Întrebare
Ce înseamnă condescendență și adaptare în relație cu Dumnezeu?
Răspuns
În teologie, adaptarea și condescendența sunt doi termeni care se referă la procesul prin care un Dumnezeu infinit și perfect Își contextualizează comunicarea pentru oamenii imperfecți și finiți. Mai simplu, condescendența este ideea că Dumnezeu alege să comunice într-un mod pe care publicul Său îl poate înțelege.
Mulți teologi eminenți de-a lungul istoriei au folosit ideea de adaptare pentru a explica modul în care Dumnezeu Se raportează la creaturile Sale. Antropomorfismele din Biblie, de exemplu, sunt adesea explicate în termeni de adaptare, deoarece Dumnezeu este Duh (Ioan 4:24). Prin utilizarea antropomorfismului, Dumnezeu Se adaptează la noi, explicându-ne acțiunile și sentimentele Sale într-un mod cu care ne putem identifica și pe care îl putem înțelege.
Ca orice punct de vedere teologic, perspectivele de condescendență sau acomodare există pe un spectru. Aproape toți teologii recunosc că Dumnezeu este condescendent față de cunoașterea umană într-o anumită formă. Dumnezeu vorbește prin limbi umane, scrie prin autori umani și Se manifestă prin fenomene naturale (foc, nori etc.).
Însă unii oameni duc doctrina adaptării la extrem, susținând că anumite aspecte ale Bibliei ar trebui să fie eliminate, deoarece reflectă noțiuni neadevărate pe care Dumnezeu pur și simplu le-a adaptat pentru a comunica un punct de vedere mai larg. În acest fel, doctrina adaptării devine uneori o bâtă intelectuală, mânuită împotriva afirmațiilor biblice despre moralitate sau realitate care fac anumite auditorii să se simtă inconfortabile. De exemplu, unii spun că, atunci când Isus a vorbit despre faptul că Moise este autorul Torei (a se vedea Marcu 10:5 și Ioan 5:46), El pur și simplu S-a adaptat la ideea predominantă din acea vreme. Cu alte cuvinte, deși Isus știa că Moise nu a scris Legea, a vorbit ca și cum ar fi făcut-o, numai pentru ascultătorii Săi și pentru presupunerilor lor. Bineînțeles, pentru Isus, adaptarea la o opinie falsă ar fi echivalentă cu minciuna și diametral opusă naturii Sale sfinte.
În concluzie, adaptarea este o idee general acceptată, cu aplicații mai puțin general acceptate. Un fel de adaptare, sau condescendență, este necesară - cum altfel ar putea un Dumnezeu infinit să comunice cu omenirea finită? Unii teologi numesc acest lucru "adaptare" mai degrabă decât "conformare" pentru a-l distinge de opinia eretică conform căreia Isus Hristos a strâmbat adevărul.
Gregg Allison definește viziunea corectă a adaptării ca fiind "actul lui Dumnezeu de condescendență față de capacitatea umană în revelația Sa despre Sine. Deși afirmată mai devreme în istorie, această doctrină este asociată în special cu Jean Calvin. Acesta a subliniat oportunitatea ca Dumnezeu, care este infinit de înălțat, să Se adapteze la slăbiciunea umană, astfel încât revelația Sa adaptată să fie inteligibilă pentru destinatarii Săi. Într-adevăr, Dumnezeu Se micșorează ca un părinte care comunică cu un copil. Această adaptare este văzută în special în Scriptură: este Cuvântul lui Dumnezeu scris în limbi umane limitate, pentru ființe umane păcătoase, cu capacitate limitată de a-l înțelege, însă nu participă la eroarea umană" (Allison, G., "Accommodation", The Baker Compact Dictionary of Theological Terms, Baker Publishing Group, 2016).
Dumnezeu a ales să comunice cu noi în moduri pe care le putem înțelege, iar pentru aceasta Îi suntem veșnic recunoscători. Această condescendență sau adaptare demonstrează omnisciența și omnipotența Sa, precum și marea Sa dragoste și grijă pentru creaturile Sale. Dusă prea departe, doctrina adaptării devine dăunătoare. Dumnezeu nu a folosit niciodată adaptarea pentru a aproba eroarea umană, iar Isus nu a practicat niciodată înșelăciunea.
English
Ce înseamnă condescendență și adaptare în relație cu Dumnezeu?
