Cartea Romani





Autorul: Romani 1.1 îl identifică pe apostolul Pavel ca fiind autorul cărții Romani. Romani 16.22 indică faptul că Pavel l-a folosit pe un om numit Terțiu să pună în scris cuvintele sale.

Data la care a fost scrisă: Cartea Romani a fost scrisă probabil între anii 56-58 d.Cr.

Scopul pentru care a fost scrisă: Așa cum e în cazul tuturor epistolelor lui Pavel către biserici, scopul scrierii sale a fost acela de a proclama gloria Domnului Isus Cristos și de a-i edifica și încuraja pe credincioșii care urmau să primească scrisoarea sa. Preocuparea specială a lui Pavel o reprezentau aceia cărora le era destinată scrisoarea – aceia din Roma care erau „iubiți de Dumnezeu și chemați să fie sfinți” (Romani 1.7). Pentru că el însuși era un cetățean roman, avea o pasiune unică pentru aceia din adunarea credincioșilor din Roma. Devreme ce, până în acel moment, nu vizitase biserica din Roma, această scrisoare a slujit și ca prezentare a sa în fața lor.

Versete-cheie: Romani 1.16: „Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Cristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului.”

Romani 3.9-11: „Ce urmează atunci? Suntem noi mai buni decât ei? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toți, fie iudei, fie greci, sunt sub păcat, după cum este scris: «Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar. Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să-L caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.»”

Romani 3.21: „Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea și Prorocii.”

Romani 3.23: „Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu.”

Romani 5.8: „Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Cristos a murit pentru noi.”

Romani 6.23: „Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru.”

Romani 8.9: „Voi însă nu mai sunteți pământești, ci duhovnicești, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.”

Romani 8.28: „De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor care-L iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor care sunt chemați după planul Său.”

Romani 8.37-39: „Totuși, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nicio altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Cristos, Domnul nostru.”

Romani 10.9-10: „Dacă-L mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit. Căci prin credința din inimă se capătă neprihănirea și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire.”

Romani 12.1: „Vă îndemn, dar, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupul vostru ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.”

Romani 12.19: „Preaiubiților, nu vă răzbunați singuri; ci lăsați să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: «Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti», zice Domnul.”

Romani 16.17: „Vă îndemn, fraților, să vă feriți de cei care fac dezbinări și tulburare împotriva învățăturii pe care ați primit-o. Depărtați-vă de ei.”

Un scurt rezumat: Pavel era entuziasmat de faptul că putea, în cele din urmă, să le slujească celor din această biserică, și cu toții erau conștienți de acest fapt (Romani 1.8-15). Scrisoarea către romani a fost scrisă din Corint, chiar înainte de călătoria lui Pavel la Ierusalim, ca să ducă ajutoarele care i-au fost date pentru cei săraci de acolo. Intenționase să meargă la Roma, și apoi în Spania (Romani 15.24), dar planurile sale au fost întrerupte când a fost arestat în Ierusalim. În cele din urmă va merge la Roma ca prizonier. Fivi, care era membră a bisericii din Chencrea, de lângă Corint (Romani 16.1), a fost cel mai probabil cea care a dus scrisoarea la Roma.

Cartea Romani este în primul rând o lucrare de doctrină și poate fi împărțită în patru secțiuni: neprihănirea necesară, 1.18-3.20; neprihănirea oferită, 3.21-8.39; neprihănirea justificată, 9.1-11.36; neprihănirea practicată, 12.1-15.13. Subiectul major al acestei cărți este desigur evident – neprihănirea. Călăuzit de Duhul Sfânt, Pavel mai întâi îi dovedește vinovați pe toți oamenii de păcătoșenia lor. El își exprimă dorința de a predica adevărul Cuvântului lui Dumnezeu acelora din Roma. Era speranța lui de a avea siguranța că aceștia stăteau pe calea cea dreaptă. El afirmă cu tărie că nu-i este rușine de Evanghelie (Romani 1.16), pentru că aceasta este puterea prin care fiecare este mântuit.

Cartea Romani ne vorbește despre Dumnezeu, cine este El și ce a făcut. Ea ne vorbește despre Isus Cristos și despre ce a realizat moartea Lui. Ea ne vorbește despre noi înșine, cum am fost fără Cristos și cine suntem după ce ne-am încrezut în Cristos. Pavel arată faptul că Dumnezeu nu le-a cerut oamenilor să-și îndrepte viața înainte de a veni la Cristos. În vreme ce noi eram încă păcătoși, Cristos a murit pe cruce pentru păcatele noastre.

Legături: Pavel folosește câțiva oameni și evenimente din Vechiul Testament ca ilustrații ale adevărurilor glorioase din cartea Romani. Avraam a crezut, și neprihănirea i-a fost imputată prin credința lui, nu prin fapte (Romani 4.1-5). În Romani 4.6-9, Pavel face referire la David, care a reiterat același adevăr: „Ferice de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate și ale căror păcate sunt acoperite! Ferice de omul căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul!” Pavel îl folosește pe Adam ca să le explice romanilor doctrina păcatului moștenit și folosește istorisirea cu Sara și Isaac, copilul făgăduinței, ca să ilustreze principiul că creștinii sunt copiii făgăduinței harului divin al lui Dumnezeu prin Cristos. În capitolele 9-11, Pavel relatează istoria națiunii lui Israel și afirmă faptul că Dumnezeu nu l-a respins cu totul și în mod final pe Israel (Romani 11.11-12), ci a îngăduit ca ei să „se poticnească” numai până când numărul deplin al neamurilor va fi adus la mântuire.

Aplicație practică: Cartea Romani face clar faptul că nu este nimic ce putem face ca să ne mântuim pe noi înșine. Fiecare faptă „bună” pe care am făcut-o vreodată este o haină mânjită în fața lui Dumnezeu. Suntem într-o așa stare de moarte în nelegiuirile noastre, încât numai harul și mila lui Dumnezeu ne pot salva. Dumnezeu Și-a exprimat acel har și acea milă prin faptul că L-a trimis pe Fiul Său, pe Isus Cristos, să moară pe cruce în locul nostru. Atunci când ne predăm viața lui Cristos, nu mai suntem controlați de natura noastră păcătoasă, ci suntem controlați de Duhul Sfânt. Dacă mărturisim că Isus este Domn și credem că a înviat din morți, suntem mântuiți, născuți din nou. Trebuie să ne trăim viața ca fiindu-I oferită lui Dumnezeu, ca o jertfă vie pentru El. Închinarea adusă Dumnezeului care ne-a mântuit ar trebui să fie cea mai înaltă dorință a noastră. Poate că cea mai bună aplicație a cărții Romani ar fi să aplicăm versetul din Romani 1.16 și să nu ne rușinăm de Evanghelie. În schimb, să fim cu toții credincioși în a o proclama!



Înapoi la pagina de început în limba Română



Cartea Romani