Ce este apostazia și cum o pot recunoaște?


Întrebare: Ce este apostazia și cum o pot recunoaște?

Răspuns:
Apostazia, din cuvântul grecesc apostasia, înseamnă „o sfidare a unui sistem sau a unei autorități stabilite; o rebeliune; o abandonare sau o întrerupere a credinței". În lumea secolului I, apostazia era un termen tehnic folosit pentru revolta politică sau pentru dezertare. Şi, la fel ca în primul secol, apostazia amenință Trupul lui Cristos de astăzi.

Biblia ne avertizează cu privire la oameni precum Arius (aproximativ 250-336 d.Cr.), un preot creștin din Alexandria, din Egipt, care a fost instruit în Antiohia la începutul secolului IV. În jurul anului 318 d.Cr., Arius l-a acuzat pe episcopul Alexandru al Alexandriei de apartenență la sabelianism, o învățătură falsă care afirmă că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt simple roluri sau moduri pe care Dumnezeu le ia în momente diferite. Arius a fost hotărât să accentueze caracterul unitar al lui Dumnezeu; totuși, a mers prea departe în învățătura pe care a dat-o cu privire la natura lui Dumnezeu. Arius a negat Trinitatea și a introdus ceea ce la suprafață pare a fi o deosebire inconsecventă între Tatăl și Fiul.

Arius a argumentat că Isus nu a fost homoousios (de aceeași esență) cu Tatăl, și a fost în schimb homoiousios (de esență similară). O singură literă grecească – iota (i) – I-a despărțit pe Cei doi. Arius și-a prezentat poziția în felul următor: „Tatăl a existat înaintea Fiului. A fost un timp în care Fiul nu a existat. Prin urmare, Fiul a fost creat de Tatăl. Prin urmare, cu toate că Fiul era în rangul cel mai înalt dintre toate creaturile, nu era din aceeași esență cu Dumnezeu."

Arius era foarte deștept și a făcut tot ceea ce a putut ca să-i atragă pe oameni de partea lui, mergând până acolo încât a compus cântecele care conțineau teologia lui, pe care a încercat să o prezinte tuturor celor care ascultau. Natura lui atrăgătoare și poziția lui respectată de predicator și de om care trăia cu lepădare de sine au contribuit, de asemenea, în favoarea cauzei lui.

În ceea ce privește apostazia, este extrem de important ca toți creștinii să înțeleagă două lucruri importante: (1) cum să recunoască apostazia și învățătorii apostați și (2) de ce învățătura apostată e atât de periculoasă.

Formele apostaziei
Ca să identificăm în întregime și să combatem apostazia, e important ca creștinii să înțeleagă formele variate pe care le îmbracă și trăsăturile care caracterizează doctrinele și învățătorii ei. Privitor la formele apostaziei, sunt două tipuri principale: (1) o cădere de la doctrinele principale și adevărate ale Bibliei în învățături eretice care se pretind a fi „adevăratele" doctrine creștine și (2) o renunțare completă la credința creștină, care are ca rezultat abandonarea completă a lui Cristos.

Arius reprezintă prima formă de apostazie – o negare a adevărurilor-cheie creștine (cum este divinitatea lui Cristos), care pornesc alunecarea pe o pantă care duce la îndepărtarea completă de credință, care este a doua formă a apostazie. E important să înțelegem că a doua formă de apostazie începe întotdeauna cu prima. O credință eretică devine o învățătură eretică, care se divide și crește până când poluează toate aspectele credinței unui om și apoi scopul final al lui Satan e îndeplinit, și anume căderea completă de la credința creștină.

Un exemplu recent de astfel de proces este un studiu din 2010 realizat de ateul cu renume Daniel Dennett și de Linda LaScola, numit „Preachers Who Are Not Believers" („Predicatori care nu sunt credincioși", n.tr.). Lucrarea lui Dennett și a lui LaScola relatează parcursul a cinci predicatori diferiți cărora de-a lungul timpului li s-au prezentat și au acceptat învățături eretice cu privire la creștinism și acum au căzut cu totul de la credință și sunt fie panteiști, fie atei clandestini. Unul dintre cele mai tulburătoare adevăruri arătate în studiu este că acești predicatori își mențin poziția de pastori ai unor biserici creștine, ale căror congregații nu știu care este starea spirituală adevărată a conducătorului lor.

Suntem avertizați cu privire la pericolele apostaziei în cartea Iuda, care slujește ca un manual care ne ajută să înțelegem caracteristicile apostaților de felul celor prezentați în studiul lui Dennett și al lui LaScola. Cuvintele lui Iuda sunt la fel de relevante pentru noi astăzi cum au fost în timpul secolului I, când le-a scris, astfel că e important să le citim cu grijă și să le înțelegem.

