Cartea Galateni





Autorul: Galateni 1.1 îl identifică în mod clar pe apostolul Pavel ca fiind cel care a scris cartea Galateni.

Data la care a fost scrisă: În funcție de locația exactă la care a fost trimisă cartea Galateni și în funcție de călătoria misionară în timpul căreia Pavel a plantat biserici în acea zonă, cartea Galateni a fost scrisă undeva între anii 48 și 55 d.Cr.

Scopul pentru care a fost scrisă: Bisericile din Galatia erau formate parțial din evrei convertiți și parțial din cei convertiți dintre neamuri, așa cum era cazul în general. Pavel își afirmă caracterul apostolic și doctrinele pe care el îi învăța, ca să consolideze bisericile Galatiei în credința în Cristos, în special cu privire la chestiunea importantă a justificării numai prin credință. Prin urmare, subiectul este în mare parte același cu cel tratat în Epistola către Romani, și anume justificarea numai prin credință. Totuși, în această epistolă, atenția este direcționată în mod special către ideea că oamenii sunt îndreptățiți prin credință, fără faptele Legii lui Moise.

Cartea Galateni nu a fost scrisă ca un eseu de istorie contemporană. A fost un protest împotriva stricării Evangheliei lui Cristos. Adevărul esențial al justificării prin credință, și nu prin faptele Legii, a fost întunecat de iudaizatorii care insistau că cei credincioși în Cristos trebuie să țină Legea, dacă se așteptau să fie perfecți în fața lui Dumnezeu. Când Pavel a aflat că această învățătură începuse să se răspândească în bisericile Galatiei și că-i îndepărtase pe credincioși de la moștenirea libertății, le-a scris această mustrare plină de pasiune conținută în această epistolă.

Versete-cheie: Galateni 2.16: „Totuși, fiindcă știm că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credința în Isus Cristos, am crezut și noi în Cristos Isus, ca să fim socotiți neprihăniți prin credința în Cristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii.”

Galateni 2.20: „Am fost răstignit împreună cu Cristos, și trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine. Și viața, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.”

Galateni 3.11: „Și că nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este învederat, căci «cel neprihănit prin credință va trăi».”

Galateni 4.5-6: „Ca să-i răscumpere pe cei care erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea. Și, pentru că sunteți fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său care strigă: «Ava», adică: «Tată!»”

Galateni 5.22-23: „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.”

Galateni 6.7: „Nu vă înșelați: «Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.» Ce seamănă omul, aceea va și secera.”

Un scurt rezumat: Rezultatul îndreptățirii prin har, prin credință, este libertate spirituală. Pavel le-a solicitat stăruitor galatenilor să rămână neclintiți în libertatea lor și să nu „se aplece iarăși sub jugul robiei (adică Legea mozaică)” (Galateni 5.1). Libertatea creștină nu este o scuză pentru satisfacerea naturii noastre decăzute; în schimb, este o ocazie de a ne iubi unii pe alții (Galateni 5.13, 6.7-10). O astfel de libertate nu ne ferește de luptele vieții. Ba chiar poate intensifica lupta dintre Duh și carne. Însă carnea (natura căzută) a fost răstignită împreună cu Cristos (Galateni 2.20); și, în consecință, Duhul Își va produce roada, cum este dragostea, bucuria și pacea, în viața credinciosului (Galateni 5.22-23).

Scrisoarea către galateni a fost scrisă într-o stare de frământare inspirată. Pentru Pavel, problema nu era dacă un individ era tăiat împrejur sau nu, ci dacă devenise „o făptură nouă” (Galateni 6.15). Dacă Pavel nu ar fi avut succes în susținerea justificării numai prin credință, creștinismul ar fi rămas o sectă în cadrul iudaismului, în loc să devină calea universală de mântuire. Așadar, Galateni nu este doar epistola lui Luther; este epistola fiecărui credincios care mărturisește împreună cu Pavel: „Am fost răstignit împreună cu Cristos, și trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine. Și viața, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine” (Galateni 2.20).

Cărțile Iacov și Galateni ilustrează două aspecte care țin de creștinism care încă de la început au părut să fie în conflict unul cu celălalt, cu toate că, în realitate, ele se susțin reciproc. Iacov insistă asupra eticii lui Cristos, necesitatea ca credința să-și dovedească existența prin roadele sale. Cu toate acestea, Iacov subliniază, nu mai puțin decât Pavel, nevoia transformării individului prin harul lui Dumnezeu (Iacov 1.18). Cartea Galateni accentuează dinamica Evangheliei care produce etică (Galateni 3.13-14). Nici Pavel nu a fost mai puțin preocupat decât Iacov cu privire la viața etică (Galateni 5.13). La fel ca cele două fețe ale unei monede, aceste două aspecte ale adevărului creștin trebuie să se însoțească întotdeauna una cu cealaltă.

Legături: Pe parcursul epistolei lui Pavel către galateni, harul mântuitor – darul lui Dumnezeu – este juxtapus Legii lui Moise, care nu mântuie. Iudaizatorii, aceia care se întorceau la Legea mozaică, ca sursă a lor de justificare, erau proeminenți în Biserica Primară, atrăgându-l, chiar și numai temporar, pe un creștin de seamă ca Petru în pânza înșelăciunii lor (Galateni 2.11-13). Atât de atașați erau creștinii primari de Lege, încât Pavel a trebuit să reitereze în mod continuu adevărul că mântuirea prin har nu are nimic de a face cu ținerea Legii. Subiectele care leagă cartea Galateni de Vechiul Testament se concentrează în jurul perechii Lege vs. har: neputința Legii de a îndreptăți (2.16); moartea credinciosului față de Lege (2.19); îndreptățirea lui Avraam prin credință (3.6); Legea nu aduce mântuire, ci mânia lui Dumnezeu (3.10) și dragostea, nu faptele, împlinește Legea (5.14).

Aplicație practică: Unul dintre subiectele principale ale cărții Galateni se găsește în 3.11: „Cel neprihănit va trăi prin credință.” Nu numai că suntem mântuiți prin credință (Ioan 3.16, Efeseni 2.8-9), ci viața credinciosului în Cristos – zi de zi, moment de moment – este trăită în conformitate cu și prin acea credință. Nu că acea credință este ceva ce facem să apară prin noi înșine – aceasta este darul lui Dumnezeu, nu al faptelor – dar este responsabilitatea și bucuria noastră (1) să arătăm credința, astfel că alții vor vedea lucrarea lui Cristos în noi, și (2) să sporim credința, prin aplicarea disciplinelor spirituale (studiul Bibliei, rugăciune, ascultare).

Isus a spus că vom fi cunoscuți după roada vieții noastre (Matei 7.16), care dovedește credința din lăuntrul nostru. Toți creștinii ar trebui să fim sârguincioși în efortul nostru de a ne baza pe credința mântuitoare din noi, astfel încât viața noastră să-L oglindească pe Cristos și alții să-L vadă pe El în noi și „să-L slăvească pe Tatăl nostru, care este în ceruri” (Matei 16).



Înapoi la pagina de început în limba Română



Cartea Galateni