settings icon
share icon
Întrebare

Cine sunt cei doi martori din cartea Apocalipsa?

Răspuns


Sunt trei puncte de vedere principale privitoare la identitatea celor doi martori din Apocalipsa 11.3-12: 1) Moise și Ilie, 2) Enoh și Ilie și 3) doi credincioși necunoscuți pe care Dumnezeu îi va chema să fie martorii Săi în vremurile sfârșitului.

Moise și Ilie sunt văzuți ca o posibilitate datorită puterii martorilor de a transforma apa în sânge (Apocalipsa 11.6), pentru care Moise e cunoscut (Exodul 7); și datorită puterii lor de a nimici oamenii cu foc din cer (Apocalipsa 11.5), pentru care Ilie e cunoscut (2 Împărați 1). De asemenea, ceea ce întărește acest punct de vedere e că Moise și Ilie I s-au arătat lui Isus pe Muntele Schimbării la față (Matei 17.3-4). Mai mult, tradiția evreiască îi așteaptă pe Moise și Ilie să se reîntoarcă în viitor. Maleahi 4.5 prevestește venirea lui Ilie, și unii evrei cred că promisiunea lui Dumnezeu de a ridica un alt profet ca Moise (Deuteronomul 18.15, 18) face necesară reîntoarcerea lui Moise, de asemenea.

Enoh și Ilie sunt considerate a fi posibile identități ale celor doi martori fiindcă ei sunt cei doi oameni din istorie care nu au experimentat moartea (Genesa 5.24, 2 Împărați 2.11). Faptul că nici Enoh, nici Ilie nu au murit pare să-i califice pentru moartea și învierea celor doi martori (Apocalipsa 11.7-12). Promotorii acestui punct de vedere susțin că Evrei 9.27 (toți oamenii mor o singură dată) îl descalifică pe Moise de la a fi unul dintre cei doi martori, fiindcă Moise a murit deja o dată (Deuteronomul 34.5). Totuși, sunt mai sunt câteva persoane în Biblie care au murit de două ori – de exemplu, Lazăr, Dorca și fiica lui Iair – așadar nu există motiv ca Moise să fie eliminat pe acest temei.

Cel de-al treilea punct de vedere în esență susține că Apocalipsa capitolul 11 nu alătură niciun nume de răsunet celor doi martori. Dacă martorii ar fi Moise și Ilie sau Enoh și Ilie, de ce ar păstra tăcerea Scriptura cu privire la identitatea lor? Dumnezeu e cu totul capabil de a lua doi credincioși „obișnuiți” și să-i capaciteze să înfăptuiască aceleași semne și minuni ca Moise și Ilie. Nu există nimic în Apocalipsa 11 care să ne facă să presupunem că cei doi martori ar avea o identitate „celebră”.

Care concepție e corectă? Nu știm cu siguranță. Posibilul punct slab al primei concepții este că Moise a murit deja o dată și, prin urmare, nu poate fi unul dintre cei doi martori (de vreme ce moartea sa ar fi în contradicție cu Evrei 9.27); totuși, susținătorii acestui punct de vedere vor argumenta că toți oamenii care au fost înviați într-un fel miraculos în Biblie (de exemplu Lazăr) au murit din nou mai târziu. Evrei 9.27 poate fi privit, prin urmare, ca o „regulă generală”, nu ca un principiu universal. În ceea ce privește prevestirile Bibliei despre venirea lui Ilie și a profetului asemenea lui Moise, Noul Testament arată clar că acele profeții au fost împlinite de Ioan Botezătorul și, respectiv, de Isus Însuși.

Nu există puncte slabe evidente în privința celui de-al doilea punct de vedere, privitor la Enoh și Ilie, având în vedere că rezolvă problema „morții o singură dată”. Are sens faptul că Dumnezeu i-ar fi putut lua pe Enoh și pe Ilie la cer fără să moară pentru a-i păstra pentru un scop special mai târziu. Nu există puncte slabe evidente nici în ceea ce privește al treilea punct de vedere.

Toate cele trei puncte de vedere sunt interpretări plauzibile, dar nu putem fi siguri în mod absolut de niciunul dintre ele, de vreme ce Biblia nu ne revelează identitatea martorilor. Prin urmare, creștinii nu trebuie să fie dogmatici în această privință.

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

Cine sunt cei doi martori din cartea Apocalipsa?
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries