Întrebare
Ce este coerentismul/contextualismul? Ce este fundaționalismul?
Răspuns
Coerentismul (sau contextualismul) și fundaționalismul sunt abordări opuse pentru a determina dacă o anumită credință este justificată. În filozofia generală, această analiză este denumită justificare, care este complet separată de conceptul biblic de justificare legat de mântuire. Justificarea filozofică se referă la faptul că o persoană are sau nu o încredere acceptabilă într-o anumită credință. Fundaționalismul adoptă o abordare mai obiectivă, dar și mai abstractă. Coerentismul este mai practic, dar suferă de slăbiciuni logice.
Discuțiile filozofice despre cunoaștere, sau epistemologie, se împart în mare parte în trei idei independente: o afirmație poate fi adevărată sau falsă; o persoană poate accepta acea afirmație sau o poate respinge; și acea opinie poate fi susținută sau nerezonabilă. Aceste trei concepte sunt, respectiv: „adevăr”, „credință” și „justificare”. Acestea sunt cu adevărat independente: o persoană poate crede ceva adevărat din motive iraționale sau poate (conform unor opinii) să creadă în mod rezonabil ceva care se dovedește a fi fals.
Idei precum coerentismul și fundaționalismul sunt puncte de vedere diferite asupra justificării. În loc să se ocupe direct de ceea ce este adevărat sau fals, aceste puncte de vedere încearcă să definească ce anume face ca o credință să fie justificată: în ce moment este rezonabil să presupunem că o anumită credință este adevărată?
Această distincție este deosebit de relevantă, deoarece există o „teorie coerentă a adevărului”, care nu este același lucru cu coerentismul sau contextualismul în ceea ce privește justificarea. Atunci când comparăm fundaționalismul și coerentismul, trebuie să ne amintim că acestea nu sunt discuții despre ceea ce este de fapt adevărat, ci sunt opinii variate despre ceea ce face ca o credință să fie justificată sau rezonabilă pentru o persoană.
Fundaționalismul poate fi vizualizat ca un copac, o piramidă sau un zid de cărămidă. Pentru a fi justificată, o credință trebuie să fie susținută de o altă credință, care este ea însăși justificată, și așa mai departe, până când se ajunge la baza ultimă a acestor credințe, fundamentul. Conform fundaționalismului, toate credințele justificate se bazează în ultimă instanță pe anumite alte credințe care nu pot fi derivate din sau verificate de alte credințe. Aceste axiome sunt fundamentale și necesare. Ele „trebuie crezute”, pentru a avea vreo cunoaștere. Pentru ca o credință să fie justificată în mod corespunzător, fundaționalismul cere ca ea să poată fi urmărită până la una sau mai multe dintre aceste maxime fundamentale.
Coerentismul (contextualismul) poate fi vizualizat ca o rețea extrem de complexă, un nor sau o încurcătură de corzi. Pentru a fi justificată, o credință trebuie să fie susținută de alte credințe. Cu cât credința are mai mult contact cu alte idei – cu cât este mai coerentă cu structura înconjurătoare – cu atât este mai justificată. Ca și cum ai privi o pânză de păianjen din centru spre exterior, s-ar putea să nu existe un punct final perceptibil. Conexiunile se pot ramifica în multe direcții fără a avea un punct final ancorat în sine. Conform coerentismului, credințele justificate sunt cele care au un sprijin „suficient de bun” din partea altor credințe și nu necesită verificarea lanțului de sprijin până la capăt, dacă acesta există. Pentru ca o credință să fie justificată în mod corespunzător, coerentismul cere ca ea să fie conectată la un număr suficient din punct de vedere subiectiv de credințe care o susțin.
Fundaționalismul este susținut în primul rând de forța logicii. Existența adevărurilor fundamentale este demonstrată în teoriile matematicii de bază, cum ar fi „un număr este egal cu el însuși”. Această afirmație nu poate fi dedusă din alte idei, dar nici nu poate fi negată fără a distruge logica și matematica în sine. Fundaționalismul permite legături cât mai puternice între adevăr și credință, creând o legătură directă între cele două. De asemenea, evită problema unui argument care, în cele din urmă, este folosit pentru a se susține pe sine. Cu toate acestea, fundaționalismul este și abstract. Deși ar putea fi logic posibil să se urmărească toate faptele și ideile până la maxime de bază, nu este practic să se facă acest lucru, iar o astfel de urmărire nu se face practic niciodată în lumea reală.
Principalul avantaj al coerentismului este practicitatea. Urmărirea unei credințe până la axiomele fundamentale este dincolo de puterea majorității oamenilor, chiar dacă aceștia ar fi înclinați să urmărească o astfel de descoperire. De asemenea, este adevărat că, în unele cazuri, lanțul de justificare devine neclar: nu toate etapele procesului sunt simple și ușor de determinat. Asta înseamnă că majoritatea oamenilor din lumea reală abordează justificarea printr-o formă practică de coerentism, chiar dacă ei cred că „ar trebui să existe” un punct final obiectiv pentru raționamentul lor. Pericolul este că coerentismul devine ușor relativism. Poate duce chiar la solipsism, fiindcă ceea ce constituie o conexiune „suficient de bună” este profund subiectiv.
În cele din urmă, atât fundaționalismul, cât și coerentismul pot fi în concordanță cu o viziune biblică asupra lumii. Acest lucru se datorează faptului că niciuna dintre ele nu este o afirmație despre ceea ce „este adevărat” sau ceea ce „ar trebui să credem”, ci doar procesul prin care se determină dacă există o legătură justificată între o credință și adevăr (vezi 1 Ioan 4:1; 2 Corinteni 13:5; Faptele Apostolilor 17:11). Deși fundaționalismul pare mai robust, trebuie luată în considerare failibilitatea umană, lăsând loc pentru coerentism în unele aplicații.
English
Ce este coerentismul/contextualismul? Ce este fundaționalismul?