Caracteristicile apostaziei și ale apostaților
Iuda era fratele de jumătate al lui Isus și conducător în Biserica Primară. În scrisoarea lui din Noul Testament, descrie cum să recunoști apostazia și îi îndeamnă insistent pe cei care fac parte din Trupul lui Cristos să lupte hotărât pentru credință (v. 3). Cuvântul grecesc tradus cu „a lupta hotărât" e un verb compus de la care obținem verbul „a agoniza". E la forma de infinitiv prezent, însemnând că bătălia va fi continuă. Cu alte cuvinte, Iuda ne spune că va exista o luptă constantă împotriva învățătorilor falși și că creștinii ar trebui să o ia atât de în serios, încât să „agonizăm" în lupta în care suntem implicați. Mai mult, Iuda arată clar că fiecare creștin e chemat la această luptă, nu doar conducătorii bisericilor, astfel că e de maximă importanță ca credincioșii să-și îmbunătățească discernământul, ca să poată recunoaște și preveni apostazia din mijlocul lor.

După ce îi îndeamnă pe cititori să lupte hotărât pentru credință, Iuda evidențiază care este motivul: „Căci s-au strecurat printre voi unii oameni scriși de mult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioși, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru și tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân și Domn, Isus Cristos." (v. 4) În acest singur verset Iuda le oferă creștinilor trei trăsături ale apostaziei și ale învățătorilor apostați.

Mai întâi, Iuda spune că apostazia poate fi subtilă. El folosește cuvântul „strecurat" (care nu se mai găsește în nicio altă carte a Bibliei) ca să descrie felul în care un apostat intră în biserică. În limbajul grecesc extrabiblic, termenul descrie șiretenia unui avocat care, prin argumentare inteligentă, se strecoară în mintea oficialilor juridici și le corupe gândirea. Cuvântul înseamnă în mod literal „să intri pe alăturea, să pătrunzi pe furiș; să te strecori; greu de detectat". Cu alte cuvinte, Iuda spune că în rare ocazii apostazia începe într-o formă deschisă și ușor de detectat. În schimb, se aseamănă mult cu predicarea lui Arius în care, într-o manieră nonșalantă, o singură literă deosebește această doctrină de învățătura adevărată a credinței creștine.

Descriind acest aspect al apostaziei și pericolul care stă la bază, A.W. Tozer scrie: „Atât de abilă e eroarea în a imita adevărul, încât cele două sunt în permanență confundate. În zilele noastre e nevoie de un ochi ager, ca să știi care e Cain și care e Abel." Și apostolul Pavel vorbește despre comportamentul plăcut în exterior al apostaților și despre învățătura lor când spune: „Oamenii aceștia sunt niște apostoli mincinoși, niște lucrători înșelători, care se prefac în apostoli ai lui Cristos. Și nu este de mirare, căci chiar Satan se preface într-un înger de lumină." (2 Corinteni 11.13-14) Altfel spus, nu vă uitați după apostați să apară răi în exterior sau să spună cuvinte spectaculoase de erezie de când încep să rostească învățătură. În loc să nege adevărul direct, apostații îl vor suci, să se potrivească cu planul lor, însă pastorul R.C. Lensky a observat că „cele mai rele forme de falsitate constau din pervertirea adevărului".

În al doilea rând, Iuda îi descrie pe apostați ca fiind „neevlavioși" și oameni care folosesc harul lui Dumnezeu ca pe un permis de a comite fapte necurate. Începând cu „neevlavioși", Iuda descrie optsprezece trăsături negative ale apostaților, astfel încât cititorii lui să-i poată identifica cu mai multă ușurință. Iuda spune că apostații sunt neevlavioși (v. 4), corupți moral (v. 4), Îl neagă pe Cristos (v. 4), își pângăresc trupul (v. 8), sunt rebeli (v. 8), ocărăsc îngerii (v. 8), sunt ignoranți cu privire la Dumnezeu (v. 8), vestesc viziuni false (v. 10), se distrug pe ei înșiși (v. 10), sunt cârtitori (v. 16), băgători de vină (v. 16), își împlinesc propriile lor plăceri (v. 16), sunt oameni care folosesc cuvinte arogante și lingușiri false (v. 16), Îl batjocoresc pe Dumnezeu (v.18), provoacă dezbinări (v.19), au o gândire lumească (v. 19) și, în cele din urmă (și deloc surprinzător), nu au Duhul Sfânt/sunt nemântuiți (v. 19).

În al treilea rând, Iuda spune că apostații „Îl tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân și Domn, Isus Cristos". Cum fac apostații acest lucru? În scrisoarea lui către Tit, Pavel ne spune: „Totul este curat pentru cei curați, dar, pentru cei necurați și necredincioși, nimic nu este curat: până și mintea și cugetul le sunt spurcate. Ei se laudă că-L cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sunt o scârbă: nesupuși și netrebnici pentru orice faptă bună." (Tit 1.15-16, italicele adăugate) Prin comportamentul lor întinat, apostații își arată adevăratul sine. Spre deosebire de un apostat, un credincios adevărat este un om eliberat de păcat, ca să trăiască în neprihănirea lui Cristos. Împreună cu Pavel, ei îi întreabă pe apostații care promovează comportamentul imoral: „Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu ca să se înmulțească harul? Nicidecum! Noi, care am murit față de păcat, cum să mai trăim în păcat?" (Romani 6.1-2)

Însă învățătura falsă a apostaților arată și natura lor adevărată. Petru spune: „În norod s-au ridicat și proroci mincinoși, cum și între voi vor fi învățători mincinoși, care vor strecura pe furiș erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul care i-a răscumpărat și vor face să cadă asupra lor o pierzare năprasnică." (2 Petru 2.1) Un alt aspect al credincioșilor adevărați este că au fost eliberați din întunericul spiritual și aduși în lumină (Efeseni 5.8) și, prin urmare, nu vor nega adevărurile de temelie ale Scripturii, cum a făcut Arius cu divinitatea Domnului Isus.

Și, în ultimul rând, semnul unui apostat este că, în cele din urmă, el va cădea și se va îndepărta de adevărul Cuvântului lui Dumnezeu și de neprihănirea Lui. Apostolul Ioan arată că acesta este semnul unui credincios fals: „Ei au ieșit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noștri. Căci, dacă ar fi fost dintre ai noștri, ar fi rămas cu noi; ci au ieșit ca să se arate că nu toți sunt dintre ai noștri." (1 Ioan 2.19)

Ideile au consecințe
Faptul că Dumnezeu ia apostazia și învățătura falsă în serios e evidențiat de faptul că fiecare carte a Noului Testament, cu excepția cărții Filimon, conține avertizări cu privire la învățătura falsă. De ce se întâmplă acest lucru? Pur și simplu pentru că ideile au consecințe. Gândirea corectă și roada ei produc bunătate, în timp ce gândirea rea și faptele care o însoțesc au ca rezultat pedepse nedorite. De exemplu, câmpurile morții din Cambodgia din 1970 au fost produsul conceptului nihilist despre lume și viață a lui Jean Paul Sartre și a învățăturii lui. Conducătorul Khmerilor Roșii, Pol Pot, a pus în practica vieții filosofia lui Sartre vizavi de popor într-un mod clar și înspăimântător, care a fost formulat în felul următor: „Să te păstrez nu aduce niciun beneficiu. Să te distrug nu e nicio pierdere."

Trebuie să ținem minte că Satan nu a venit la prima pereche din Grădină cu un armament exterior sau cu arme supranaturale, ci, în schimb, a venit cu o idee. Și acea idee i-a condamnat pe ei și întreaga omenire, singurul remediu fiind moartea ispășitoare a Fiului lui Dumnezeu.

Cea mai mare tragedie este că, fie că e conștient, fie că nu de acest lucru, învățătorul apostat îi duce în osândă pe cei care îl urmează cu credulitate. Unul dintre cele mai înfricoșătoare versete din toată Scriptura vine de pe buzele Domnului Isus. Vorbindu-le ucenicilor Săi despre conducătorii religioși din zilele acelea, a spus. „Lăsați-i: sunt niște călăuze oarbe; și când un orb călăuzește pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă." (Matei 15.14, italicele adăugate) Acest verset e alarmant, pentru că Isus afirmă că nu numai învățătorii falși merg înspre distrugere, ci și ucenicii lor îi urmează. Filosoful creștin Søren Kierkegaard spune astfel: „Nu se știe să nu se fi întâmplat vreodată ca atunci când un nebun merge în rătăcire să nu ia pe încă câțiva cu el."

Concluzie
În anul 325 d.Cr., Conciliul de la Niceea s-a adunat mai întâi ca să abordeze problema cu Arius și cu învățăturile lui. În mare parte spre consternarea lui Arius, rezultatul final a fost excomunicarea lui și o afirmație în Crezul de la Niceea care afirmă divinitatea lui Cristos: „Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute. Și întru unul Domn Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii: Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut."

Arius a murit cu multe secole în urmă, însă copiii lui spirituali sunt cu noi până în zilele noastre în forma cultelor cum sunt Martorii lui Iehova și alții care neagă esența adevărată a lui Cristos și Persoana Lui. Din nefericire, până când Cristos nu Se va întoarce, și până când ultimul vrăjmaș spiritual nu va fi înlăturat, neghină de felul acesta va fi prezentă printre firele de grâu (Matei 13.24-30). De fapt, Scriptura spune că apostazia se va înrăutăți pe măsură ce întoarcerea lui Cristos se apropie. „Atunci [în zilele din urmă], mulți vor cădea, se vor vinde unii pe alții și se vor urî unii pe alții." (Matei 24.10) Pavel reia și el cuvintele lui Isus în scrierile lui inspirate. Apostolul le spune tesalonicenilor că o mare lepădare de credință va preceda cea de-a doua venire a lui Cristos (2 Tesaloniceni 2.3) și că vremurile sfârșitului vor fi caracterizate de necaz și de șarlatani religioși lipsiți de fond: „Să știi că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi … având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceștia." (2 Timotei 3.1-2, 5).

Acum mai mult decât niciodată, e extrem de important ca fiecare credincios să se roage pentru discernământ, să combată apostazia și să lupte cu hotărâre pentru credința care a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna.

English


Înapoi la pagina de început în limba Română
Ce este apostazia și cum o pot recunoaște?