii omnisciente a lui Dumnezeu. Problema fundamentală este cum poate fi omul tras la răspundere pentru acțiunile lui dacă întotdeauna urmează să se întâmple (adică viitorul nu e supus schimbării) și dacă nu pot fi altele decât cele care s-au întâmplat. Deși sunt multe pasaje din Scriptură care abordează această chestiune, sunt trei pasaje principale pe care le vom analiza.

Istoria lui Iosif și a fraților lui
Primul pasaj redă istoria lui Iosif și a fraților lui (Genesa 37). Iosif era urât de frații săi pentru că tatăl lor, Iacov, îl iubea pe Iosif mai mult decât pe ceilalți fii (Genesa 37.3) și datorită viselor lui Iosif și a interpretării lor (Genesa 37.5-11). La momentul oportun, frații lui Iosif l-au vândut ca rob unor comercianți madianiți aflați în călătorie. Apoi i-au înmuiat haina în sângele unui țap înjunghiat, ca să-l amăgească pe tatăl lor să creadă că Iosif a fost sfâșiat de o fiară (Genesa 37.18-33). După mulți ani, în timpul cărora Iosif fusese binecuvântat de Dumnezeu, frații lui Iosif se întâlnesc cu el în Egipt și Iosif li se face cunoscut (Genesa 45.3-4). Discuția lui Iosif cu frații lui e cea mai importantă în această chestiune:

„Așa că nu voi m-ați trimis aici, ci Dumnezeu; El m-a făcut ca un tată al lui Faraon, stăpân peste toată casa lui și cârmuitorul întregii țări a Egiptului." (Genesa 45.8)

Această afirmație surprinde pentru că, anterior, Iosif spusese că, de fapt, frații lui l-au vândut să fie dus în Egipt (Genesa 45.4-5). Cu câteva capitole mai târziu se prezintă conceptul compatibilismului:

„Voi, negreșit, v-ați gândit să-mi faceți rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, și anume să scape viața unui popor în mare număr." (Genesa 50.20)

Istorisirea din Genesa ne spune că, într-adevăr, frații lui Iosif au fost cei care l-au vândut pe Iosif să fie dus în Egipt. Însă Iosif arată clar că Dumnezeu a făcut astfel. Cei care resping conceptul compatibilismului ar spune că versetul acesta afirmă pur și simplu că Dumnezeu a „folosit" acțiunile fraților lui Iosif spre bine. Totuși, textul nu spune acest lucru. Din Genesa 45-50 ni se spune că (1) frații lui Iosif l-au trimis pe Iosif în Egipt, (2) Dumnezeu l-a trimis pe Iosif în Egipt, (3) frații lui Iosif au avut intenții rele, trimițându-l în Egipt și (4) Dumnezeu a avut intenții bune în trimiterea lui în Egipt. Așadar întrebarea este: Cine l-a trimis pe Iosif în Egipt? Răspunsul năucitor este că atât frații lui Iosif, cât și Dumnezeu. A fost o acțiune îndeplinită de două entități, frații și Dumnezeu făcând acest lucru simultan.

Trimiterea Asiriei
Al doilea pasaj care prezintă compatibilismul este Isaia 10, un pasaj care conține o avertizare profetică pentru poporul lui Dumnezeu. Conform cu promisiunea divină din Deuteronomul 28-29, Dumnezeu trimite o națiune să pedepsească poporul Lui pentru păcatele lor. Isaia 10.5-6 spune că Asiria este nuiaua mâniei lui Dumnezeu „trimisă" împotriva poporului lui Dumnezeu „să-l prădeze și să-l jefuiască, să-l calce în picioare ca noroiul de pe ulițe". Observă însă ce spune Dumnezeu despre Asiria:

„Dar [Asiria] nu judecă așa și nu acesta este gândul inimii [ei], ci [ea] nu se gândește decât să nimicească, decât să prăpădească neamurile cu grămada." (Isaia 10.7)

Intenția lui Dumnezeu cu invazia Asiriei este să aplice judecata Lui dreaptă împotriva păcatului, iar intenția asirienilor este să „prăpădească neamurile cu grămada". Două scopuri diferite, două entități distincte acționând să împlinească acest scop într-o singură acțiune. Citind mai departe, Dumnezeu arată că deși distrugerea este determinată și decretată de El, (Isaia 10.23), tot îi va pedepsi pe asirieni, pentru „rodul inimii lui îngâmfate [a împăratului Asiriei] și pentru trufia privirilor lui semețe" (Isaia 10.12, cf. Isaia 10.15). Chiar dacă Dumnezeu Însuși a determinat în mod precis judecata unui popor neascultător, El îi trage la răspundere pe cei care au adus judecata pentru propriile lor acțiuni.

Răstignirea lui Isus Cristos
Al treilea pasaj din Scriptură care vorbește despre compatibilism se găsește în Fapte 4.23-28. După cum se arată în Fapte 2.23-25, moartea lui Cristos pe cruce a fost dusă la îndeplinire de „sfatul hotărât și după preștiința lui Dumnezeu". Fapte 4.27-28 ne arată în continuare că acțiunile lui Irod, ale lui Pilat, ale neamurilor și ale poporului Israel au fost determinate și decretate de Însuși Dumnezeu să se întâmple când ei „s-au însoțit împotriva" lui Isus și au făcut „tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta și sfatul Tău". Cu toate că Dumnezeu hotărâse că Cristos trebuie să moară, cei responsabili de moartea Lui tot vor fi trași la răspundere pentru faptele lor. Cristos a fost omorât de oameni nelegiuiți, totuși „Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferință" (Isaia 53.10). Din nou, răspunsul la întrebarea „Cine L-a omorât pe Isus?" este atât Dumnezeu, cât și omenii nelegiuiți – două scopuri îndeplinite de două entități, în cadrul aceleiași singure acțiuni.

Mai sunt și alte pasaje în Biblie care au legătură cu conceptul compatibilismului, cum este faptul că Dumnezeu împietrește inima oamenilor (de exemplu Exodul 4.21, Iosua 11.20, Isaia 63.17). Cu toate că compatibilismul e năucitor pentru noi (Iov 9.10, Isaia 55.8-10, Romani 11.33), acest adevăr ne-a fost arătat de Însuși Dumnezeu ca fiind mijlocul prin care hotărârea Lui suverană se împacă cu voința omului. Dumnezeu e suveran peste toate lucrurile (Psalmul 115.3, Daniel 4.35, Matei 10.29-30), Dumnezeu cunoaște toate lucrurile (Iov 37.16, Psalmul 147.5, 1 Ioan 3.19-20), iar omul e tras la răspundere pentru ceea ce face (Genesa 18.25, Fapte 17.31, Iuda 1.15). Într-adevăr, căile Lui sunt nepătrunse (Iov 9.10, Romani 11.33), astfel că trebuie să ne încredem în Domnul din toată inima noastră și să nu ne bazăm pe înțelepciunea noastră (Proverbele 3.5-6).

English
Înapoi la pagina de început în limba Română
Ce este compatibilismul?