Cum să cinstim un părinte abuziv?


Întrebare: Cum să cinstim un părinte abuziv?

Răspuns:
Una dintre cele mai grele întrebări pe care le poate primi un creștin este cum să-și cinstească un părinte abuziv așa cum cere Dumnezeu în a cincea dintre Cele Zece Porunci (Exodul 20.12). Ar fi mult mai ușor dacă Dumnezeu ar cere să ne cinstim părinții numai dacă sunt buni, binevoitori și iubitori față de noi, însă această poruncă spune pur și simplu să-ți cinstești tatăl și mama, fără stipulări. Sunt mulți oameni răniți și afectați cărora li se pare aproape imposibil să asculte acest lucru.

Cuvântul „abuz” are un câmp larg de definire. Un copil poate fi crescut bine îmbrăcat și hrănit, toate nevoile fiindu-i asigurate, cu excepția celei mai importante nevoi de dragoste și aprobare. Nu i s-a făcut niciun rău fizic, însă, pe măsură ce trec anii, spiritul lui se ofilește în el din ce în ce mai mult, ca o plantă care se ofilește fără lumina soarelui, fiind disperat după cea mai mică demonstrație de afecțiune, până când devine un adult pare-se normal, însă cu interiorul schilodit de indiferența părinților.

Ori spiritul unui copil poate fi frânt la o vârstă foarte timpurie – chiar dacă nu suferă niciun abuz fizic – spunându-i-se în mod constant că nu e de niciun folos, că întotdeauna nu va fi bun de nimic. Orice încearcă să facă e luat în derâdere, până când renunță să mai facă ceva. Pentru că copiii foarte micuți cred în mod natural ce spun părinții despre ei, copilul care suferă un astfel de tratament se va închide în sine treptat, retrăgându-se în spatele unui zid invizibil, unde pur și simplu va exista, nu va trăi. Aceștia sunt copiii care cresc fără să sufere fizic din cauza părinților lor, cu toate acestea având spiritul frânt. Le este greu să-și facă prieteni și nu pot relaționa normal cu alți adulți.

Mai sus sunt descrise formele mai subtile de abuz asupra copilului. Desigur, există modul mai evident de abuz – copilul care e neglijat, lovit și bătut și, chiar mai rău, abuzat sexual. Şi acum vine întrebarea cea mare: Cum să asculți porunca lui Dumnezeu de a cinsti părinți care se comportă cu o astfel de cruzime față de proprii lor copii?

Primul lucru pe care trebuie să ni-l amintim e că Dumnezeu e Tatăl nostru ceresc iubitor, care nu doar stabilește o regulă și așteaptă ca noi să o ascultăm, ci regulile Lui există pentru cel mai mare bine al nostru. Dacă dorim cu adevărat să-L ascultăm indiferent de cât de imposibil pare, El dorește și e gata să ne ajute să găsim felul în care putem face acest lucru. În primul rând, desigur, trebuie să dezvoltăm o relație plină de iubire și de încredere cu Tatăl nostru Cel ceresc, lucru extrem de dificil pentru cei care nu au știut niciodată ce înseamnă să iubești și să te încrezi. Cei care se află în această situație trebuie să facă un mic pas și să-I spună lui Dumnezeu în inima lor: „Vreau să învăț să iubesc și să mă încred în Tine – Te rog, ajută-mă.” El va răspunde. El e singurul care poate schimba emoțiile și atitudinile și să repare relațiile stricate și inimile frânte (Luca 4.18).

Odată ce relația noastră cu El e stabilită, putem veni la El plini de încredere și să-I dăm problemele noastre, știind că va auzi și va răspunde (1 Ioan 5.14-15). Orice copil al lui Dumnezeu care vrea să se încreadă în El în acest fel va începe să observe cum Duhul Sfânt lucrează în inima lui. Dumnezeu va lua inima care a devenit de piatră din cauza unei copilării abuzive și va începe lucrarea Lui minunată de mântuire prin care transformă inima într-una de carne, cu simțăminte (Ezechiel 36.26).

Următorul pas este să fii dispus să ierți. Acest lucru va părea cu totul imposibil, mai ales pentru aceia care au suferit cel mai rău fel de abuz, însă cu Dumnezeu TOATE lucrurile sunt posibile (Marcu 10.27). Amărăciunea s-a cuibărit în sufletul acestor victime nefericite, dar nu există nimic ce Duhul Sfânt nu poate rezolva, dacă persoana în cauză e dispusă. Trebuie doar ca zi de zi să aduci situația înaintea Părintelui îndurărilor și să vorbești cu El despre cum e posibil, din punct de vedere omenesc, ca un astfel de comportament hain, mai ales din partea părinților cărora li s-a încredințat să ne iubească și să ne hrănească ca copii, să fie vreodată iertat.

Nu trebuie să ne temem să recunoaștem în fața lui Dumnezeu incapacitatea de a ierta. E adevărat că neiertarea e păcat, însă e vorba doar despre neiertarea intenționată, unde ne-am împietrit inima și am jurat că niciodată nu-i vom ierta pe aceia care ne-au rănit atât de rău. Un copil al lui Dumnezeu care merge la Tatăl său să ceară ajutor pentru ceva ce nu poate face de unul singur nu va găsi un Dumnezeu mânios, amenințător, ci un Tată care are doar o inimă plină de dragoste copleșitoare, compasiune, îndurare și dorința de a ajuta.

Odată ce Duhul Sfânt a început cu grijă lucrarea de vindecare în noi, descoperim că îi vedem pe părinții noștri în mod diferit. Poate că Duhul Sfânt ne arată că părinții în cauză, sau cel puțin unul dintre ei, au fost tratați și ei în același fel în copilărie și fie nici măcar nu-și dau seama ce ne-au făcut emoțional, fie felul în care ne-au tratat a fost o revărsare a mâniei reprimate. Chiar dacă nu există nicio explicație pentru comportamentul lor, Dumnezeu ne cere să mergem la El pentru ajutorul de a ierta, ca sufletul și spiritul nostru să nu devină tot mai otrăvit de amărăciune.

Sunt mărturii de la cei care au suferit cruzimi de necrezut și au experimentat lipsa de dragoste din partea părinților lor și totuși – învățând să depindă cu totul de mila și de puterea Dumnezeului Atotputernic – au găsit treptat vindecare pentru inima lor și iertare și o atitudine iubitoare față de părinții lor. Lăsându-i pe părinți în mâna lui Dumnezeu, au văzut cum și părinții lor au început să se schimbe, și finalul glorios al istoriei a fost o familie iubitoare, unită în fericire sub binecuvântarea lui Dumnezeu. Efeseni 6.2-3 ne spune: „«Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta» – este cea dintâi poruncă însoțită de o făgăduință «ca să fii fericit și să trăiești multă vreme pe pământ.»”

English
Înapoi la pagina de început în limba Română
Cum să cinstim un părinte abuziv?